”Cu siguranţă nu a fost totul perfect, mai sunt etape de parcurs, dar am ales direcţia corectă şi asta se vede din datele pe care le avem. Se pune întrebarea: se putea mai mult, se putea mai repede? Da, dar pentru asta e nevoie ca toţi cei din coaliţie să tragă la aceeaşi căruţă şi da, se putea mai mult dacă PSD nu trăgea frâna de mână, aşa cum a făcut pe parcursul lunilor de guvernare”, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, la Congresul Extraordinar al PNL.

El a precizat că a crezut că face un parteneriat, dar a descoperit că relaţia cu PSD nu este posibilă.

”Nu poţi să fii partener cu minciuna, cu fuga de răspundere şi cu dispreţul pentru România, pentru că să faci o moţiune într-o situaţie-limită, să nu ai soluţie după aceea şi să fugi de orice fel de răspundere înseamnă că nu ai niciun fel de respect pentru interesul acestei ţări şi asta nu mai trebuie să se repete”, a spus Bolojan.

”Am scos România din mlaștina în care o lăsase guvernarea Ciolacu”

El a amintit că, iniţial, PSD a fost de acord cu măsuri nepopulare pe care ”trebuia să le deconteze PNL”, arătând că, atunci când Guvernul a ajuns ”la interesele şi la reţelele clientelare”, social-democraţii au ”doborât guvernul”.

”Cred că în afară de indicatori, de procente, de redresare, cel mai important lucru pe care l-a demonstrat partidul nostru este că se poate guverna şi altfel în România, se poate guverna cu respect pentru banul public, se poate guverna fără aroganţe, se poate guverna spunându-le oamenilor adevărul, se poate guverna stabilind reguli care sunt valabile pentru toată lumea. (...) Acest model de guvernare a stabilit un standard care nu mai poate fi negat şi o vedeţi că în aceste zile se caută tot felul de explicaţii conspiraţioniste pentru creşterea cotei de încredere a PNL în pofida măsurilor nepopulare pe care a trebuit să ni le asumăm. Cei care lansează astfel de teorii se fac că nu înţeleg ceea ce mulţi români au înţeles: nu am fost perfecţi, dar am fost corecţi. (...) Am scos România din mlaştina în care o lăsase guvernarea Ciolacu, ăsta este adevărul, şi mulţi oameni au început să înţeleagă acest lucru”, a adăugat Bolojan.