Ilie Bolojan: Ziua de 23 august ne amintește că ura și violența nu trebuie să devină niciodată o politică de stat

62569405

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj sâmbătă, cu prilejul Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului și Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

Mai exact, el a precizat că această zi ne aminteşte un adevăr esenţial.

Intoleranţa, ura, abuzurile şi violenţa nu pot fi niciodată prezentate ca soluţii şi nu trebuie niciodată ridicate la rang de politică de stat.

„În urmă cu 86 de ani, la 23 august 1939, a fost semnat odiosul pact Ribbentrop-Molotov, prin care Europa de Est a fost împărţită între cele două regimuri totalitare – nazism şi comunism – conduse de Hitler şi Stalin. Această dată rămâne un simbol al cinismului şi brutalităţii cu care aceste regimuri au distrus destine, au devastat comunităţi şi au călcat în picioare libertatea. Totalitarismele secolului trecut au adus crime în masă, deportări, foamete şi teroare, iar memoria acestor orori trebuie păstrată vie”, afirmă şeful Executivului.

Conştientizând tragediile enorme provocate de aceste regimuri şi asumând adevărul istoric, avem datoria să construim o societate dreaptă, puternică şi cu adevărat europeană, consideră Bolojan.

„Această zi ne aminteşte că intoleranţa, ura, abuzurile şi violenţa nu pot fi niciodată prezentate ca soluţii şi nu trebuie niciodată ridicate la rang de politică de stat. Trebuie să vorbim deschis despre trecut, să îl înţelegem şi să învăţăm lecţiile lui, astfel încât libertatea, respectul şi demnitatea oamenilor să rămână valori fundamentale ale României de astăzi”, conchide prim-ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62568195
Ilie Bolojan, la Chișinău: „Moldova are șansa să se desprindă definitiv de urmările pactului Ribbentrop-Molotov"

Premierul Ilie Bolojan a evocat simbolismul zilei de 23 august, în timpul vizitei de sâmbătă din Republica Moldova, vorbind despre necesitatea depășirii definitive a moștenirii sovietice.

62569395
Premierul Republicii Moldova: „Relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti s-au ridicat la cel mai frăţesc nivel”

Prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, a apreciat sâmbătă că relaţiile bilaterale dintre Chişinău şi Bucureşti s-au ridicat "la cel mai frăţesc nivel" de când Nicuşor Dan a devenit preşedinte, iar Ilie Bolojan premier.

62566308
Bolojan, prima vizită oficială în Rep. Moldova ca prim-ministru. Cu cine se va întâlni în afară de Maia Sandu

Premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României. Agenda oficială include întâlniri cu omologii moldoveni și participarea la evenimente culturale locale.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Nichita stanescu agerpres
Cum a ajuns Nichita Stănescu în vizorul Securității. Povestea dosarului „Socrate”

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis dintr-un impuls de moment.