Iohannis, de la Spitalul Floreasca: Întrebarea este: De ce s-a ajuns aici, de ce nu s-a prevenit ce putea fi prevenit

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a vizitat pacienţii răniţi în urma exploziilor de la Crevedia că ”am avut în țară tragedie după tragedie”.

Declarația lui Klaus Iohannis

- Am întâlnit pompierii care au fost la intervenție, profesioniști, și medicii, care s-au mobilizat incredibil, rapid de tot. Aceste intervenții foarte rapide au salvat vieți.

- E momentul să ne gândim și la familiile victimelor, că sunt real alături de ei și că fiecare încearcă să vină cu un ajutor. Deja trebuie să vedem și un pic mai departe. Am avut în ultimele săptămâni tragedie după tragedie - 2 Mai, Botoșani, Crevedia, Alba.

- Întrebarea pe care ne-o punem toți: De ce s-a ajuns aici, de ce nu s-a prevenit ce putea fi prevenit. Instituțiile trebuie să caute explicații și a preveni cât de mult se poate preveni în viitor.

- Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. E greu de acceptat.

- Este, după părerea mea, inacceptabil să dăm din umeri şi să mergem mai departe. O astfel de serie de accidente, de tragedii, nu poate să rămână fără urmări clare, care scot în evidenţă ce s-a întâmplat şi ce se poate face mai bine. Dar, în toată această situaţie, să nu uităm de eroii pozitivi, pompierii şi personalul medical, care cu toţii şi-au făcut cu vârf şi îndesat datoria, punându-şi efectiv viaţa în pericol. Pe ei să-i felicităm.

- Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc le admir şi le stimez, pompierii care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi şi care din păcate au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii. Pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienţuii, i-a tratat şi aceste intervenţii foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieţi şi destine.

-Acum este foarte important ca cei care sunt răniţi să poată se revină cât mai repede la munca lor. Este însă momentul să ne gândim şi la familiile victimelor, să le arătăm că suntem real alături de ei, că înţelegem suferinţa şi fiecare în zona lui încearcă să vină cu un ajutor pentru ei. aceste lucruri sunt urgente, trebuie să se întâmple acum dar deja trebuie să vedem şi un pic mai departe.

Întrebat despre centrele de arși, care sunt doar pe hârtie, în ciuda promisiunilor făcute după Colectiv, Klaus Iohannis a răspuns:

”Am discutat cu conducerea spitalului și mi-a spus că progrese există, dar suntem departe față de ce s-a promis atunci. Poate că promisiunile au fost prea mari. Aici, în spital, au văzut lucruri senzaționale. Se fac progrese, dar mai e mult de lucru”.

Doi pacienți sunt intubați

La Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti sunt internaţi 13 pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia. Dintre aceştia doi sunt intubaţi, iar 11 în stare medie sau uşoară, a informat marţi Ministerul Sănătăţii.

Vizita şefului statului la Spitalul Clinic de Urgenţă din Capitală vine după ce în cursul dimineţii i-a primit la Palatul Cotroceni pe şefii de misiuni diplomatice, de oficii consulare şi pe directorii Institutelor culturale româneşti, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că mai sunt 3 pacienţi internaţi la spitalele Floreasca şi Bagdasar din Capitală care sunt în stare critică după exploziile de la Crevedia, iar pronosticul este rezervat în privinţa lor deoarece au arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.

Totodată, pacientul dus la Milano care se află în stare critică va fi transferat într-o clinică specializată. Alţi 12 pacienţi au fost externaţi în cursul zilei de luni.

”Sunt 3 pacienţi în Bucureşti - doi la Floreasca, unul la Bagdasar - care sunt în situaţie critică. Aceşti trei pacienţi au peste 90 la sută din suprafaţa corporală arsă. Sigur că totdeauna, în astfel de situaţii, pronosticul este rezervat. Sunt pacienţi intubaţi şi care sunt îngrijiţi foarte bine, dar sigur că într-o astfel de situaţie cred că trebuie să discutăm şi despre norocul omului şi despre o minune care se poate întâmpla pentru că, din păcate, puterea noastră este limitată în astfel de cazuri”, a declarat Alexandru Rafila luni seară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Marcel Ciolacu: România susține aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE, „în cel mai scurt timp”

Aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană „în cel mai scurt timp” este susținută de România, a declarat marți premierul Marcel Ciolacu.

Iohannis: NATO are un răspuns pregătit pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, NATO are un răspuns pregătit, pe măsură.

S-a dus epoca pomenilor electorale în găleți. Partidele oferă acum consultații oftalmologice și analize în caravane medicale

Urmează un an cu multe runde de alegeri, iar partidele politice au intrat deja în campanie electorală. Deocamdată, una mascată.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.