Potrivit Agerpres, el a explicat că decizia de susţinere a Guvernului Niculescu a fost votată "aproape" în unanimitate de către parlamentarii UDMR, înregistrându-se o singură abţinere. Decizia a fost luată de grupurile parlamentare reunite, după ce săptămâna trecută au fost consultate organizaţiile teritoriale şi a avut loc o şedinţă a Consiliului Permanent.

"Costul energiei a crescut, creşte, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutorul Guvernului. Toate aceste lucruri ne împing în direcţia de a vota acest Guvern şi de a da posibilitatea Guvernului condus de Luca Niculescu să facă tot ce crede că e mai bine şi, bineînţeles, să arate alternativa la Guvernul care a fost demis în mai. Asta este decizia noastră. Vom semna cu premierul Luca Niculescu un acord de susţinere pe şase luni, până în aprilie, până în mai", a anunţat Kelemen Hunor, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Parlamentului.

Acordul UDMR cu Luca Niculescu va fi făcut public după semnare

Liderul UDMR a precizat că acordul este unul "scurt", cu prevederi "simple", care va fi făcut public după semnare.

"Prevederile sunt extrem de simple. Nu există nimic special, vorbim de rectificare, de buget, de deficit, de acea direcţie care trebuie menţinută ca să nu intrăm în alte încurcături din punct de vedere al bugetului. Sigur, are două puncte legate de minorităţile etnice, de minoritatea maghiară, privind învăţământul şi drepturile. Nu scrie acolo nimic altceva decât că se păstrează ceea ce s-a obţinut atât în învăţământul în limba maternă, cât şi în privinţa celorlalte drepturi", a spus Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a subliniat că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline.

"Am încercat să facem tot ce depinde de noi să avem un Guvern cu puteri depline cât mai repede. Din păcate, s-a prelungit enorm de mult şi această prelungire are consecinţe negative şi în percepţia publică, dar şi în ceea ce priveşte finanţarea anumitor sectoare publice şi servicii publice. Nu mai putem pierde nicio zi, fiindcă orice pierdere ne apropie de situaţii tragice, indiferent dacă vorbim de sănătate, de ordine publică sau de celelalte sectoare. Înainte de iarnă, avem şi o situaţie mai neplăcută care nu depinde de România, dar consecinţele le vom simţi şi noi. Vorbim de conflictul din Orientul Mijlociu şi de cel dintre Rusia şi Ucraina. Preţul energiei a crescut", a mai spus Kelemen Hunor.

Acesta a arătat că nu a discutat cu Luca Niculescu despre posturile de secretar de stat sau de prefect.

"Dacă el consideră că trebuie să discutăm, discutăm. Dacă nu, pleacă oamenii. Deci nu avem nicio problemă", a mai declarat Kelemen Hunor.