Reacția USR în scandalul din coaliție: Mercosur aduce României câştiguri clare. Când guvernarea era PSD, acordul era bun
Radu Miruţă (USR), a răspuns acuzațiilor lansate de PSD în coaliție în cazul votului pentru tratatul comercial UE-Mercosur. Social-democrații condamnă votul și-l consideră o „trădare a intereselor fermierilor români”.
Radu Miruţă arată că în 2023, România a exportat către ţările MERCOSUR produse industriale în valoare de 176,5 milioane de euro, pentru care s-au plătit 47,4 milioane de euro taxe vamale iar după semnarea acordului, aceste taxe devin aproape zero - un câştig direct şi substanţial pentru economia românească, a transmis ministrul într-un mesaj pe Facebook.
Miruţă le transmite colegilor de coaliție că atunci când România a avut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar la guvernare se afla PSD, „MERCOSUR era bun”.
„Acordurile comerciale se fac pe date, negocieri şi argumente, nu pe can-can. MERCOSUR se judecă pe cifre, nu pe ţipete. Pe cifre în avantajul României, per ansamblu. Care a fost dilema reală? Industria versus agricultura. Industria (auto, echipamente industriale, siderurgie) este clar avantajată. Agricultura a susţinut că este dezavantajată. Ambele sunt importante pentru România, deci balanţa trebuie analizată corect. Cifrele sunt reci şi fără culoare politică si de aici pleaca decizia”, explică ministrul.
Radu Miruţă susține că în 2023, România a exportat către ţările MERCOSUR produse industriale în valoare de 176,5 milioane de euro, pentru care s-au plătit 47,4 milioane de euro taxe vamale iar după semnarea acordului, aceste taxe devin aproape zero - un câştig direct şi substanţial pentru economia românească.
„Să vedem care ar putea fi pierderea din agricultură. Conform datelor ARICE (Secretariatul General al Guvernului), importurile de carne de vită din ţările MERCOSUR în 2023 au fost de 46 de tone, adică 0,05% din contingent, o valoare de 2.000 de ori mai mică decât pragul de la care se aplică taxe la nivel european. La carnea de pui, importurile au fost de 1.000 de tone, în timp ce limita stabilită prin acord până la care nu se schimbă nimic este de 180.000 de tone. Impactul este, aşadar, nesemnificativ”, mai adaugă ministrul.
Radu Miruță: Acordul comercial UE-Mercosur are beneficii clare pentru economia românească
Potrivit lui Miruţă, „datele transmise de Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii, analizate împreună, arată clar că beneficiile pentru industria românească sunt net superioare dezavantajelor pentru agricultură, care spune, dar nu a adus date”.
„Am cerut explicit Ministerului Agriculturii, să vină cu alte date care ar putea schimba această balanţă. Nici până astăzi, dupa ce decizia europeana s-a luat, nu a venit vreun răspuns. Concluzia este simplă şi bazată pe fapte: decizia României de a susţine acordul UE–MERCOSUR este net avantajoasă pentru România. România nu este doar industrie auto, dar nu este nici doar agricultură. Deciziile se iau pe cifre. Iar cifrele sunt cele de mai sus”, apreciază Radu Miruţă.
Ministrul Apărării subliniază că acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi ţările MERCOSUR (Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay) se negociază de peste 25 de ani, la vedere, nimic pe ascuns.
„Mai mult, anul trecut, preşedintele României a anunţat public poziţia oficială a României privind acest acord. Poziţie cunoscută de toţi cetăţenii României. Între timp, garanţiile cerute de România au fost negociate tehnic, iar România a obţinut ceea ce a solicitat”, arată Miruţă.
El mai afirmă că „Europa are nevoie de noi pieţe de export şi trebuie să rămână un jucător comercial global”.
„Acest acord este important pentru Uniunea Europeană şi este un câştig clar pentru România: vom exporta mai mult, vom avea acces la materii prime mai ieftine şi vom sprijini competitivitatea industriei româneşti. Verificarea produselor importate rămâne responsabilitatea fiecărui stat, de aceea avem ANSVSA, ANPC şi mecanisme de control. In plus, acordul prevede o serie de plase de siguranţă astfel încât fermierii noştri sa nu aibă de suferit. Cum spuneam, politica mare e pe cifre, date, argumente, negociere, nu ţipete”, afirmă Miruţă.
Miruță concluzionează că „atunci când România a avut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar cam tot guvernul era PSD, MERCOSUR ERA BUN”. ”Bun e si acum, restul e teatru invalidat de cifre”.
Nemulțumirile PSD
„PSD condamnă ferm decizia Ministerului de Externe (n.r. condus de ministrul USR Oana Țoiu) de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur, în absenţa unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejaţi de importurile din America Latină. PSD consideră că această decizie reprezintă un act de trădare a intereselor fermierilor români, mai ales în condiţiile în care ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnalat în mai multe rânduri că semnarea acordului fără aceste garanţii va afecta puternic agricultura românească”, spune PSD într-un comunicat oficial.
Potrivit PSD, „este revoltător faptul că miniştrii USR de la Externe şi de la Economie au avizat Memorandumul privind Acordul UE-Mercosur, fără să se fi consultat măcar cu fermierii români şi fără să ţină cont de obiecţiile formulate de Ministerul Agriculturii”.
PSD solicită prim-ministrului Ilie Bolojan să precizeze dacă a avut cunoştinţă şi dacă a aprobat mandatul primit de reprezentantul României în COREPER în legătură cu Acordul UE-Mercosur.
„În contextul dat, PSD anunţă ca va folosi toate pârghiile şi toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea Acordului UE-Mercosur în sensul protejării intereselor fermierilor români şi europeni. Nu putem avea o competiţie loială pe piaţa europeană dacă vom accepta importul unor produse realizate fără constrângerile impuse fermierilor europeni cu privire la siguranţa alimentară, protecţia mediului, bunăstarea animalelor şi regimul utilizării pesticidelor”, arată PSD.
„Poziția mea și a fermierilor români nu s-a schimbat, cu privire la Acordul UE – Mercosur. Consider că sunt necesare studii suplimentare aprofundate în legătură cu impactul acestui acord asupra întregului sector agricol. Fermierii europeni suportă deja costuri ridicate pentru conformarea la standardele UE. De aceea, este obligatoriu să ne asigurăm că produsele care vor intra pe piața europeană respectă standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin testarea acestora în laboratoarele fiecărui stat membru”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Suplimentar, ministrul Barbu transmite că a solicitat ca Acordul UE-Mercosur să conțină o clarificare a instrumentelor de protecție, inclusiv a mecanismelor de salvgardare pentru produsele sensibile, precum și modalități de aplicare efectivă a acestor instrumente.
„Susțin pe deplin amendamentele depuse în Parlamentul European care prevăd posibilitatea suspendării acordului în situația în care se constată o depășire a volumului de importuri în condiții preferențiale cu 5% față de media ultimilor 3 ani sau în situația în care se constată o afectare a prețurilor cu mai mult de 5% față de media ultimilor 3 ani. În acest sens, este util ca fiecare stat membru să aibă posibilitatea să licențieze operatorii economici care realizează operațiunile de import-export de produse agroalimentare”, a subliniat ministrul Florin Barbu.
Sursa: News.ro
Etichete: PSD, Florin Barbu, Radu Miruţă , oana toiu, mercosur,
Dată publicare:
09-01-2026 21:23