Ministrul Dezvoltării confirmă că există un acord în coaliţie legat de promovarea pachetului 2 de măsuri pe diverse paliere

62565632
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că în coaliţia de guvernare s-a ajuns la un acord cu privire la pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare, printre aspectele asupra cărora s-a agreat numărându-se şi cel privind administraţia publică.

”Pot să confirm că există un acord în coaliţie legat de promovarea pachetului 2 de măsuri pe diverse paliere, unul din paliere fiind partea de administraţie şi încă alte paliere care se vor regăsi în acest pachet. (...) Încercăm la nivel guvernamental, şi vom reuşi, să reglăm toate aceste proiecte într-un pachet legislativ, astfel încât undeva vineri, sâmbătă Guvernul să poată să aprobe acest proiect care îşi va urma cursul în Parlament”, a afirma Cseke Attila, marţi seară, la Antena 3.

El a subliniat că, dacă se depune sesizare privind constituţionalitatea ori se iniţiază o moţiune de cenzură, aceasta se dezbate, iar dacă nu se depune sesizare la CCR şi nici moţiune de cenzură se va considera adoptat pachetul legislativ şi va merge la promulgare, către şeful statului.

El a remarcat că oamenii sunt ”sensibili la măsurile luate”, dar a subliniat că este nevoie de solidaritate.

”Niciun Guvern, niciun prim-ministru şi niciun ministru nu îşi doreşte să anunţe chestiuni dureroase, dar în momente delicate există o sensibilitate mai ridicată a societăţii, ceea ce înseamnă că toate domeniile de activitate să participe la această solidaritate”, a susţinut ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62329873
Scrisoare de protest din partea angajaților ASF, ANRE și ANCOM: cu salarii medii de 3.000 euro. Avertismentul sindicatului

Salariații din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații au transmis o scrisoare Parlamentului.

62438161
Salarii de peste 60.000 lei pe lună la ASF, ANCOM și ANRE. Mihaiu: „E de porc să te agăți de beneficii de lux”

Radu Mihaiu, preşedintele USR al Comisiei de IT din Camera Deputaţilor, spune că a primit o scrisoare foarte tragică din partea sindicatelor ASF, ANCOM şi ANRE în care anunţă prăpădul care îi paşte odată cu Pachetul 2 de măsuri.

62553998
Ciprian Ciucu, despre cum a fost prezentată vizita lui Nicușor Dan la Guvern: Scriu asumat. (...) E ca la Radio Erevan

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat marţi, despre discuţiile care au loc în coaliţie, în prezenţa preşedintelui Niculor Dan, că nu nu e niciun scandal.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.