Ediția din acest an a atras contribuții în valoare de peste 100.000 de euro pentru construirea primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România, de către Fundația Metropolis, iar sute de persoane s-au înscris pentru donații recurente și vor susține cauza în fiecare lună.
Proiectul, realizat prin inițiativă privată, cu sprijinul a 57 de parteneri comerciali și instituționali, a ajuns și în presa internațională, cu articole în publicații de renume din Europa, America și Asia. După ediția de la București, Bloom The World, organizatorul evenimentului Masa Care Unește, continuă campania de strângere de fonduri și pregătește noi proiecte cu componentă caritabilă, inclusiv evenimente dedicate comunităților de români din diaspora și familiilor pe care distanța le-a ținut departe.
Șapte ani în care Masa Care Unește a crescut de la experiențe locale la două recorduri mondiale și cauze sociale
Fondată în 2019 de Alexa Vîlcan, organizația Bloom The World a construit în ultimii șapte ani o serie de proiecte care au adus împreună comunități în jurul tradițiilor românești, gastronomiei locale, naturii și sustenabilității. De la masa organizată în Peștera Meziad (2023), transformată într-un spațiu cultural și culinar, până la experiența de pe Muntele Mic (2021), unde accesul dificil a impus transportarea mesei cu elicopterul, fiecare ediție a dezvoltat aceeași idee: masa ca loc de întâlnire, apartenență și experiență comună.
Proiectul a crescut treptat ca amploare și impact social, iar în 2025 a ajuns pentru prima dată în Guinness World Records, la Alba Iulia. „Cea mai lungă masă realizată din materiale reciclabile” a avut atunci o lungime oficială de 2.782,96 metri și a reunit peste 10.000 de persoane. Anul acesta la București, Bloom The World și-a depășit propriul record: masa a ajuns la 5.055 de metri, iar aproximativ 20.000 de oameni au participat la eveniment. Masa Care Unește și-a consolidat anul acesta și componenta socială, iar masa, tradițiile românești și promovarea locurilor cu care ne mândrim au adunat comunități tot mai mari în jurul unor inițiative caritabile cu impact concret.
Donații în valoare de 100.000 de euro pentru construirea primului Spital de Psihiatrie Pediatrică
Suma totală generată în urma evenimentului include atât contribuțiile financiare din partea persoanelor fizice realizate prin SMS, QR code, transfer bancar, donații din partea companiilor private, cât și valoarea materialelor de construcție care vor fi oferite de parteneri evenimentului fundatiei Metropolis pentru mobilarea si utilarea viitorul spital. Unitatea medicală construită de Fundația Metropolis va putea sprijini anual peste 5.700 de copii care se confruntă cu afecțiuni psihice severe. În urma evenimentului din 12 septembrie, sute de persoane s-au înscris pentru contribuții recurente și vor continua să susțină lunar proiectul.
„Recordul mondial este o reușită extraordinară, dar la fel de important este ceea ce demonstrează această ediție: cât de mult putem construi atunci când companiile, partenerii, voluntarii și oamenii își pun împreună resursele, timpul și energia în jurul unei cauze comune. Masa Care Unește a fost, înainte de toate, despre comunitate și despre puterea pe care oamenii o pot da unei idei în care cred. De la an la an, proiectul a crescut prin cei care au ales să i se alăture, iar odată cu el a crescut și impactul social pe care îl putem genera împreună. Masa Care Unește a fost și va rămâne o inițiativă privată. Le mulțumim tuturor celor 57 de parteneri comerciali și instituționali și celor 20.000 de oameni care s-au așezat la aceeași masă și au transformat această idee într-un proiect cu impact real”, a declarat Alexa Vîlcan, fondator Bloom The World.
Strângerea de fonduri continuă prin platforma www.masacareunește.ro și prin modalitățile de donație puse la dispoziție de Fundația Metropolis, iar organizatorii pregătesc și alte inițiative caritabile dedicate acestei cauze.