Pus în fața acestui fapt, premierul desemnat a făcut turul grupurilor parlamentare mai mici, însoțit de liderul social-democrat Marian Neacșu.

Cele 31 de voturi ale UDMR erau importante pentru formarea majorității, necesară guvernului Vestea. Forul de conducere al Uniunii a decis să nu facă parte din Executiv și recomandă parlamentarilor să nu își dea votul pentru învestirea acestui Guvern.

Kelemen Hunor: "În spatele unui guvern Veștea s-ar contura doar o majoritate incertă, netransparentă și inacceptabilă din punct de vedere politic. Potrivit calculelor noastre, ar fi nevoie inclusiv de sprijinul unor partide extremiste. Aceasta nu este o majoritate de încredere."

Csoma Botond, liderul deputaților UDMR: ”Există această recomandare din partea Consilului Permanent către grupurile reunite și recomandarea ei să nu votăm acest guvern. Dar sigur, reiterez și e foarte important, decizia finală aparține statutar grupurilor parlamentare. ”

Citește și
PSD cere prelungirea reducerii accizei la motorină cu încă trei luni. Bogdan Ivan avertizează că prețurile ar putea crește

În acest timp, Adrian Veștea încerca să îi convingă pe parlamentarii din grupul Uniți pentru România să îl voteze. Grupul este format din foști membri POT și, recent, li s-a alăturat Victor Ponta. Chiar el i-a spus lu Adrian Veștea ce vor face parlamentarii UDMR. Premierul desemnat l-a sunat imediat pe Kelemen Hunor. Alături îi era Marian Neacșu, unul dintre membrii influenți ai PSD.

Reporter: Sunteți negociator pentru domnul Veștea?

Marian Neacșu, fost vicepremier PSD: ”Nu, sunt însoțitor. Mediator.”

Reporter: V-a cerut dumnealui să-l însoțiți?

Marian Neacșu, fost vicepremier PSD: ”Da.”

Reporter: Se simte mai confortabil dacă sunteți?

Marian Neacșu, fost vicepremier PSD: ”Probabil că da.”

Răzvan Chiriță, liderul deputaților Uniți pentru România: ”Nu a vorbit domnul Neacșu. A luat notițe.”

De dimineață, la Vila Lac 1, Adrian Veștea s-a intalnit și cu Anamaria Gavrilă, de la POT, care i-ar fi spus că partidul ei e deschis la discuții doar dacă măsurile luate de viitorul guvern vor servi alegătorilor POT.

A venit apoi rândul parlamentarilor de la PACE - Întâi România. Și ei așteaptă ca măsurile să le fie cuprinse în programul de guvernare și dupa aceea vor lua o decizie.

Adrian Veștea: ”Datoria mea ca prim-ministru desemnat este de a discuta cu toate partidele parlamentare pro-europene. Acesta e mandatul pe care l-am primit de la Președinte. Interesul nostru e de a avea o majoritate cât mai largă. O să stau de vorbă cu cei de la UDMR și o să vedem. Trebuie să fac niște analize, trebuie să fac calcule. Vom vedea la timpul votului.”

În aceste condiții, Adrian Veștea ar rămâne doar cu voturile - nici ele garantate - de la PSD, minorități și parlamentarii liberali rebeli. E posibil să li se adauge grupurile PACE, UPR și neafiliații, dar tot i-ar lipsi 20 de voturi.

Adrian Veștea ar fi avut programată și o întâlnire cu liderii PSD, care a fost amânată. Conform unor surse, social-democrații și-ar dori să păstreze aceleași portofolii, cu excepția ministerului Agriculturii, pe care ar fi dispuși să îl ofere UDMR-ului.

PSD ar putea să îl propună la sănătate tot pe ministrul demisionar, Alexandru Rogobete, și pe Bogdan Ivan la Energie. Justiția ar putea să îi revină tot lui Radu Marinescu sau Alinei Gorghiu, de la PNL.

Mai multe portofolii ar putea reveni liberalilor care ar susține Guvernul: Monica Anisie la Educație, senatoarea Nicoleta Pauliuc la Apărare, Cătălin Predoiu ar rămâne la Interne, iar Alexandru Nazare la finanțe.