Gabriel Resources anunță că nu are bani să plătească României cheltuielile de judecată de 10 milioane de dolari

×
Publicitate

Compania canadiană „Gabriel Resources”, care a pierdut procesul cu România, pentru Roșia Montană, anunță că nu mai are suficienți bani să ne achite cheltuielile de judecată, așa cum a stabilit Tribunalul de la Washington.

Acțiunile s-au prăbușit la bursa de la Toronto și nu mai valorează aproape nimic. Reprezentanții companiei au totuși posibilitatea să depună o contestație în următoarele luni. Deși am obținut victoria, apărarea României nu a fost ușoară.

Acțiunile Gabriel Resources se tranzacționează acum la bursa din Canada aproape de 0 - doar 0,05 dolari canadieni. Prabușirea vine după ce prețul pe acțiune era la sfârșitul săptămânii, înainte de decizia Curții de arbitraj de la Washington, 0,87 de dolari canadieni și după ce o dublare a valorii în ultimele săptămâni.

În aceste condiții, compania și-a anunțat acționarii că situația financiară este una extrem de dificilă. Mai are doar 2 milioane de dolari, care ar ajunge până în luna mai, în condițiile în care ar trebui să plătească României, conform deciziei Tribunalului, cheltuieli de judecată în valoare de 10 milioane de dolari. Bani pe care compania nu îi are, așadar, iar un împrumut ar fi dificil de obținut în aceste condiții.

Compania are dreptul să depună o contestație.

Crenguța Leaua, reprezentanta firmei de avocatură: „Decizia a fost luată 2 la 1 cu majoritate, ceea ce înseamnă că avem cel puțin un arbitru care a gândit diferit, nu știu dacă adversarii vor formula o acțiune în anulare sau nu, este o decizie care le aparține în exclusivitate, vom vedea. Dar motivele de acțiune în anulare sunt limitative, ele sunt prevăzute doar pentru anumite situații. Noi ne vom apăra, asta cu siguranță”.

Procesul Roșia Montană a fost unul foarte complicat. S-a întins pe 9 ani, însă apărarea României a fost construită pe fapte și documentte din ultimii 30 de ani, de când a început întreaga poveste.

Roșia Montană a dus la unele dintre cele mai răsunătoare proteste din România. Și chiar și acestea au contat mult în decizia arbitrilor, povestește reprezentanta echipelor de avocați care au apărat țara noastră la Washington.

Crenguța Leaua, reprezentanta firmei de avocatură: „Un investitor nu e suficient să aibă doar licența legală, obținută printr-un contract de la o autoritate publică, ci și sprijinul populației. Sprijin al populației care se numește juridic licență socială. Acest lucru a determinat nevoia ca să explicăm tribunalului arbitral un context social întreg în care se află România și atunci organizații neguvernamentale, organizații politice, de diverse tipuri, populația însăși cu manifestările sale spontane”.

Pentru moment, hotărârea Curții de Arbtraj nu poate fi publicată integral.

Totuși, surse din Guvern ne-au transmis o listă cu 6 argumente care au cântărit mult în favoarea deciziei. Astfel, avocații au demonstrat că, prin acțiunile sale, România nu a încercat să capete control asupra investiției, că firma canadiană nu a obținut niciodată acordurile și autorizațiile necesare pentru acordul de mediu, că nu a acționat în instanță Ministerul Mediului pentru a-l obține.

De asemenea, respingerea de către Parlament a legii Roșia Montană nu a pecetluit soarta proiectului, iar înscrierea în Unesco nu este incompatibilă cu proiectul minier, și nici nu există vreo legătură între acțiunile statului și despăgubirea solicitată.

Părțile pot cere însă secretizarea anumitor detalii, în următoarele 90 de zile. Inițial, oficialii au fost anunțați de 20 de zile, dar regulamentul a fost schimbat.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Noi, subliniez, nu am solicitat ca vreo informație de acolo să fie secretizată, va fi totul public la vedere”.

Procesul a dus și la conflicte politice. Agenția de reglementare a pieței de capital din Canada a primit o sesizare din partea opoziției pentru a verifica dacă declarațiile oficialilor români, care au influențat bursa, au fost folosite în tranzacții suspecte cu acțiunile companiei canadiene.

La rândul său, fostul premier Dacian Cioloș a depus un denunț penal la Parchetul General împotriva lui Marcel Ciolacu în cazul Rosia Montană. Și președintele USR Cătălin Drulă a făcut o plângere penală împotriva premierul PSD Marcel Ciolacu și a trimis sesizări și la Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția Națională de Integritate, pentru a verifica dacă premierul a încălcat legile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Propunere: Persoanele cu handicap ar putea beneficia de servicii stomatologice suportate de stat

Persoanele cu handicap ar putea beneficia de servicii de medicină dentară, servicii stomatologice şi tratamente dentare suportate de stat, conform unui proiect de act normativ, relatează Agerpres.

Momentul în care polițistul din Argeș este târât cu mâna prinsă în portiera mașinii șoferului drogat mai bine de 1 km. VIDEO

Un tânăr de 20 de ani din Argeș este arestat preventiv pentru tentativă de omor asupra unui polițist. Individul i-a prins mâna agentului în geamul de la mașină și l-a dus așa, atârnat de vehicul, mai bine de un kilometru, spun anchetatorii.

Noi probleme la „Golden Gate-ul României”. Au reapărut tasările la rampa de acces pe pod. VIDEO

Rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezintă din nou tasări pe malul din Brăila, după ce, în septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.