Hrebenciuc, despre activitatea de lobby: "Tot ce facem ca parlamentari e trafic de influenta"

60541222

Vicepresedintele Camerei Viorel Hrebenciuc le-a spus deputatilor, in sedinta Biroului Permanent, ca "orice telefon" pe care il dau ca sa "ajute" o primarie din colegiul lor este trafic de influenta.

De asemenea, Hrebenciuc a spus ca Legea 78/2000 privind prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie le creeaza "dificultati".

Vicepresedintele Camerei a facut aceste afirmatii saptamana trecuta, in sedinta Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, conform stenogramei reuniunii.

Discutia a pornit de la democrat-liberalului Ioan Oltean, care a cerut acordul conducerii Camerei pentru a solicita Comisiei juridice a Camerei Deputatilor sa dezbata proiectul de lege privind reglementarea activitatii de lobby in Romania, care apoi sa fie analizat de plenul acestui for legislativ.

"Da, sunt de acord. Domnule Ciuca (presedintele Comisiei juridice - n.r.), va rog sa luati nota de treaba aceasta pentru ca acum tot ce facem ca parlamentari este trafic de influenta. Cu ocazia aceasta sa ne uitam atent si la Legea 78/2000 (Legea privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie - n.r.), pentru ca aceasta este chestiunea care ne creeaza dificultati in activitatea noastra de parlamentari - orice telefon pe care il dati ca sa ajutati o primarie din colegiul dumneavoastra este trafic de influenta. Tin sa va invederez acest lucru", a avertizat Viorel Hrebenciuc, care a condus sedinta Biroului Permanent al Camerei Deputatilor din 18 septembrie.

Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a aratat ca traficul de influenta este legat de "voturi".

"Motivul este: castigi traficul de influenta ca aduci voturi. Acesta este si mai periculos", a spus Toader.

Presedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciuca, a sustinut ca, la sfarsitul vacantei parlamenatre, Comisia juridica a avut o dezbatere pe subiectul reglementarii activitatii de lobby, in parteneriat cu Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane, iar activitatea de lobby "nu are nimic de-a face cu traficul de influenta".

"Concluzia a fost ca se cere reglementarea acestei activitati de lobby tocmai din perspectivele pe care si dumneavoastra aici in mare parte le-ati prezentat. Activitatea de lobby nu are nimic de-a face cu traficul de influenta, nu este o exceptare de la Legea privind traficul de influenta", a precizat Ciuca.

El le-a explicat colegilor sai ca activitatea de lobby este "o activitate de reprezentare profesionista a unei persoane, a unui individ sau a unei societati in procesul de reprezentare a intereselor".

Ciuca i-a invitat pe deputatii prezenti, la un exercitiu de imaginatie, dand ca exemplu "o fabrica de suruburi".

"Imaginati-va ca exista o asociatie a celor care fabrica suruburi - sunt foarte buni in a fabrica suruburi, dar nu stiu cum, nu au cuvintele, nu au vocabularul, nu au exercitiul gesturilor legale pe care trebuie sa le faca in fata autoritatilor pentru a-si reprezenta interesele si, atunci, apeleaza la cineva care poate sa faca asta intr-o maniera profesionista. Cam acestea au fost concluziile unei conferinte la care au participat si reprezentanti din partea Bruxelles-ului si se cere o reglementare moderata, este adevarat, inteleapta si cu o delimitare clara a acestei activitati de lobby fata de traficul de influenta", a spus Bogdan Ciuca.

Dupa aceste interventii, Viorel Hrebenciuc a cerut sa se faca "o nota" pe acest subiect, aratand ca el urma sa fie invitat la un seminar la Ambasada Statelor Unite ale Americii, la care participau reprezentanti ai Asociatiei oamenilor de afaceri romano-americani.

"Tema seminarului este «Transparenta in consultari». Dansii discuta de consultarile pe care le fac parlamentarii cu grupurile industriale, cu societatile comerciale si asa mai departe. Eu nici nu vreau sa ma duc cu gandul ce ar insemna la noi sa facem asa ceva in conditiile prezentei legislatii. in alte parti este o chestiune normala", a adaugat Hrebenciuc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61390006
1.000 de persoane au protestat la Rosia Montana. Parlamentarii au stat de vorba doar cu minerii

12 parlamentari din comisia care se ocupa de proiectul minier de la Rosia Montana au ajuns in acesta dimineata in zona. Vor sa vada cu ochii lor realitatea din teren inainte de a lua de hotarare privind exploatarea din Apuseni.

61389601
Crin Antonescu: Nu merg la Universitate sa discut cu manifestantii anti-Rosia Montana

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marti, ca nu va merge in Piata Universitatii pentru a discuta cu manifestantii anti-Rosia Montana, mentionand ca dialogul cu acestia se poate face "institutional".

61304417
Victor Ponta ii raspunde lui Grapini: Daca este nemultumita, sigur o sa gasim un ministru mai bun

Premierul Victor Ponta, aflat la Vilnius, a declarat ca responsabilitatea relatiei cu mediul de afaceri revine in primul rand chiar ministrului delegat pentru IMM, Maria Grapini.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.