Grindeanu: Guvernul trebuie să vină în Parlament în iunie şi să îşi asume răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale

62141165
Inquam Photos/ Octav Ganea

Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că noul Guvern trebuie să vină în Parlament în luna iunie şi să îşi asume răspunderea pe legea pentru eliminarea pensiilor speciale.

“Eu nu vreau să-i fac agenda viitorului prim-ministru, dar, în luna iunie, din punctul meu de vedere, Guvernul trebuie să vină în faţa Parlamentului să îşi asume răspunderea pe acea lege legată de pensiile speciale, şi anume eliminarea pensiilor speciale. Prin asumarea răspunderii. Ca să terminam odată această discuţie şi să putem să intrăm pe acea zonă în care să nu mai avem semne de întrebare dacă accesăm sau nu tranşa trei din PNRR. Pensii speciale, din punctul meu de vedere, în afară de o anumită zonă din Armată, de oameni care au fost în câmpurile de bătălie şi care au fost direct pe front, nu trebuie să existe decât pe principiul contributivităţii. Nu am poţi să ieşi la 50 şi ceva de ani, 51, 52, la pensie, să îţi iei şi pensie specială, să fii şi angajat şi să mai dai şi lecţii”, a declarat Sorin Grideanu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, potrivit News.ro.

Întrebat dacă nici magistraţii nu trebuie să aibă pensie specială, Grindeanu a răspuns:

“Din punctul meu de vedere, nu. Eu nu cred că un magistrat - am colegi în guvern, colegi care se vor supăra pe mine, dar îmi asum punctul ăsta de vedere - un magistrat care ajunge la 50 de ani, din punctul meu de vedere, atunci are maturitatea deplină în a desfăşura activitatea. Să vii la cincizeci şi ceva de ani, să ieşi la pensie, să ai pensii mai mari decât cât aveai salariu, că ştiţi că s-au folosit tot felul de tertipuri de acest tip, nu neapărat la magistraţi. Mi se pare că lucrurile astea trebuie clarificate şi nu pot fi clarificate rapid decât într-un singur mod. E părerea mea. Asumarea răspunderii în faţa Parlamentului în luna iunie, odată cu noul Guvern pe această lege şi am terminat discuţia”.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62346592
Ce prevede Legea prevenirii separării copilului de familie, care a declanșat protestele AUR și agresiunile din Parlament
Miercuri, 10 mai, regulile de acces în Palatul Parlamentului au fost schimbate, din cauza protestului care a avut loc în apropierea clădirii.  
62346571
GALERIE FOTO. Sute de protestatari, mobilizați de AUR, au făcut scandal în fața Parlamentului și au agresat politicieni
Scandal în Parlament, dar și în fața clădirii, unde miercuri dimineață s-au strâns sute de protestatari, mobilizați de partidul AUR. Oamenii au strigat lozinci împotriva politicienilor, iar pe câțiva chiar i-ar fi scuipat, lovit și amenințat.  
62346522
VIDEO. Momentul în care liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, este fugărit de protestatarii AUR: ”Au zis: Luaţi-i gâtul!"
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a trăit momente tensionate, miercuri, înainte să intre în curtea Palatului Parlamentului. El a declarat că a fost huiduit şi ameninţat de protestatari ai AUR.