Ciucă: Parlamentarii PNL ce nu votează legea de eliminare a pensiilor senatorilor şi deputaţilor - excluşi din partid

62356698
Inquam Photos / Octav Ganea

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca toţi parlamentarii liberali să voteze legile privind eliminarea pensiilor speciale, a declarat preşedintele partidului, Nicolae Ciucă.

 

Potrivit acestuia, cei care nu vor vota legea privind eliminarea pensiilor parlamentarilor vor fi excluşi din partid.

"Astăzi în Biroul Politic Naţional am discutat următoarele: pe de-o parte, am analizat cele trei legi, vorbim de legea pensiilor speciale, legea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensiei cu salariul. A fost luată decizia în Biroul Politic Naţional ca toţi parlamentarii PNL să voteze acest pachet de legi în zilele următoare, practic până miercuri, la încheierea sesiunii parlamentare. (...) Sunt convins că veţi întreba ce se va întâmpla cu cei care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid", a afirmat Ciucă, după şedinţa conducerii PNL.

Discuţiile din BPN au vizat şi derularea proiectelor PNL din programul de guvernare.

"Au fost abordate subiectele care ţin de continuarea derulării programelor pe care noi le-am susţinut în cadrul programului de guvernare şi au fost foarte clar punctate elementele care ţin de continuarea investiţiilor şi implementarea proiectelor atât din bani europeni, cât şi din bani de la bugetul de stat. Am cerut tuturor miniştrilor şi preşedinţilor de filială să avem o situaţie clară de la nivel de comună până la nivel de comună, oraş, municipiu reşedinţă de judeţ a stadiului în care s-a reuşit implementarea acestor proiecte", a informat

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62360456
Klaus Iohannis: Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi
Provocările de securitate din această perioadă sunt "fără precedent" şi pot fi depăşite doar prin unitate, a transmis, luni, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.
62333801
Klaus Iohannis: Autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia
Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, că autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia, unde liderul Wagner a pornit o revoltă militară.
62358090
Cum s-a scuzat premierul Marcel Ciolacu, după ce a spus „Buzău”, în loc de „Bucureşti”, la recepția pasajului de la Pallady
Premierul Marcel Ciolacu a spus, vineri, că Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă sunt cei mai performanţi primari de sector din municipiul Buzău.