Roșia Montană: Calea de atac a canadienilor de la Gabriel Resources, după ce România a pus sechestru pe acțiunile companiei

×
Publicitate

România a pus sechestru pe acțiunile deținute de compania canadiană Gabriel Resources la Roșia Montană. Este primul pas pentru încasarea despăgubirilor de la compania canadiană în procesul pe care l-a pierdut cu statul român.

Decizia a fost luată după ce compania a anunțat că rămâne fără bani, deși decizia Curții de Arbitraj arată că țara noastră ar trebui să primească aproape 10 milioane de dolari. Compania critică măsura și spune că ar putea contesta decizia.

Statul român, prin ANAF, a trimis o notificare către compania canadiană Gabriel Resources la finele lunii trecute, prin care a demarat sechestrul asigurător pe acțiunile deținute în proiectul Roșia Montană, spun surse politice. Asta înseamnă că acțiunile nu mai pot fi vândute.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Îşi face datoria ANAF-ul. Am câştigat un proces, s-au pornit procedurile legale. Presupun că şi ei dacă câştigau procesul făceau la fel".

Luna trecută, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington a dat câștig de cauză țării noastre în cazul proiectului minier Roșia Montană și a decis că Gabriel Resources trebuie să achite 10 milioane de dolari cheltuieli de judecată.

Gabriel Resources critică decizia

Christian Năsulea, profesor de economie: „Este o încercare de a recupera banii pe care îi datorează Gabriel Resources. Având în vedere anunțul făcut de companie cu privire la faptul că nu mai deține lichidități suficiente pentru a acoperi cheltuielile de judecată pe care ar trebui să le plătească, statul român pare să dorească să recupereze prejudiciul prin acest sechestru. Gabriel Resources are posibilitatea să facă apel”.

Într-un comunicat, Gabriel Resources critică măsura prin care statul român a solicitat restricții privind vânzarea sau transferul acțiunilor deținute de companie la filiala din România - Roșia Montană Gold Corporation.

Mai mult, canadienii spun că evaluează posibilitatea de a contesta decizia Tribunalului de Arbitraj din luna martie pe care o consideră "profund viciată".

După ce acțiunile i s-au prăbușit pe bursa canadiană, compania spune că mai are 1,5 milioane de dolari, bani care se vor termina în mai. Gabriel Resources este acum în căutare de fonduri, dar semnalează că "există un risc semnificativ ca o finanțare suplimentară suficientă să nu fie disponibilă".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62437322
Intrăm în Schengen terestru înainte de autostrada care să ne lege de Vest? Interviu cu comisarul Adina Vălean

Trebuie insistat în continuare și găsite soluții politice pentru a rezolva și Schengen-ul terestru.

62438871
Cum și-a făcut Viktor Orban selfie cu Marcel Ciolacu GALERIE FOTO

Premierul Viktor Orban și-a făcut un selfie cu omologul său român Marcel Ciolacu în vizita pe care a făcut-o la București, iar imaginea a fost distribuită pe contul oficial de Facebook al liderului maghiar.

62438867
Guvernul scutește de la „taxa pe boală” mamele cu copii bolnavi, gravidele și pacienții oncologici

Guvernul aprobă joi o ordonanță de urgență prin care se scutesc de la plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical mamele cu copii bolnavi, gravidele, pacienții cu afecțiuni oncologice și cazurile de urgență.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.