Astfel, de anul viitor, ”mecanismul de stabilire a taxelor locale va fi modificat”.

Șeful Guvernului a explicat nevoia unei administrații locale mai eficiente, cu fonduri mai mari la bugete, dar și cu restrângeri la cheltuieli de personal, acolo unde este cazul.

Potrivit lui Bolojan, creșterea taxelor locale nu mai poate fi evitată. “Nu mai puteam să rămânem la taxele pe care le-am avut. De ce? Pentru că, așa cum v-am prezentat, componenta de venituri din taxele locale, din impozitele pe proprietate, este în România cam de 0,55% din PIB, în timp ce în țările Uniunii Europene media este de 1,85%, deci este cel puțin de trei ori mai mare”, a subliniat premierul.

Prim-ministrul a evidențiat și responsabilitatea administrațiilor locale în utilizarea acestor fonduri suplimentare, dar și faptul că nimeni nu este încântat de noile prețuri la impozite: „Niciun cetățean, nici eu, nici dumneavoastră, nu suntem încântați că trebuie să plătim impozite în plus, nu știu, taxe de telefonie în plus, taxe de parcare și așa mai departe. Dar trebuie să le explicăm cetățenilor noștri că nu mai putem merge în această formulă”.

Citește și
PSD s-ar putea alia cu AUR ca să îl învingă pe Bolojan. Grindeanu vrea să modifice în Parlament bugetul acceptat în Guvern
PSD s-ar putea alia cu AUR ca să îl învingă pe Bolojan. Grindeanu vrea să modifice în Parlament bugetul acceptat în Guvern

Referitor la modificările anunțate din 2025, premierul a anunțat că „începând de anul viitor, mecanismul de stabilire a taxelor locale va fi modificat”. 

”Deci, aceste taxe în anul acesta sunt taxe de tranziție, pentru că, conform angajamentelor luate de guvernele României anterioare, începând de anul viitor, mecanismul de stabilire a taxelor locale va fi modificat. Taxele vor fi aplicate la valorile de piață care ar trebui stabilite de către Ministerul de Finanțe pe baza tranzacțiilor care se fac în fiecare localitate”, a mai spus premierul, subliniind faptul că autoritățile locale vor păstra libertatea de a stabili procentele, astfel încât „taxele de anul viitor să fie la un nivel apropiat de cel de anul acesta, deci să nu crească”.

În plus, Ilie Bolojan a precizat că veniturile noi obținute din taxe vor rămâne la dispoziția administrației locale: „Aceste venituri care le încasați suplimentar sunt veniturile administrației publice locale și aceste venituri vor rămâne la dumneavoastră.

Premierul nu a ocolit nici subiectul transferurilor bugetare: „Există autorități locale în România care, datorită unei moșteniri, care datorită unei situații geografice, au o economie mai puternică pe teritoriul lor... Trebuie să susținem o formulă de echilibrare bugetară în care creându-se un fond de echilibrare, cei care sunt cu vârfuri, să aibă veniturile plafonate, iar cei care au venituri sub nivelul de bază, să li se asigure o componentă de bază de venituri, în așa fel încât să poată să-și administreze în mod corespunzător comunele sau orașele”.

El a subliniat dificultățile legate de investițiile locale, arătând că prioritatea va fi finalizarea proiectelor în curs, nu lansarea unora noi:

”Dar vă spun cu toată responsabilitatea, capacitatea de a mai asigura la fel de mult fonduri de transfer că anii trecuți nu mai există. Asta pentru că și anul acesta va fi un an de vârf al investițiilor, pentru că avem PNRR-ul, avem peste 10 miliarde de euro care trebuie să-i absorbim până în luna august din PNRR. Avem programele locale, care sunt cele prin CNI, Anghel Saligny, alte programe care sunt dezvoltate de ministere, nu știu, Ministerul Mediului și așa mai departe, unde trebuie să asigurăm o alocare rezonabilă în așa fel încât aceste proiecte să continue. Dar, din nou, trebuie să vorbim foarte corect și deschis cu dumneavoastră, capacitatea de a deschide noi investiții este foarte scăzută.”, a spus Bolojan.

În final, premierul le-a cerut primarilor colaborare și transparență administrativă, afirmând: „Vă asigur încă o dată de respectul meu, de o colaborare corectă cu administrația publică locală din România”.