Planul prin care PSD vrea să se întoarcă rapid la putere. Cine ar putea reveni ca premier

×
Publicitate

Cel puţin pe hârtie, social-democraţii pretind că dau jos guvernul şi că au şi un premier pe care să-l propună în locul lui Ludovic Orban.

Liderii PSD susţin că, alături de UDMR, ar avea numărul de voturi ca moţiunea de cenzură pe care au depus-o joi să fie şi adoptată. Luni, când aleşii se întorc la serviciu după vacanţă de iarnă, PSD va încerca să preia şi şefia Senatului. Actualul şef, Teodor Meleşcanu, a lăsat să se înţeleagă că va demisiona, după ce Curtea Constituţională a decis că ocupă ilegal postul. Social-deocratii vor să-l propună în locul lui pe Titus Corlăţean. Şi liberalii îşi doresc postul, pentru Alina Gorghiu.

"E adevărat că nu a fost publicată deciza CCR şi nici motivarea, dar va trebui să găsim modalităţile cele mai bune pentru ca lucrurile să funcţioneze", a spus Meleşcanu.

Reuniţi într-un hotel de la periferia capitalei, parlamentarii, europarlamentarii, şefii de organizaţii şi primarii social-democraţi şi-au făcut calcule în primul rând ca moţiunea de cenzură depusă joi să treacă.

PSD are 232 de parlamentari şi, alături de UDMR, ar putea, teoretic, să răstoarne Cabinetul Orban.

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar PSD: "În cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moţiunea sau lipseşte nemotivat de la ziua în care va fi votul pe moţiune, o perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD"

Nu atât de clar este pasul doi, adică momentul de după moţiune. Unii dintre social-democraţi susţin ideea anticipatelor, deşi nu au sondaje din care să rezulte că partidul ar fi recâştigat încrederea alegătorilor.

Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD: " Nu avem absolut nicio problemă. Putem să ne şi dorim acest lucru, dar nu ţine de PSD, ţine de întreg Parlamentul şi de preşedintele României."

În interiorul PSD se avansează şi numele unui posibil premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, apropiat al lui Marcel Ciolacu.

Liderul interimar al partidului este contestat din interior de fostul ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici, care vrea să dea în judecată formaţiunea. Însă, până la anticipate, PSD trebui să îşi aleagă o nouă conducere. Preşedinte interimar, Marcel Ciolacu, ar vrea să rămână la putere. Are însă o problemă cu fostul ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici. Acesta era numărul doi în partid până în noiembrie, când a fost demisia Viorica Dancila, şi socoteşte ca el ar fi trebuit să preia conducerea formaţiunii înainte de congres.

Întrebat dacă mai dă în judecată partidul, Eugen Teodorovici a spus că „e o discuţie pe care am anunţat-o şi e posibil să fac acest pas. Nu o fac petru mine, o fac ca să arăt că a statutul adoptat în Congres e cum am înţeles eu şi alţi colegi”.

Congresul extraordinar al PSD este programat la sfârşitul lui februarie.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62104403
Anunțul lui Ludovic Orban privind cetățenii români din Marea Britanie

Obiectivul fundamental al României este apărarea drepturilor cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie, a declarat vineri prim-ministrul Ludovic Orban.

62107257
PSD își alege noua conducere. Ce roluri ar putea avea Firea şi Grindeanu în partid

Social-democraţii s-au reunit, vineri, la Comitetul Executiv Naţional şi pun la cale demiterea guvernului Orban, prin moţiune de cenzură.

62103840
PSD se reunește în Comitetul Executiv Naţional. Care vor fi principalele teme de discuție

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte vineri, de la ora 17:00, pe ordinea de zi a şedinţei fiind teme legate de moţiunea de cenzură şi congresul partidului, care urmează să aibă loc la finalul lunii februarie.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.