Ce spune Iohannis despre posibilitatea ca românii să meargă la schi în această iarnă

62160596
Getty

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că restricţiile care sunt în vigoare pentru toată lumea se aplică şi pentru staţiunile de schi şi a precizat că vor fi elaborate reglementări specifice care vor fi comunicate.

Şeful statului a fost întrebat dacă românii vor putea merge la schi în această iarnă, în contextul în care Italia a solicitat închiderea staţiunilor montane pentru această perioadă.

"La ultimul Consiliu la care am participat nu s-a discutat despre perioada de vacanţă, dar între timp ştiu că în Consiliul Uniunii - care este puţin altceva, sunt ambasadorii sau adjuncţii ambasadorilor -, s-a discutat mult despre staţiunile montane în perioada de vacanţă. Opiniile sunt divergente, ca să mă exprim aşa, iar în ce priveşte România, noi vom elabora reglementări specifice şi vom comunica aceste lucruri, însă măsurile generale rămân valabile şi se aplică la toată lumea, indiferent dacă este pe schi, pe patină sau se duce pur şi simplu să admire peisajul. Măsurile, restricţiile care sunt în vigoare pentru toată lumea sunt în vigoare şi pentru staţiunile de la munte", a arătat Iohannis, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Ne se ia în calcul un "lockdown"

 

"Nu există nicio intenţie, eu nu intenţionez să promovez instituirea unei carantine la nivel naţional, un aşa numit lockdown, după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet, nu există nicio intenţie de a intra în lockdown după alegeri. Repet aceste lucruri fiindcă sunt politicieni fără niciun fel de scrupule care încearcă să se promoveze cu ştiri de tip senzaţional şi vor să ne spună ce s-ar putea întâmpla. Lockdown-ul nu se întâmplă", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că vor fi luate măsuri de carantinare zonală sau regională, unde situaţia o va impune.

"Abordarea pe care am avut-o până acum s-a dovedit că dă rezultate şi o vom menţine în continuare. Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale, deci în localităţi, acolo unde situaţia o impune, unde avem o creştere prea mare a numărului de cazuri. Trebuie să facem eforturi susţinute pentru a obţine schimbări pozitive, dar şi la nivelul altor indicatori relevanţi, pentru că, din păcate, mortalitatea şi gradul de ocupare a secţiilor de Terapie Intensivă sunt încă mult prea ridicate. Prea mulţi români pierd zilnic lupta cu acest virus teribil şi lasă în urmă familii îndurerate, prea multe persoane dezvoltă forme severe de boală, care necesită tratament de specialitate şi internare prelungită în spital. Medicii şi întregul personal de suport angrenaţi în această bătălie - este o adevărată bătălie - depun eforturi uriaşe, aproape supraomeneşti, pentru a salva vieţi", a menţionat Iohannis, care a făcut un nou apel la respectarea regulilor de prevenţie.

Klaus Iohannis a mai spus că în acest moment nu există intenţia de a declara starea de urgenţă, menţionând că experţii pe care i-a consultat sunt de părere că în perioada următoare nu este nevoie de noi restricţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62150787
Eurostat: Turismul în UE, afectat sever de pandemie în 2020. Declin de până la 50%

Numărul de înnoptări înregistrate în structurile de primire turistică din ţările UE s-a situat la 1,1 miliarde în primele opt luni din 2020, un declin de 50% faţă de perioada similară din 2019, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19).

62131005
Unde putem călători de Crăciun și Revelion în pandemie. Destinațiile accesibile românilor

Într-un an plin de provocări și temeri, sunt totuși români care vor ajunge în această iarnă acasă la Moş Crăciun, sau pe o plajă exotică de Revelion.

62160148
Stațiunea Mamaia se transformă pentru a semăna cu varianta de acum 40 de ani

Stațiunea Mamaia va avea o barieră verde, de patru kilometri, care să protejeze coasta de furtunile puternice de pe mare. Acum 40 de ani, zona era înconjurată de verdeață.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.