Reacţia lui Grindeanu vine după ce Bolojan a spus că ''Partidul Naţional Liberal a făcut tot ce a fost posibil, a căutat toate soluţiile pentru a ajunge la un acord privind susţinerea legii salarizării''.
''Românii au nevoie de soluţii, nu de explicaţii pentru eşec! Dacă PNL a făcut 'tot ce a fost posibil', iar acesta este rezultatul, nu credeţi că a venit momentul să faceţi pasul corect, domnule Bolojan? Daţi României şansa de a avea un Guvern competent şi responsabil'', a scris Grindeanu, pe Facebook.
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a acuzat PSD că a compromis, ''în mod iresponsabil şi populist'', şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a salarizării care ''să aducă ordine, mai multă echitate şi predictibilitate în sistemul bugetar şi, în acelaşi timp, de a demonstra că România îşi poate respecta angajamentele''.
Potrivit acestuia, trei miniştri succesivi ai Muncii din partea PSD ''nu au fost în stare'' să finalizeze proiectul din 2022 până acum.
''Partidul Naţional Liberal a făcut tot ce a fost posibil, a căutat toate soluţiile pentru a ajunge la un acord privind susţinerea legii salarizării, dar s-a izbit de ipocrizia şi fuga de răspundere a PSD. Trei miniştri succesivi ai Muncii din partea PSD nu au fost în stare să finalizeze proiectul din 2022 până acum. Domnul Manole a lăsat în sertar un draft cu o anvelopă dincolo de un nivel suportabil pentru bugetul României: 15,5 miliarde de lei. Sorin Grindeanu a semnat apoi un acord pentru o anvelopă de 8 miliarde de lei, în cadrul negocierilor organizate de Administraţia Prezidenţială. Ulterior, PSD a tot plusat până la o anvelopă de 12 miliarde de lei, pe care, în final, nu a acceptat-o. De ce? Din populism, laşitate, dar şi din dorinţa de a păstra un sistem de privilegii pentru unii bugetari şi lideri sindicali'', a transmis Bolojan, pe Facebook.