Legea pensiilor speciale a fost votată din nou în Parlament. Pensia lui Ciucă scade de la 18.000 lei pe lună la 16.000

62361034

Proiectul de lege privind pensiile speciale a fost votat din nou în Senat și Camera Deputaților, după ce actul normativ a fost ”întors din drum”, pe motiv că - în urmă cu câteva zile - deputații au făcut prea multe modificări.

Acele modificări au generat ”deosebiri majore de conţinut juridic" faţă de forma adoptată de senatori, astfel că proiectul de lege s-a întors acum în Senat.

Astfel, plenul Senatului a adoptat, miercuri, 28 iunie, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată zilele trecute de deputați, iar la scurt timp același lucru s-a întâmplat și în Camera Deputaților.

”AUR cuvântă de la tribuna Senatului împotriva pensiilor speciale şi înfierează PSD-PNL-UDMR pentru că au creat sistemul pensiilor speciale. Vine votul, AUR votează pentru legea care menține pensiile speciale. Atât!” - susține senatorul USR Cristian Bordei, care a pus pe Facebook și o fotografie cu rezultatul votului de miercuri.

Citește și
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat, recent, preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD).

Senatorul PSD Radu Oprea a afirmat, în plen, că proiectul aduce echitate în societate, a fost agreat cu Comisia Europeană şi va permite absorbţia banilor din PNRR.

Liderul grupului senatorilor USR, Radu Mihail, a atras atenţia că prin acest act normativ nu se elimină nicio pensie specială.

Astfel, USR oferă și un exemplu concret, cel al fostului premier Nicolae Ciucă, în prezent președinte al Partidului Național Liberal, care, în loc de 18.000 de lei pe lună, va avea o pensie specială de ”doar” 16.000 de lei.

E legea care ar fi trebuit să desființeze toate pensiile speciale, astfel încât să fim cu toții egali și să primim pensie pe baza a cât am contribuit de-a lungul vieții profesionale. Una dintre reformele principale introduse de USR în PNRR. PSD și PNL și-au bătut joc de ea. Au transformat-o în legea de salvare a pensiilor speciale. În forma legii propusă de ei, nicio altă categorie de pensii speciale nu este desființată în afară de cele ale parlamentarilor. E introdus doar un impozit de 15% pentru pensiile foarte mari, dar impactul este nesemnificativ. De exemplu, pensia specială a fostului premier Nicolae Ciucă va scădea de la 18.000 de lei pe lună la 16.000 de lei. Cât primesc 15 pensionari obișnuiți din România” - susțin cei de la USR.

Liderul deputaților PSD: ”Da, este adevărat, există în România pensii speciale nesimțite”

Ajunsă din nou în Camera Deputaților, la dezbateri, legea a provocat, bineînțeles, discuții aprinse. Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a susținut că ”pensiile nesimțite” vor fi diminuate.

Da, este adevărat, există în România pensii speciale nesimțite. Este la fel de adevărat faptul că, de mâine, după ce săptămâna aceasta am eliminat pensiile parlamentarilor și după ce astăzi vom vota această reformă a pensiilor, aceste pensii vor fi mai puține, cele nesimțite, și vor fi și mai puține simțite, în sensul că vor fi diminuate. Poate nu suficient. Poate că după ce facem această lege va trebui să mai avem o discuție, poate că putem împreună cu toții să găsim o formulă constructivă prin care să aducem acea echitate socială pe care o sperăm cu toții și ne-o dorim. În același timp, trebuie să recunoaștem cu toții, astăzi trebuie să recunoașteți și dvs., că astăzi, acest Guvern, această majoritate parlamentară face pentru prima dată în 34 de ani, aproape, prima reformă a pensiilor din România.

Prima reformă a pensiilor din România, indiferent că vorbim de creștere a vârstei de pensionare până la 65 de ani și până la 60 de ani, gradual, pentru magistrați. Și asta va însemna că nu vom mai avea pensionar special la 45 de ani, după ce se va intra în vigoare. Indiferent că vorbim de modificarea conform căreia nu se va mai lua baza de calcul ultima lună a venitului angajatului, magistratului, polițistului sau indiferent de categoria din care face parte, ci întreaga activitate. Vom evita acele șmecherii care s-au făcut cu deplasarea în afara domiciliului, locul de muncă, mutare, astfel încât să ai venituri foarte mari în ultima lună, astfel încât pensia să intre pe baza ultimei luni, să fie foarte, foarte, foarte mare.”

În schimb, deputata Violeta Alexandru, reprezentant al Partidului Forţa Dreptei, a avut un discurs dur la adresa PSD.

”Nu ați desființat indemnizațiile speciale peste ce ce primesc pe contributivitate, adică acest premiu, ci-l mențineți în continuare. Nu aveți nicio viziune. Amestecați. Este haos în capul PSD cu privire la politicile publice pe pensii. Această componentă specială n-are nicio legătură cu principiile aplicate în contributivitate, ca să faceți niște scheme alambicate, lună la lună, să crească stagiul. Este un haos în capul PSD și nu aveți nicio politică publică coerentă cu privire la sistemul de pensii din România.” - a spus Alexandru.

România riscă să piardă bani din PNRR din cauza pensiilor speciale

Legea de modificare a pensiilor speciale este o condiție impusă prin PNRR, pentru ca România să beneficieze de banii europeni. Dacă eșuează, doar la acest capitol România poate pierde 700 de milioane de euro.

La începutul lunii martie, ”șefa PNRR” a venit la București și s-a declarat nemulțumită de pensiile speciale.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

"Dacă va fi nevoie, schimbăm lăutarul". Este refrenul cântat la unison, zilele acestea, de Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, cu referire la Ilie Bolojan.

Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari
Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că ”salută” inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind formarea unui așa numit ”Consiliu al Păcii” pentru conflictul din Gaza și pentru ”alte provocări globale majore”.

Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor

Primarul Buzăului, Constantin Toma, afirmă că dacă primarii din ţară vor fi consultaţi cu privire la proiectul de buget pe anul 2026, va cere ca banii plătiți de cetăţeni în plus la taxe şi impozite să rămână la bugetele locale.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.