Klaus Iohannis recunoaște că am avut „tragedie după tragedie”, însă nu așteaptă demisii: „S-a acţionat corect”

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marți, de jurnaliști, dacă aşteaptă demisii după tragediile recente, în condiţiile în care, după tragedia de la Colectiv, a spus că a fost nevoie să moară oameni ca să demisioneze guvernul.  

”De data aceasta, autorităţile şi Guvernul au intervenit cu rapiditate şi cred că au fost luate măsurile care au putut fi luate. Mai departe, vedem ce aduce o analiză politică.”, a spus şeful statului, potrivit News.ro.

Întrebat dacă este mulţumit de modul în care a gestionat situaţia de la Crevedia şeful DSU, Raed Arafat, Klaus Iohannis a răspuns:

”Toate relatările pe care le-am primit şi toate explicaţiile şi de la pompierii răniţi m-au dus la concluzia că s-a acţionat corect”.

Preşedintele a recunoscut faptul că, în ultima perioadă, am avut ”tragedie după tragedie”.

”Am avut în ultimele săptămâni tragedie după tragedie. Am avut tragedia de la 2 Mai, am avut tragedia de la Botoşani, am avut tragedia de la Crevedia, am avut pe urmă tragedia de la Alba. Sigur, toate pot fi clasificate ca accidente, dar cred că autorităţile, instituţiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime. Întrebarea pe care cred că ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns până aici? De ce nu s-a prevenit ce a putut fi prevenit? Şi atunci, cu siguranţă, autorităţile, instituţiile competente trebuie să caute explicaţii şi trebuie să caute soluţii pentru a preveni cât de mult se poate preveni în viitor. Trebuie să vedem. A fost neglijenţă, sau conivenţă, sau mai mult, sau pur şi simplu ignoranţă, sau n-au fost bune procedurile, sau nu s-au corelat instituţiile, sau cineva a încălcat clar legea? Cineva a încălcat legea penală? Toate aceste lucruri trebuie să fie căutate, clarificate, explicate, şi sistemele îmbunătăţite”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis a continuat:

”Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia că cei de acolo n-au ştiut. Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aştept ca instituţiile abilitate să-şi facă datoria, să vină cu explicaţii, cei vinovaţi să primească pedepse exemplare şi acolo unde sistemul nu funcţionează, unde corelările din lege nu sunt bune, unde procedurile nu sunt suficient de bune, unde se calcă în picioare autorităţi care au toţi aceeaşi competenţă şi niciunul nu se duce până la rădăcina fenomenului, acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni în viitor astfel de evenimente”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Iohannis, de la Spitalul Floreasca: Întrebarea este: De ce s-a ajuns aici, de ce nu s-a prevenit ce putea fi prevenit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a vizitat pacienţii răniţi în urma exploziilor de la Crevedia că ”am avut în țară tragedie după tragedie”.

Marcel Ciolacu: România susține aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE, „în cel mai scurt timp”

Aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană „în cel mai scurt timp” este susținută de România, a declarat marți premierul Marcel Ciolacu.

Iohannis: NATO are un răspuns pregătit pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, NATO are un răspuns pregătit, pe măsură.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.