Orban: Următoarea creştere a alocaţiilor va fi de la 1 ianuarie 2022

×
Publicitate

Vin vești proaste de la Guvern. Alocațiile pentru copiii nu vor crește de luna viitoare și nici până la sfârșitul anului.

Ministrul Muncii susține că banii pentru o nouă majorare, aproximativ două miliarde de lei, nu sunt prevăzuți în buget.

Decizia a fost anunţată, luni seară târziu, de Ludovic Orban, după o şedinţă a Coaliției de guvernare.

Ludovic Orban preș. Camerei Deputaților: ”Sigur, coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii, am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi de la 1 ianuarie 2022.”

În prezent, un copil mai mare de doi ani primește o alocație de 214 lei pe lună, iar cei care n-au împlinit doi ani, 427 de lei lunar. Aceeași sumă o primesc și copiii cu dizabilități, până la 18 ani. În total, peste patru milioane de copii au alocat un buget de aproape 10 miliarde de lei. O nouă majorare cu 20% a alocațiilor ar crește această sumă cu încă aproape două miliarde de lei și s-ar depăși în total 1% din produsul intern brut, spune ministrul Muncii.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: "Un efort bugetar pe care nu știu dacă putem să-l susținem și aștept de la liderii politici rațiune, fie se prorogă termenul dacă nu se identifică sursele de finanțare, fie se iau din altă parte la rectificarea bugetară."

Legea acum în vigoare a fost adoptată de fostul guvern Orban și prevede o dublare a alocațiilor în cinci etape, cu câte 20%. Primele două creșteri au fost stablite pentru august anul trecut și 1 ianuarie anul acesta.

Următoarea tranșă ar trebui să vină la 1 iulie.

Surse din ministerul Finanțelor spun că orice buget de stat se întemeiază pe baza legislației în vigoare, ceea ce înseamnă că banii ar fi cuprinși și în bugetul de stat scris și votat la începutul anului. 

Dan Barna, vicepremier: "În momentul în care s-a construit programul de guvernare și s-a construit bugetul erau alocările așa cum le cunosc și eu cum le cunoașteți și dumneavoastră. Vom vedea la momentul acesta dacă e o altă poziție de la Ministerul Finanțelor."

Ministrul Muncii neagă însă acest lucru, la fel cum a făcut și premierul Florin Cîțu, săptămână trecută.

Florin Cîţu, prim-ministru al guvernului României: "Am discutat despre o singură creștere anul acesta a alocațiilor, la începutul anului. Care va fi dinamica în perioada următoare, pot să facă amendamente în Parlament. Dacă nu le fac la timp, bineînţeles că va trebui să facem printr-o ordonanţă de urgenţă modificarea, ca să asigurăm că nu vom avea o altă modificare în anul acesta. Nu de alta, dar nu este în buget şi atunci vom avea o problemă bugetară."

Coaliția intenționează să anuleze o nouă creștere a alocațiilor până la 1 ianuarie 2022. În Parlament, această modificare a fost deja adoptată de Senat, însă proiectul a rămas blocat la Camera Deputaților, care este și for decizional. În cazul în care deputații nu vor da votul până la finalul lunii, guvernul ar putea decide amânarea majorării prin ordonanță de urgență.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Legea privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptată de Senat. În ce condiții va fi implementată

Proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptat în Senat cu 87 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” și o abținere.

Sunt bani la buget pentru majorarea alocațiilor copiilor? Turcan: ”E o chestiune de decizie politică”

Sunt sau nu bani la buget pentru majorarea alocațiilor copiilor de la 1 iulie? Aceasta este întrebarea la care ministrul Muncii, Raluca Turcan, nu a dat un răspuns foarte clar - ea precizând, în schimb, că este o ”chestiune de decizie politică”.

PSD acuză: ”PNL-USR-UDMR fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde”

PSD condamnă ferm decizia premierului Florin Cîţu de a nu acorda cea de a doua tranşă de majorare a alocaţiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.