Parlamentarii vor fi obligați să facă publice întâlnirile cu firmele de lobby. Proiectul stârnește critici de la opoziție

×
Publicitate

Parlamentarii vor fi obligați să facă publice întâlnirile pe care le au cu reprezentanții companiilor sau organizațiilor care vor să influențeze diverse inițiative legislative. Asta prevede un proiect de lege votat marți de deputați și senatori.

Inițiativa a fost amplu criticată, mai ales de opoziție. A avut obiecții și liderul UDMR care spune că proiectul este superficial, inaplicabil, și va fi doar o chestiune de timp, până când se vă ajunge la acuzații de abuz în serviciu.

De la vot s-au abținut cei din opoziție, cu excepția celor din POT, care au votat pentru proiect, alături de cei de la putere.

În Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI), aleșii vor publica întâlnirile pe care le au cu reprezentanții unor companii care își manifestă interesul pentru un proiect de lege depus de ei în Parlament.

Întâlnirile trebuie înscrise fie că au loc în format fizic, fie online. Dacă sunt planificate, trebuie notate cu 48 de ore înainte. Dacă sunt neprogramate - vor fi introduse în registru în maximum 48 de ore după ce se finalizează.

Parlamentarii trebuie să introducă în platformă numele celor cu care se văd și ce companii reprezintă, data, locul, dar și scopul întrevederii. Cei care nu se conformează vor primi un avertisment scris.

Deși partidul său a inițiat și votat inițiativa, Kelemen Hunor i-a scos în evidență neajunsurile - în aplauzele opoziției.

Kelemen Hunor, președintele UDMR: „Este un proiect superficial, inaplicabil și este un proiect care nu are nicio legătură cu realitatea. Asta nu înseamnă că nu susținem transparența totală pentru actul legislativ. Lipsesc definițiile din acest proiect de lege”.

Bogdan Velcescu, deputat AUR: „Puteați foarte bine să spuneți că e vorba despre firme de lobby sau de firme de consultanță”.

Dorin Petrea, senator grup Pace - Întâri România: „Am un singur cuvânt pentru această lege: dictatură”.

Gheorghe Vela, senator POT: „Transparența este un lucru bun. Cui îi este frică de transparență? Celor care au ceva de ascuns”.

Pentru aderare, OCDE impune standarde de transparență, iar acesta este un pas în atingerea acestor obiective, spun inițiatorii proiectului.

Violeta Alexandru, senator USR: „Este despre transparență. Chiar nu cred că trebuie să aveți vreo frică că se întâmplă ceva dintr-o simplă menționare, așa cum se întâmplă la Parlamentul European”.

RUTI există deja pentru membrii Guvernului și șefii administrației centrale și locale. În această lună, pe platformă au fost înregistrate sub 30 de întâlniri.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62577126
Guvernul vrea să reducă jumătate din posturile cancelariei lui Bolojan. Reforma administrației, blocată în coaliție

Aproape jumătate din posturile cancelariei premierului Bolojan ar urma să fie desființate. Este vestea pe care au primit-o sindicaliștii din Guvern, după o întâlnire cu șeful lor.

62454719
Nicușor Dan, despre anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024: ”Au fost folosite conturi şi firme din Rusia”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marți, că are ”mai multe elemente, şi de context şi specific”, referitoare la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, după ce a citit ”tot dosarul”. 

62575649
Administraţia Prezidenţială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul pe 2025. Nicușor Dan: „Nu e un gest politic”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat că Administraţia Prezidenţială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul pe 2025 cu ocazia rectificării bugetare, aproximativ 17% din creditele bugetare.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.