Parlamentarii s-au intors la munca dupa aproape 45 de zile de vacanta. Prioritati: Constitutia, Codurile penale si cel rutier

Parlamentari

Gata cu vacanta parlamentarilor! Dupa aproximativ 45 de zile de concediu, alesii poporului s-au intors la munca, intr-o sesiune care se anunta plina de proiecte legislative foarte importante.

Cele mai importante proiecte vizeaza revizuirea Constitutiei si un nou Cod Rutier. De asemenea, parlamentarii urmeaza sa decida in legatura cu aministierea si gratierea, dar si in privinta achizitiilor de terenuri din Calarasi si asupra activitatii CEC.

Scandal din prima zi

Comisia parlamentara comuna pentru revizuirea Constitutiei si-a reluat activitatea inca din prima zi a sesiunii. In conditiile in care referendumul pentru revizuirea Constitutiei ar putea avea loc la finele lunii mai, simultan cu europarlamentarele, proiectul noii legi fundamentale ar trebui sa treaca de Parlament cel mai devreme in 24 aprilie.

Si totusi, parlamentarii PDL au parasit, luni, dezbaterile din Comisia pentru revizuirea Constitutiei. La inceputul sedintei, deputatul democrat-liberal Ioan Oltean a propus ca membrii comisiei sa reia dezbaterile pe fond, de la primul articol, pe legea fundamentala. Degeaba insa. Solicitarea sa a adunat doar cinci voturi "pentru", din partea parlamentarilor PDL si a deputatului UDMR Mate Andras Levente, si 18 voturi "impotriva". Drept urmare, parlamentarii PDL au parasit sala, Ioan Oltean precizand ca nu vor participa la lucrari in conditiile in care solicitarile lor au fost respinse.

Citește și
Hartuire
Eutanasia si hartuirea sexuala, incluse in noul Cod Penal. Care sunt modificarile facute si miza disputei Basescu - Ponta

Inainte de vot, Oltean a invocat o decizie a CC potrivit careia nicio revizuire a Constitutiei nu poate sa aiba loc fara sa tina cont de rezultatele referendumului. "Cu certitudine, neglijata fiind, va conduce la constatarea neconstitutionalitatii a actului fundamental atunci cand va ajunge in analiza Curtii Constitutionale. Grupurile PDL cer comisiei reluarea dezbaterilor pe marginea proiectului de revizuire, de la articolul 1, cu o transparenta maxima si cu analiza profunda si serioasa a fiecarui amendament depus de opozitie, societatea civila. Respingerea acestei pozitii a noastre va insemna neparticiparea noastra in continuare la aceasta actiune, care este doar una de forma, superficiala, de revizuire a actului constitutional", a spus deputatul.

Oltean a sustinut ca pe tot parcursul dezbaterilor comisia nu a tinut cont de rezultatul referendumului privind Parlamentul unicameral cu 300 de membri. Potrivit acestuia, transparenta dezbaterilor nu a fost una pe masura solicitarii societatii civile si a partidelor din opozitie. El a spus ca amendamentele PDL au fost respinse fara a fi analizate si a criticat faptul ca membrilor comisiei nu le-au fost transmise, inainte de inceperea sedintei, amendamentele Comisiei de la Venetia.

Oltean a aratat ca forma care intra in dezbaterea finala a comisiei nu raspunde sub nicio forma realitatilor din Romania si necesitatii de a armoniza Constitutia cu legislatia europeana. De asemenea, democrat-liberalul Cezar Preda s-a declarat nedumerit de graba cu care membrii comisiei doresc sa finalizeze textul viitoarei Constitutii. "De ce va grabiti? Noi modificam Constitutia Romaniei. Ce anume va mana in lupta de o sa fim mai rapizi decat cei care trebuia sa ii salveze pe cei din Apuseni?", a comentat el.

In replica, presedintele comisiei, Crin Antonescu a spus ca discutiile in comisie s-au purtat si pe fond si pe amendamente, "cu toata lumea, in conditii perfect transparente si perfect democratice". "Nu ne grabim. Noi am lucrat tot anul trecut. Noi vrem sa facem aceasta revizuire democratic, pana la urma verdictul este al poporului. Vrem sa o facem, totusi, in timpul vietii noastre", a spus Antonescu.

Liderul PNL a mentionat ca majoritatea membrilor comisiei sustin ideea Parlamentului bicameral si a respins acuzatiile deputatului PDL referitoare la lipsa de transparenta a dezbaterilor din comisie. El a invocat atat prezenta presei la lucrari, cat si faptul ca temele care au facut obiectul dezbaterilor au fost in dezbaterea publica. "Faptul ca amendamente propuse de un partid sau altul, de PDL, in speta, au fost respinse, acesta este un fapt real, dar care tine de dinamica democratica. Nu s-a refuzat discutarea niciunui amendament", a spus Crin Antonescu.

Referitor la observatiile Consiliului legislativ, liberalul a precizat ca acestea au fost inregistrate si vor fi discutate. "Comisia de la Venetia, aveti dreptate, nu a formulat exact amendamente. Am avut discutii, si au avut acces si au participat si reprezentantii opozitiei, cu delegatia Comisiei de la Venetia, discutii care au avut un caracter general", a tinut sa arate Crin Antonescu.

Proiectul de revizuire va trebui adoptat de Camera Deputatilor si de Senat cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, iar daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camerele reunite in sedinta comuna hotarasc cu votul a cel putin trei patrimi din numarul deputatilor si senatorilor.

Revizuirea Constitutiei va fi definitiva dupa aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a propunerii de revizuire. Prin urmare, pentru ca referendumul sa aiba loc in concomitent cu europarlamentarele, sau in doua zile - 24 si 25 mai, Parlamentul va trebui sa adopte proiectul de revizuire a Constitutiei nu mai devreme de 24 aprilie.

Amnistierea si gratierea - restante din sesiunea trecuta

inchisoare
La inceputul acestei sesiuni, deputatii vor trebui sa ia o decizie privind initiativa legislativa care propune amnistierea si gratierea unor pedepse. Aceasta a fost scoasa, in decembrie 2013, de pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor in urma numeroaselor critici determinate de amendamentele adoptate de Comisia juridica, prin care se prevedea amnistierea infractiunilor pedepsite cu inchisoare de pana la sase ani si gratierea pedepselor cu inchisoarea de pana la sapte ani. Termenele initiale erau de pana la 4 ani pentru amnistie si de sapte ani pentru gratiere.

Ulterior, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a anuntat ca acest proiect, initiat de deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun, ramane in dezbatere publica pana la 1 februarie 2014 si va fi repus, ulterior, in discutia Camerei.

Presedintele PDL, Vasile Blaga, declara ca formatiunea pe care o conduce ia in calcul "miscari de strada serioase" in cazul in care se voteaza in Parlament Legea amnistiei, pentru a informa populatia despre efectele acesteia.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirma, pe de alta parte, ca proiectul de modificare a Codului Penal si cel privind amnistia trebuie rediscutate si aprobate de Parlament dupa ce vor fi analizate si cu Ministerul Justitiei, CSM si Parchet, dar si cu Comisia Europeana, pentru a se stabili daca este incalcata vreo obligatie internationala a Romaniei.

Acesta sustinea ca Legea amnistiei poate fi adoptata, din motive practice si de politica penala, dupa informarea Comisiei Europene, daca este in spiritul Constitutiei si al reglementarilor europene si daca exclude faptele de violenta si de coruptie. Colegul sau de Uniune, presedintele PNL, Crin Antonescu, anunta ca decizia "cu forta imperativa" a conducerii PNL este ca parlamentarii formatiunii sa voteze impotriva modificarilor la Codul Penal, el precizand si ca liberalii nu vor vota legea privind amnistia.

Parlamentul ar putea rezolva problemele noilor Coduri penale

Senatorii si deputatii ar mai putea sa ia in discutie si modificarea Codului de procedura penala, in sensul in care supravegherea tehnica sa poata fi permisa si inainte de inceperea urmaririi penale.

Presedintele Traian Basescu i-a cerut premierului Victor Ponta sa opereze, vineri, prin Ordonata de urgenta modificarile la Codul de procedura penala, solicitate, inca din luna septembrie 2013, de presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (iCCJ), Livia-Doina Stanciu, si de procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura-Codruta Kövesi.

Solicitarea presedintelui Traian Basescu venea la o zi dupa ce seful statului a declarat, la Cotroceni, ca daca premierul Victor Ponta nu isi asuma emiterea unei OUG care sa corecteze neajunsurile articolului 140 din Codul de procedura penala, este emblema coruptiei, si "devine scutul oamenilor corupti".

Articolul 140 din noul CCP, care face obiectul nemultumirilor sefului statului, prevede ca "supravegherea tehnica poate fi dispusa in cursul urmaririi penale, pe o durata de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea".

Astfel formulat, textul limiteaza posibilitatile procurorului de a supraveghea tehnic persoana vizata si inaintea inceperii urmaririi penale. Potrivit procedurilor judiciare, la momentul inceperii urmaririi penale, persoana respectiva trebuie sa fie informata in legatura cu acest lucru.

Codul rutier, conducerea TVR si Comisiile Calarasi si CEC - de rezolvat la inceputul sesiunii

Senatorii vor avea ragaz doar 4 zile de la reluarea activitatii ca sa ia o decizie in trei comisii de specialitate – Comisia pentru administratie, Comisia pentru aparare si Comisia juridica - dar si in plen referitor la controversatul proiect de lege al Guvernului pentru modificarea Ordonantei de Urgenta 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, proiect care risca sa fie adoptat tacit in varianta propusa de Executiv.

In noua sesiune isi va continua activitatea Comisia parlamentara Calarasi - una dintre persoanele care urmeaza sa fie audiata fiind consilierul prezidential Adrian Radulescu.

Constatarile, concluziile si propunerile Comisiei vor face obiectul unui raport final, care va fi depus la Birourile Reunite ale Parlamentului, votul final urmand sa fie dat intr-un plen reunit al celor doua Camere. In schimb, Raportul Comisiei senatoriale de buget privind activitatea CEC Bank a fost finalizat in sesiunea trecuta, la Biroul Permanent al Senatului, presedintele comisiei, Cosmin Nicula, facand declaratii contradictorii cu privire la confidentialitatea acestui document.

Despre concluziile raportului, Nicula a spus ca documentul reflecta realitatea din cadrul CEC si propune concluzii pe care membrii Comisiei le-au tras in urma dezbaterilor si a audierilor si care trebuie analizate de Biroul Permanent.

"Am facut cateva recomandari pe care Ministerul de Finante cu siguranta le va lua in considerare si sper ca prin aceste recomandari pe care le-am adus CEC, ca institutie, sa fie o banca europeana si sa poata intra in competitie corecta cu celelalte banci", a spus el, adaugand ca nu stie daca acest raport va fi votat si in plenul Senatului.

De asemenea, parlamentarii vor trebui sa numeasca si noul Consiliu de Administratie si presedintele consiliul de administratie al SRTv, interimatul lui Stelian Tanase la sefia SRTv, potrivit hotararii Parlamentului, adoptata cu unanimitate de voturi in data de 20 decembrie, va dura pana la numirea de catre plenul celor doua Camere a celor doua foruri ale Televiziunii publice.

Ponta, despre urgentele parlamentare: Abrogarea articolului 276 din Codul penal si reorganizarea STS

La randul sau, premierul Victor Ponta a declarat, luni, in debutul sedintei BPN al PSD, ca urgentele parlamentare ale inceputului de sesiune privesc proiectul de lege de abrogare a articolului 276 din Codul penal, precum si proiectul de lege referitor la reorganizarea STS.

"Ca si urgente: la Senat o sa rog azi sa aprobati in comisie si maine in plen proiectul de lege privind abrogarea articolului 276 din Codul penal - este considerat de catre toti reprezentantii mass-media, indiferent de optiunea politica sau crezul pe care il au, ca putand da loc la abuzuri, si atunci daca il votati maine la Senat, vine la Camera si putem dupa aceea sa-l trimitem presedintelui spre promulgare", a spus Ponta.

El a aratat ca a doua urgenta priveste proiectul de lege referitor la reorganizarea STS. "De asemenea, se depune azi la Camera Deputatilor proiectul de lege privind reorganizarea STS", a spus Ponta.

El a spus, totodata, ca e necesar ca in prima saptamana a sesiunii parlamentare sa se finalizeze textul Constitutiei revizuite. "Tot azi, colegii care sunt membri ai Comisiei de revizuire a Constitutiei sunt deja la lucru. Trebuie in aceasta saptamana sa finalizam textul, sa-l trimitem la Comisia de la Venetia si sa pregatim modificarea constitutionala", a mai spus Ponta.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Antonescu retrage afirmatiile lui Ponta: In USL nu am stabilit daca avem referendum pentru Constitutie in doua zile
Antonescu retrage afirmatiile lui Ponta: In USL nu am stabilit daca avem referendum pentru Constitutie in doua zile

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca la nivelul USL nu s-a stabilit pana in prezent daca referendumul pentru revizuirea Constitutiei va avea loc pe parcursul a doua zile.

Eutanasia si hartuirea sexuala, incluse in noul Cod Penal. Care sunt modificarile facute si miza disputei Basescu - Ponta
Eutanasia si hartuirea sexuala, incluse in noul Cod Penal. Care sunt modificarile facute si miza disputei Basescu - Ponta

Primul beneficiar al aplicarii legii mai favorabile in cazul detinutilor din Capitala este un minor, acesta urmand sa fie transferat intr-un centru educativ, in urma unei decizii luate de Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Basescu ii cere lui Ponta sa opereze astazi, prin OUG, modificarile la Codul Penal. Raspunsul premierului
Basescu ii cere lui Ponta sa opereze astazi, prin OUG, modificarile la Codul Penal. Raspunsul premierului

Traian Basescu ii cere premierului Victor Ponta sa opereze, vineri, prin Ordonanta de urgenta a Guvenului modificarile la Codul de procedura penala, mentionand ca acestea au fost solicitate inca din luna septembrie a anului trecut.

Recomandări
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”

Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe liderul PSD Marcel Ciolacu, propus de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități.

Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu
Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu

În perioada 10 iulie 2012–31 august 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României, în urma suspendării din funcție a președintelui ales Traian Băsescu de către Parlament.

Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja
Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja

Prin măsurile necesare reducerii deficitului bugetar imens, care amenință viitorul întregii economii se numără și înghețarea salariilor bugetarilor, după doi ani de valuri de majorări.