Mesajul lui Dominic Fritz, președintele USR, după demisia lui Ionuț Moșteanu: „Am un mare respect pentru decizia lui”

62594922

Președintele USR, Dominic Fritz, îi mulțumește lui Ionuț Moșteanu „pentru că a ajutat România, cu toată energia lui, în vremuri periculoase”, după demisia acestuia.

”Am un mare respect pentru decizia lui Ionuţ Moşteanu de a se retrage din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. A fost un ministru integru, implicat şi respectat de parteneri internaţionali. Îi mulţumesc pentru că a ajutat România, cu toată energia lui, în vremuri periculoase”, spune preşedintele USR, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele USR precizează că programul SAFE, prin care vom investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea Armatei în următorii ani, s-a negociat cu succes şi datorită lui.

”Îl ştiu pe Ionuţ. Am trecut prin bune şi grele. Este un om corect, un tată mândru şi a ales să se implice cu curaj atunci când alţii au preferat să nu se expună. USR va rămâne neclintit în apărarea unei Românii europene, prospere şi sigure”, subliniază liderul USR Dominic Fritz.

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, şi-a anunţat vineri demisia din funcţie, pe fondul scandalului provocat de infomaţiile contradictorii din CV-ul său.

Moşteanu precizează că a discutat cu preşedintele, cu premierul, cu preşedintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR.

”Nu vreau ca discuţiile despre formarea mea şi greşelile pe care le-am făcut acum mulţi ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum ţara”, afirmă el, într-o postare pe Facebook, în care susţine şi că a dat ”un mesaj clar împotriva băieţilor deştepţi cu interese în domeniu”.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62587813
Moșteanu, șeful MApN, și-a dat demisia pe fondul scandalului privind studiile sale: „Fac acest gest cu asumare şi respect”
Ionuţ Moşteanu a anunţat vineri că îşi depune demisia din funcţia de ministru al Apărării Naţionale, în urma scandalului studiilor sale.
62579359
Ilie Bolojan: „Trebuie luate măsuri pentru a evita posibilităţile de pensionare anticipată nejustificată”
Ilie Bolojan a declarat, joi, că Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a opri posibilităţile de pensionare anticipată care nu sunt justificate şi, de asemenea, să intervină şi la celelalte categorii profesionale care au sisteme de pensionare mai rapide.
62587039
Bolojan: Pachetul pe administraţia locală e practic clarificat. Sunt în divergenţă articolele privind reducerea cheltuielilor
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că pachetul de măsuri pentru administraţia locală este clarificat, dar au rămas în divergenţă articolele privind reducerea de cheltuieli.