Preşedintele Nicuşor Dan şi-a numit noua echipă de consilieri prezidenţiali şi de stat. Orban și Lazurca, printre aleși

×
Publicitate

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat numirea noilor consilieri prezidențiali, consilieri de stat și consilieri onorifici care își vor prelua atribuțiile în lunile octombrie și noiembrie 2025.

Potrivit Administrației Prezidențiale, noile numiri reflectă dorința șefului statului de a construi „o administrație profesionistă, eficientă și aliniată priorităților mandatului prezidențial”.

Printre cei care se alătură echipei de la Cotroceni se numără Ludovic Orban, fost premier, care va ocupa funcția de consilier prezidențial pentru politică internă, Marius Lazurca, fost ambasador, numit consilier prezidențial pe politică externă, și Valentin Naumescu, profesor universitar la UBB Cluj, desemnat consilier pentru afaceri europene.

De asemenea, Andreea Miu va conduce Secretariatul General al Administrației Prezidențiale, iar Eugen Tomac a fost numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.

Au fost numiţi următorii consilieri:

Marius Lazurca - consilier prezidenţial pe politică externă începând cu 6 octombrie 2025.

Valentin Naumescu - consilier prezidenţial pentru afaceri europene începând cu 1 noiembrie 2025.

Ana-Maria Geană - consilier de stat pentru românii de pretutindeni începând cu 6 octombrie 2025.

Eugen Tomac - consilier onorific pentru relaţia cu românii de pretutindeni începând cu 6 octombrie 2025.

Cosmin Soare - consilier prezidenţial pe probleme constituţionale începând cu 1 noiembrie 2025.

Alexandru Ciurea - consilier prezidenţial pe probleme juridice începând cu 6 octombrie 2025.

Andrei Popovici - consilier onorific pentru economie începând cu 6 octombrie 2025.

Ramona Dinu - consilier de stat pentru guvernanţă corporativă şi turism începând cu 6 octombrie 2025.

Ludovic Orban - consilier prezidenţial pentru politică internă începând cu 6 octombrie 2025.

Diana Iancu - consilier prezidenţial pentru comunicare publică începând cu 6 octombrie 2025.

Ştefania Simion - consilier de stat pentru mediu începând cu 6 octombrie 2025.

Diana Punga - consilier de stat pentru relaţia cu societatea civilă începând cu 1 noiembrie 2025.

Cristian Roşu - consilier de stat pentru relaţii publice începând cu 1 noiembrie 2025.

Andreea Miu - consilier prezidenţial. Va conduce Secretariatul General al Administraţiei Prezidenţiale începând cu 1 noiembrie 2025.

Ştefan Dragomirescu - consilier de stat pentru administrarea patrimoniului şi logistică în cadrul Secretariatului General al Administraţiei Prezidenţiale începând cu 6 octombrie 2025.

Roxana Butnaru - consilier de stat la Cancelaria Ordinelor începând cu 1 noiembrie 2025.

„Președintele Nicușor Dan le-a urat succes noilor membri ai echipei prezidențiale și și-a exprimat încrederea că aceștia „vor contribui la consolidarea rolului instituției prezidențiale în societate și în viața democratică a țării” - se arată în comunicat.

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, la jumătatea lunii septembrie, că are mai multe nume pentru viitorii săi consilieri prezidenţiali, pentru mai multe domenii şi a explicat că nu i-a numit încă deoarece a avut puţin timp pentru a reflecta la o distribuţie echilibrată. El a precizat că va face aceste numiri într-o perioadă de timp destul de scurtă.

”Am nume pentru multe domenii. (...) Până acum am fost prins în aceste chestiuni care au fost urgente, coaliţie, deficit, reprezentare externă şi abia acum, în ultimele, să zicem una-două săptămâni, am avut puţin spaţiu de a reflecta despre o distribuţie echilibrată între consilieri. E o chestiune de timp foarte scurt din momentul ăsta”, a declarat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat dacă doreşte să numească toţi consilierii în acelaşi timp sau pe rând.

”Doresc fie un pachet consistent”, a precizat preşedintele României.

În ceea ce îl priveşte pe ambasadorul Marius Lazurca, a apreciat că este ”o persoană potrivită” pentru a fi unul dintre consilieri.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62576559
Alegerile parlamentare din Republica Moldova, validate. Cum sunt împărțite cele 101 mandate

Rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova au fost declarate valabile, duminică, de Comisia Electorală Centrală (CEC).

62570115
Cine vor fi noii consilieri din echipa președintelui Nicușor Dan. Propunerea sa pentru șefia SIE, printre cei aleși

Fostul premier Ludovic Orban ar urma să devină consilier prezidențial pentru politică internă, iar profesorul Valentin Naumescu, consilier pentru afaceri europene, în locul Luminiței Odobescu care se va întoarce la MAE și va primi un post de ambasador.

62520690
Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) inițiază un demers european pentru accelerarea integrării Republicii Moldova în UE

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, prin care solicităm deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.