Marele Zid Pesedist. Liderii judeteni, femeile, tineretul si europarlamentarii social-democrati il apara pe Victor Ponta

Marele zid pesedist, cover - STIRI

Soarta lui Victor Ponta - atat ca premier si om politic, dar si ca simplu cetatean pus in fata justitiei - depinde intr-o foarte mare masura de felul in care va reactiona Partidul Social Democrat in zilele urmatoare: pro sau contra sa.

Fara sustinerea liderilor judeteni ai PSD (multi dintre ei fiind si parlamentari), Victor Ponta va ajunge "pe mana" DNA-ului, care a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru inceperea urmaririi penale in cazul sau.

Din acest motiv, liderii PSD din teritoriu vin luni, 8 iunie, la Bucuresti, pentru a lua parte la Comitetul Executiv National al Partidului Social Democrat, ca sa decida ce vor face in continuare cu cel care le conduce acum partidul, dar care are probleme cu justitia.

Daca deputatii PSD vor aproba cererea DNA, presedintele Klaus Iohannis il poate suspenda pe Victor Ponta din functia de membru al Guvernului, potrivit Articolului 109, alineatul 2 din Constitutie. Daca deputatii PSD NU vor aproba cererea DNA, NU poate fi inceputa urmarirea penala a lui Victor Ponta, iar presedintele Klaus Iohannis NU il poate suspenda din functia de premier.

Premierul Victor Ponta este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalarea banilor in dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi savarsit in perioada in care a fost avocat. De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputatilor avizarea urmaririi penale pe numele premierului si pentru conflict de interese.

Citește și
Victor Ponta isi musca buza de jos un reporter ii face poza
PSD convoaca Comitetul Executiv pentru a discuta cazul Ponta. "6 iunie 2015 nu e o cifra care sa ne aduca zambetul pe buze"

Asa cum era insa de asteptat insa, liderii judeteni, femeile, tineretul si europarlamentarii social-democrati au inceput deja sa stranga randurile in jurul lui Victor Ponta, formand "marele zid pesedist", si il roaga pe acesta sa ... nu isi dea demisia din fruntea Guvernului!

Iata, in continuare, pozitiile exprimate pana acum de liderii social-democrati in scandalul in care este implicat Victor Ponta:

PSD DAMBOVITA

"Parlamentarii damboviteni considera ca acuzatiile aduse la adresa Prim-Ministrului Victor Ponta sunt fortate si suspecte, in contextul in care acestea vin exact in ziua depunerii motiunii de cenzura de catre PNL. Victor Ponta este cel mai bun Premier pe care l-a avut Romania in ultimii 25 de ani! Guvernul Ponta a indreptat greselile si a reparat nedreptatile aduse de ante-guvernantii sai, a adus crestere economica si un trai mai bun romanilor. Guvernul Ponta a acordat in permanenta sprijinul neconditionat pentru proiectele judetului Dambovita, pentru dezvoltarea acestuia. Parlamentarii damboviteni isi exprima in mod ferm sustinerea Premierului Victor Ponta care trebuie sa continue programul de guvernare."

Parlamentari PSD Dambovita: Senator Leonardo Badea, Deputat Carmen Moldovan, Deputat Zisu Stanciu, Deputat Ionut Savoiu.

PSD VALCEA (Constantin Radulescu, presedintele Interimar PSD Valcea):

"Inca de la inceput vreau sa precizez ca in opinia mea, Victor Ponta este unul dintre cei mai buni premieri pe care i-a avut Romania, iar rezultatele Guvernului pe care il conduce il recomanda sa ramana in continuare Prim-Ministru. Totodata, Guvernul este rezultatul votului dat de cetatenii romani in anul 2012 si trebuie sa-si duca mandatul pana la capat. Poate ca unii ar cataloga aceasta saptamana ca o saptamana nebuna si spun asta uitandu-ma la ce s-a intamplat de luni si pana astazi. (...) Nu am iesit pana acum la declaratii pentru ca pe parcursul intregii zile am participat la diverse evenimente si intalniri cu cetatenii. Cei cu care am comentat subiectul, din diverse categorii socio-profesionale, au lansat un comentariu sau mai bine zis o intrebare: De ce tocmai astazi?

Nu le pot raspunde eu insa nici nu pot sa nu remarc aceasta ciudata coincidenta. In acelasi timp sunt incredintat ca ori de cate ori va fi solicitat, presedintele PSD si prim-ministrul Victor Ponta va oferi toate informatiile pe care justitia le va solicita in vederea clarificarii acestei situatii. Revin si spun ca nu sunt de acord ca premierul sa-si dea demisia tocmai acum cand Romania inregistreaza un trend pozitiv din punct de vedere economic si social."

PSD CONSTANTA

"Organizatia Judeteana PSD Constanta considera ca Victor Ponta trebuie sa isi duca la capat mandatul de prim-ministru si presedinte PSD, mai ales ca sub guvernarea sa Romania a obtinut rezultate economice si sociale foarte bune. Victor Ponta guverneaza Romania bine. Astazi avem cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana, cea mai mica inflatie din ultimii ani, iar guvernul a luat masuri ambitioase de reducere a TVA la alimente la 9%. De la preluarea guvernarii au fost crescute pensiile si salariile, dupa dezastrul economic din 2010 si au fost sprijiniti tinerii care aleg sa inceapa o afacere".

PSD OLT

"Organizatia Judeteana a PSD Olt va fi in continuare alaturi de prim-ministrul si presedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, si il va sustine in proiectul Romania Puternica pana la capat. Victor Ponta trebuie sa-si continue mandatul de premier cu care a fost investit de cetateni la alegerile din anul 2012. Intr-un stat democratic, nimeni nu poate schimba vointa populatiei doar pentru a prelua puterea cu orice pret pentru ca acea putere nu mai este legitima. Consideram ca ceea ce s-a intamplat azi, cand opozitia a depus o motiune de cenzura, nu este o simpla coincidenta si a avut loc o imixtiune a justitiei in politic, o adevarata lovitura de stat. Politica se face in Parlament pentru ca el reprezinta vointa poporului si nimeni nu are dreptul sa fure vointa cetatenilor, facand si desfacand guverne, dupa bunul plac.

Organizatia Judeteana a Partidului Social Democrat Olt va fi in continuare alaturi de prim-ministrul si presedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, si il va sustine in proiectul „Romania Puternica” pana la capat."

PSD BIHOR

"Organizatia Judeteana Bihor a Partidului Social Democrat isi exprima solidaritatea cu domnul Victor Ponta, prim-ministrul Romaniei si presedinte al Partidului Social Democrat si considera ca acesta trebuie sa ramana premier, rezultatele guvernarii reprezentand argumentul determinant.

(...)

Demersul domnului Klaus Johannis, privind solicitarea de demisie a premierului nu este decat o abordare politicianista menita a destabiliza situatia politica si a sprijini PNL in demersurile sale. Mai mult decat atat, presedintele Romaniei a abandonat pozitia de neutralitate politica si incalca prevederile Constitutiei. Atata timp cat are sustinerea Parlamentului, Victor Ponta trebuie sa ramana premier. Pe aceasta cale, ii solicitam primului ministru, Victor Ponta, sa-si continue mandatul cu care a fost investit de cetatenii Romaniei, prin votul Parlamentului, si sa continue punerea in aplicare a programului de guvernare."

PSD BISTRITA-NASAUD

"Colegii social-democrati din judetul Bistrita-Nasaud ii cer lui Victor Ponta sa ramana in fruntea Guvernului, atata timp cat are sustinerea Parlamentului. Consideram ca separatia puterilor in stat este fundamentul democratiei. Nu intelegem coincidente fortate si nu credem ca, in ziua depunerii unei motiuni de cenzura, chemarea premierului Victor Ponta la DNA este doar o intamplare. Consideram ca intr-un stat de drept legislativul stabileste cine ocupa functia de prim-ministru, iar in lupta politica, imixtiunea unei parti a justitiei este profund daunatoare. Credem ca premierul Victor Ponta trebuie sa-si continue mandatul atata timp cat are sustinerea Parlamentului, calitatea acestuia de suspect intr-un dosar si aparitia acestor acuze tocmai in ziua depunerii unei motiuni de cenzura fiind elemente pe care le consideram parte a unei batalii politice netransparente, care de aceasta data a mers prea departe. Bataliile politice se duc in Parlament, schimbarea majoritatii este decizia politica a partidelor, a parlamentarilor si nu efectul unei anchete, care a primit din partea premierului toate clarificarile de rigoare, dovezile prezentate de acesta fiind extrem de clare.

Suntem alaturi de premierul Victor Ponta. Credem ca masurile pe care acesta le-a luat de cand este in fruntea Executivului au indreptat nedreptatile ultimei guvernari. Performanta economica din ultimii doi ani si jumatate fiind un element mult mai important decat zbaterile unei opozitii incapabile sa convinga."

PSD SECTOR 4 BUCURESTI

"Organizatia PSD Sector 4 considera ca Guvernul trebuie sa isi duca activitatea mai departe si sa finalizeze aceste proiecte importante la care lucreaza pentru toti cetatenii Romaniei. Victor Ponta nu trebuie sa plece din fruntea Guvernului deoarece are un mandat dat prin votul cetatenilor Romaniei, acestia s-au exprimat prin vot asupra actualei majoritati, si are o datorie nu doar fata de votantii Partidului Social Democrat, ci si fata de fiecare cetatean al Romaniei. Organizatia Partidului Social Democrat Sector 4 considera ca Guvernul trebuie sa isi duca activitatea mai departe si sa finalizeze aceste proiecte importante la care lucreaza pentru toti cetatenii Romaniei, de la economie la sanatate si educatie.

Dorim pe aceasta cale sa atragem atentia asupra importantei respectarii principiului separatiei puterilor in stat, aparat de Constitutia Romaniei, care asigura cadrul necesar impotriva oricaror abuzuri a puterii judecatoresti asupra celorlalte puteri in stat si invers, in beneficiul stabilitatii economice si sociale a Romaniei."

PSD ARGES

"Organizatia PSD Arges isi exprima solidaritatea cu presedintele PSD, Victor Ponta, in demersurile sale de a-si demonstra nevinovatia. Consideram ca domnul Victor Ponta trebuie sa ramana premier in conformitate cu mandatul acordat de Parlamentul Romaniei in baza procedurilor constitutionale precum si datorita rezultatelor pozitive ale guvernarii. Masurile sociale reparatorii, cresterea economica recunoscuta de institutiile romane si straine de specialitate precum si redresarea economica a Romaniei dupa indelungi ani de criza ii confera legitimitatea continuarii actului de Guvernare.

Depunerea unei motiuni de cenzura este o actiune constitutionala a opozitiei. Dar daca PNL a depus astazi acea motiune de cenzura anuntata „cu surle si trambite” inca din luna ianuarie, momentul inregistrarii motiunii ridica un mare semn de intrebare asupra sincronizarii actiunii PNL; motiunea de cenzura probabil lipsita de substanta, ca si nenumaratele motiuni simple respinse de Senat si Camera Deputatilor, este evident ca nu va trece de Parlament, iar actualul executiv isi va indeplini in continuare atributiile evitandu-se astfel o criza politica, criza ce poate conduce la derapaje economice nedorite."

PSD BRAILA (Mihai Tudose, Presedintele organizatiei PSD Braila, Deputat PSD)

"Mesajul meu este un indemn la calm, la inteleptiune. Actul demisiei este un act de vointa personala, cu efecte unilaterale. In cazul de fata insa, demisia premierului va avea efecte si asupra stabilitatii in plan politic si European. In aceasta situatie vorbim de doi piloni fundamentali ai tarii: Justitia si Executivul. Trebuie evitat ca interatiunea acestor doi piloni sa aiba efecte negative asupra tarii. Trebuie mentinuta o stabilitate politica, iar Guvernul sa duca la finalizare proiectele angajate in fata cetatenilor."

PSD BIHOR

"Organizatia Judeteana Bihor a Partidului Social Democrat isi exprima solidaritatea cu domnul Victor Ponta, primul ministru al Romaniei si presedinte al Partidului Social Democrat si considera ca acesta trebuie sa ramana premier, rezultatele guvernarii reprezentand argumentul determinant.

(...)

Consideram suspect faptul ca premierul Romaniei a fost citat si i s-a adus la cunostinta calitatea de suspect tocmai in ziua in care Partidul National Liberal depune o motiune fara consistenta, fiind evident in imposibilitatea de a o trece prin Parlament. Tododata, condamnam in mod ferm orice actiune de a utiliza Justitia drept mijloc de presiune asupra politicului.

Demersul domnului Klaus Johannis, privind solicitarea de demisie a premierului nu este decat o abordare politicianista menita a destabiliza situatia politica si a sprijini PNL in demersurile sale. Mai mult decat atat, presedintele Romaniei a abandonat pozitia de neutralitate politica si incalca prevederile Constitutiei. Atata timp cat are sustinerea Parlamentului, Victor Ponta trebuie sa ramana premier. Pe aceasta cale, ii solicitam primului ministru, Victor Ponta, sa-si continue mandatul cu care a fost investit de cetatenii Romaniei, prin votul Parlamentului, si sa continue punerea in aplicare a programului de guvernare."

ORGANIZATIA FEMEILOR SOCIAL DEMOCRATE

"Organizatia Femeilor Social Democrate (OFSD) isi declara intreaga sustinere fata de premierul Victor Ponta si continuarea politicilor promovate de guvernul sau, si atrage atentia ca presedintele Romaniei nu poate decide asupra urmaririi penale sau a demisiei premierului. „Acest guvern a luat, pentru prima data dupa foarte mult timp, decizii esentiale din punct de vedere social, inclusiv in sprijinul familiilor si al populatiei cu venituri reduse. Aceasta serie de politici poate lua sfarsit daca stabilitatea executivului este pusa sub semnul intrebarii. Mai mult, cei care solicita acum demisia premierului isi doresc de fapt revenirea la conducerea guvernului a fostului PDL, cu tot cu politicile de austeritate, taierile de salarii si de ajutoare sociale.

Premierul nu are niciun motiv sa demisioneze, el trebuie lasat sa isi faca treaba in continuare in fruntea Executivului, cu atat mai mult cu cat nu se afla sub urmarire penala. Parlamentul a votat Guvernul si doar Parlamentul il poate demite, nu presedintele Iohannis si nici membrii Opozitiei, potrivit deciziei CCR 270/2008. Respectarea acestor principii este absolut esentiala in orice tara democratica.

Este cat se poate de ciudat faptul ca toata aceasta situatie apare exact in ziua in care PNL depune motiune de cenzura. Este profund gresit ca Justitia sa fie folosita in lupta politica!".

PSD BOTOSANI

"Prim-ministrul Victor Ponta nu are nici un motiv sa isi prezinte demisia de la conducerea partidului sau a Guvernului, intrucat, la fel ca orice cetatean al acestei tari, se bucura de prezumtia de nevinovatie prevazuta in Constitutia Romaniei. De aceeasi prezumtie de nevinovatie s-a bucurat insusi presedintele Klaus Iohannis, pana la pronuntarea unei hotarari definitive din partea unei instante de judecata. Din acest motiv, pana la pronuntarea unei instante de judecata in acest caz, primul ministru Victor Ponta se va bucura de sprijinul neconditionat al PSD. Justitia se face de catre judecatori, nu de catre procurorii DNA. Exista suspiciunea rezonabila ca nu e deloc intamplator ca DNA l-a chemat la audieri pe prim-ministrul Victor Ponta in aceeasi zi in care PNL a depus o motiune de cenzura.

Aceasta „sincronizare” a demersurilor DNA cu anumite actiuni politice, care favorizeaza in mod vadit una din taberele politice, afecteaza in mod direct increderea in sistemul de justitie din Romania. Interventia DNA este de natura sa provoace o criza politica majora in Romania, care tinde sa imbrace forma unei lovituri de stat. Schimbarea Guvernului se poate face doar in Parlament sau in urma alegerilor democratice. Prevederile din Constitutia Romaniei privind acordul prealabil al Parlamentului pentru inceperea urmaririi penale impotriva membrilor guvernului au drept scop protectia puterii executive fata de anumite tentative ale altor puteri in stat de a prelua, in mod ilegitim, conducerea Romaniei. Din acest motiv, parlamentarii PSD vor vota impotriva cererii DNA de incepere a urmaririi penale fata de prim-ministrul Victor Ponta. Organizatia judeteana a PSD Botosani sustine ca in urma evaluarilor facute la nivelul judetului, in ultimii trei ani, guvernul Ponta a alocat cele mai multe fonduri pentru Botosani. Din 2012, de la preluarea guvernarii de catre USL, si pana anul acesta, judetul Botosani a primit cele mai multe fonduri."

EUROPARLAMENTARII PSD

"Il sustinem pe Victor Ponta, stabilitatea guvernului este foarte importanta pentru continuarea performantelor Romaniei! Avand in vedere ultimele evenimente, dar si speculatiile din spatiul public, delegatia europarlamentarilor Partidului Social Democrat isi exprima intregul sprijin pentru premierul Victor Ponta si guvernul condus de acesta, care a luat masuri extrem de importante pentru Romania in acesti ani, cu impact pozitiv asupra economiei. O demisie a lui Victor Ponta ar afecta trendul economic si social pozitiv pe care se afla Romania. Singura institutie care poate decide cu privire la viitorul guvernului este Parlamentul, iar acesta urmeaza sa se pronunte.

Delegatia tine sa sublinieze faptul ca, potrivit deciziei Curtii Constitutionale 270/2008, presedintele nu poate decide asupra suspendarii premierului, fara aprobarea Camerei parlamentare din care acesta face parte, daca acesta detine totodata calitatea de deputat sau senator. Europarlamentarii PSD atrag atentia, de asemenea, ca speculatiile din spatiul public si incercarile de a pune presiune pe guvern si de a crea instabilitate sunt lipsite de fundament, din moment ce premierul Victor Ponta nu se afla sub urmarire penala. Delegatia PSD din Parlamentul European va informa partenerii externi cu privire la toate aceste aspecte, inclusiv pentru combaterea manipularilor."

TINERETUL SOCIAL-DEMOCRAT

"Tineretul Social Democrat este alaturi de Victor Ponta si subliniaza nevoia de a separa foarte clar atributiile politicului de cele ale Justitiei. In acelasi timp, TSD condamna ferm orice actiune de a utiliza justitia drept mijloc de presiune asupra politicului, avand in vedere ca acuzatiile care se aduc premierului coincid cu depunerea in Parlament a unei motiuni de cenzura impotriva Guvernului. Parlamentul este singura institutie care poate sa hotareasca daca Victor Ponta are sau nu legitimitatea de a ocupa functia de prim-ministru.

Nici Presedintele, nici alte institutii ale statului nu se pot substitui Legislativului, daca nu vrem sa dam peste cap separatia fireasca a puterilor in stat. Nu putem trece cu vederea ca acuzatiile care se aduc premierului Victor Ponta coincid cu ziua in care PNL a depus in Parlament o motiune de cenzura impotriva Guvernului, care nu se bazeaza in fapt pe nimic concret, ci doar pe aviditatea Opozitiei de a prelua puterea."

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, la cel mai profitabil sezon din ultimii ani: a prezentat toate sumele încasate
Gigi Becali, la cel mai profitabil sezon din ultimii ani: a prezentat toate sumele încasate
Citește și...
Ministrul Justitiei, despre acuzatiile aduse premierului Ponta: Categoric nu trebuie sa demisioneze
Ministrul Justitiei, despre acuzatiile aduse premierului Ponta: Categoric nu trebuie sa demisioneze

Robert Cazanciuc a comentat sambata acuzatiile pe care i le aduc procurorii DNA sefului Guvernului.

PSD convoaca Comitetul Executiv pentru a discuta cazul Ponta.
PSD convoaca Comitetul Executiv pentru a discuta cazul Ponta. "6 iunie 2015 nu e o cifra care sa ne aduca zambetul pe buze"

Social-democratii se vor reuni de urgenta la Palatul Parlamentului pentru a discuta situatia in care se afla presedintele partidului, premierul Victor Ponta

Expertii in drept constitutional explica de ce Iohannis nu il poate suspenda pe Ponta. In ce conditii vom avea un nou premier
Expertii in drept constitutional explica de ce Iohannis nu il poate suspenda pe Ponta. In ce conditii vom avea un nou premier

Malaysia Airlines incearca din rasputeri sa evite falimentul pe care multi analisti economici l-au prezis dupa ce compania aeriana a pierdut doua avioane anul trecut, la o distanta de cateva luni.

Imunitatea lui Victor Ponta va fi dezbatuta in Parlament. Prin ce va trece premierul in urmatoarele saptamani
Imunitatea lui Victor Ponta va fi dezbatuta in Parlament. Prin ce va trece premierul in urmatoarele saptamani

Doar colegii deputati din Parlamentul Romaniei pot decide, prin vot, daca Victor Ponta ramane fara imunitate si poate sa fie urmarit penal.

Mesajul lui Traian Basescu pentru Victor Ponta, dupa ce DNA a inceput urmarirea penala impotriva premierului:
Mesajul lui Traian Basescu pentru Victor Ponta, dupa ce DNA a inceput urmarirea penala impotriva premierului: "Pleaca acum!"

Fostul presedinte Traian Basescu ii transmite, vineri, premierului Victor Ponta sa plece din functie, sustinand ca fiecare minut pe care acesta il petrece in fruntea Guvernului "este un dezastru pentru credibilitatea Romaniei", relateaza Agerpres.

Recomandări
Ce (re)promit partidele pro-europene: impozitare progresivă a marilor averi, sute de mii de case, școli și spitale | DOCUMENT
Ce (re)promit partidele pro-europene: impozitare progresivă a marilor averi, sute de mii de case, școli și spitale | DOCUMENT

Partidele pro-europene care negociază componența viitorului Guvern au prezentat marți o listă a măsurilor pe care intenționează să le pună în aplicare. USR nu a semnat documentul asumat de alianța PSD-PNL-UDMR-minorități.  

Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea
Explicațiile TikTok privind alegerile din România nu au convins Comisia Europeană. Platforma riscă amendă și chiar închiderea

Comisia Europeană a deschis o anchetă oficială împotriva TikTok după ce alegerile prezidențiale din România au fost anulate în urma manipulărilor de pe această platformă.

Reacția Washingtonului după ce Moscova a acuzat occidentul de complicitate în asasinarea generalului Igor Kirillov
Reacția Washingtonului după ce Moscova a acuzat occidentul de complicitate în asasinarea generalului Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune revendicată de Ucraina, Washingtonul denunţând implicarea acestui general în "atrocităţi".