Marko Bela: Nu s-a renuntat la universitatea de stat in limba maghiara

61321221

Fostul presedinte al UDMR Marko Bela afirma ca Uniunea nu a renuntat la obiectivul de a infiinta o universitate de stat in limba maghiara, insa "acest lucru nu se realizeaza prin separarea universitatilor existente".

Senatorul UDMR de Mures Marko Bela, fost presedinte al Uniunii, a participat, sambata, la deschiderea celei de-a opta editii a unui concurs destinat elevilor de liceu din unitatile cu predare in limba maghiara.

El a afirmat, in discursul sau, ca la concursul interdisciplinar gazduit de Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Targu Mures este prezenta "crema" elevilor care invata in limba maghiara, obiectivul fiind ca, in fiecare an, inca un liceu sa participe la acest concurs.

Bela a declarat ulterior presei ca, din cele peste 60 de licee cu limba de predare maghiara existente in Romania, incluzandu-le pe cele tehnologice si confesionale, 29 sunt prezente la concurs, care a devenit "o traditie" si "deja are reprezentativitate", adaugand ca reteaua scolara cu predare in maghiara existenta trebuie "largita".

Intrebat cand crede ca ar fi realizabil obiectivul Uniunii privind infiintarea unei universitati de stat in limba maghiara, Marko Bela a spus ca nu s-a renuntat la el, insa "acest lucru nu se realizeaza prin separarea universitatilor existente".

Senatorul a subliniat ca la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures ar trebui "rezolvata problema" infiintarii unei structuri in limba maghiara in baza legii din prezent.

"In acest moment, eu as zice ca in primul rand trebuie sa aplicam legea invatamantului in ceea ce priveste invatamantul universitar, si anume infiintarea de departamente sau facultati cu limba de predare maghiara in cadrul universitatilor existente. Acest lucru s-a facut la Cluj, la Universitatea «Babes-Bolyai», unde in cadrul facultatilor s-au infiintat departamente cu limba de predare maghiara, la fel, aici, in Targu Mures, la Universitatea de Arte, exista o facultate cu limba de predare maghiara. Si in acest moment nu e rezolvata problema la Medicina si Farmacie.

Nu s-a renuntat la acest lucru (la infiintarea unei universitati de stat in limba maghiara - n.r.), dar acest lucru nu se realizeaza prin separarea universitatilor existente. Deci vreau sa subliniez acest lucru si nu cred ca ar trebui sa vizam asa ceva. in cadrul universitatilor existente, trebuie sa infiintam acele structuri decizionale prin care cadrele didactice care predau in limba maghiara sa aiba puterea de decizie", a aratat el.

Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Targu Mures gazduieste, de vineri pana duminica, a opta editie a unui concurs destinat elevilor de liceu din unitatile cu predare in limba maghiara, care se vor infrunta la disciplinele chimie, biologie, geografie, informatica, stiinte sociale si istorie. Concursul este recunoscut de Ministerul Educatiei si, potrivit organizatorilor, rezultatele lui conteaza foarte mult, intrucat ocupantii locurilor I, II si III vor putea intra, fara taxa, la mai multe specializari de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, precum si la Universitatea Sapientia.

Aceasta este universitate privata, finantata de Fundatia Sapientia - care primeste bani de la statul ungar - si ofera si locuri bugetate, la facultatile din Targu Mures, Miercurea Ciuc si Cluj-Napoca.

Hotararea de Guvern din martie 2012 privind infiintarea Facultatii de Medicina si Farmacie in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu Mures a fost anulata de Curtea de Apel - instanta care anul trecut suspendase aplicarea acestui act normativ -, decizia nefiind insa definitiva.

Hotararea de Guvern 230 din martie 2012 prevedea infiintarea unei noi facultati in cadrul UMF Targu Mures, cu programe in limbile romana, maghiara si engleza.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Daniel Chitoiu: Va spun suta la suta ca USL nu se destrama pana in 2016

Vicepresedintele executiv al PNL, Daniel Chitoiu, afirma ca "suta la suta" USL nu se va destrama pana in 2016, doua din cele trei obiective majore ale Uniunii fiind deja atinse.

Prim-vicepreseditele PPDD Radu Popa a fost exclus din partid

Biroul National de Coordonare al PPDD a hotarat, vineri, sa-l excluda din partid pe prim-vicepresedintele formatiunii, Radu Popa, care este si liderul de grup din Camera Deputatilor.

Curtea Constitutionala a respins contestatia PDL privind Legea imobilelor nationalizate

Curtea Constitutionala a respins, vineri, contestatia PDL in cazul Legii privind despagubirile pentru imobile nationalizate, pentru care Guvernul si-a angajat raspunderea in Parlament.

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Alertă pe Dunăre: Guvernul pregătește scenariul extrem pentru Cernavodă. „Răcire în circuit închis”

Pentru a restabili capacitatea de răcire a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă, astfel încât să fie repusă în funcțiune.