Nicușor Dan merge la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump. ”Sunt trei obiective principale”

62567979

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, susţine că o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan în Statele Unite şi o întâlnire a acestuia cu Donald Trump va avea loc cel mai probabil în primul trimestru al anului 2026.

Ministrul se va afla, pe 20 septembrie, la Chicago, agenda sa având trei obiective principale, între care pregătirea vizitei şi întâlnirea dintre cei doi şefi de stat.

"O să o anunţăm la momentul respectiv la nivel de calendar, însă pot să o clarific la nivel de agendă.

Sunt trei obiective principale: participarea noastră la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite - aceasta este agenda principală în New York, întâlnirea cu comunităţile de români atât în New York, cât şi în Chicago şi pregătirea vizitei ulterioare, la începutul anului viitor, între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele Donald Trump.

Cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru al anului 2026", a afirmat Oana Ţoiu, duminică, la TVR Info.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62567979
Nicușor Dan: ”Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovați?”
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, după participarea la videoconferinţa Coaliţiei de Voinţă, că şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de SUA şi partenerii europeni, la oferirea unor garanţii solide de securitate.
62562078
Investițiile locale, planificate pe trei ani: guvernul anunță program multianual pentru proiecte
Proiectele de investiții vor fi planificate pe următorii trei ani astfel încât fiecare autoritate locală și fiecare constructor să știe câți bani vor primi.
62561836
Premierul Ilie Bolojan, despre situația economică a României: ”Mai bine le spui oamenilor adevărul”
Premierul Ilie Bolojan afirmă că singura soluţie pentru a rezolva situaţia financiară dificilă în care se află România o reprezintă adoptarea pachetului numărul 2 de măsuri şi a altor pachete de reformă a aparatului de stat.