Florina Presadă demisionează din USR. „Lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice”

62057870
Agerpres

Fostul senator Florina Presadă a anunţat vineri dimineaţă, într-o postare pe Facebook, că demisionează din USR, ca urmare a deciziei conducerii partidului de a-l numi pe Călin Badiu secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Ea a transmis că în urma acestei decizii i-a devenit clar că expertiza sa nu mai este de folos în organizaţie. În opinia sa, dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Ea precizează că despărţirea sa de USR nu înseamnă şi dorinţa de a se despărţi de politică.

”Momentul despărţirii de USR. Azi mi-am înaintat demisia din USR biroului filialei USR Sector 3. A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea dar privind spre viitor. Adevărul este că nu mă mai regăsesc în această construcţie politică de ceva vreme iar după decizia BN USR de aseară de a-l propune pe Călin Badiu (consilier judeţean la Timiş şi programator în cadrul unei companii locale, n.r.) ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, mi-a fost clar că expertiza mea nu mai este de folos în această organizaţie. Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR”, scrie Presadă.

Ea subliniază că numirile politice pentru anumite poziţii sunt fireşti şi că poate accepta că cei ajunşi la putere îi vor prefera pe unii în detrimentul altora, dacă au de ales între oameni cu competenţe similare.

”Dar ce nu pot accepta este ca în urma acestor numiri să aibă de suferit serviciul public sau ca aceste numiri să nu ţină cont deloc de competenţe”, afirmă fostul senator. adăugând: ”Mă bucur că am făcut parte din efortul de împrospătare a clasei politice româneşti început în 2016 alături de voi. Mă bucur de asemenea că am putut contribui la promovarea unor teme de care societatea românească are nevoie: reforma electorală, reforma administraţiei publice, respectarea drepturilor omului”.
Florin Presadă consideră că au fost 4 ani plini, din care a învăţat foarte mult, ca om şi ca politician.

”Am cunoscut în USR oameni extraordinari pe care altfel nu i-aş fi întâlnit. Din păcate, mulţi dintre ei au părăsit deja partidul şi mulţi o vor mai face. Nu v-am minţit, am crezut şi am acţionat sincer în orice moment. Mi-a fost drag să fiu în stradă în campanii sau la evenimente cu voi şi am apreciat mereu întâlnirile noastre, în persoană sau online. Am beneficiat de energia dată de voi, generată de credinţa că se poate şi altfel. Şi se poate! Încă mai cred acest lucru. Nu e timpul pierdut pentru apariţia altor noi formaţiuni politice în care să se regăsească oameni ca mine şi ca voi şi care să fie mereu şi mereu factorul de progres în societate şi în politică. România are nevoie de noi. Despărţirea mea de USR nu înseamnă şi dorinţa de a mă despărţi de politică. Aşa că rămânem împreună şi iubim România cu ochii deschişi!”, afirmă Presadă în finalul postării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62169275
Discuţii Cîţu-Cioloş, la Bruxelles, despre campania de vaccinare și accesarea fondurilor europene

Accelerarea campaniei de vaccinare, atragerea fondurilor europene şi reformele în justiţie s-au numărat printre subiectele abordate, joi, de către premierul Florin Cîţuşi liderul Grupului Renew din Parlamentul European, Dacian Cioloş.

62173898
Marcel Ciolacu: Dacă trece moţiunea de cenzură vom veni la putere. Propunerea PSD pentru prim ministru este Alexandru Rafila

Marcel Ciolacu a declarat că în cazul în care va trece moţiunea de cenzură pe care PSD doreşte să o depună în Parlament, până la finalul acestei sesiuni, social-democraţii vor prelua puterea şi că propunerea de premier rămâne medicul Alexandru Rafila.

62173895
Marcel Ciolacu, către Dan Barna: ”Ia labele de pe Justiție”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis joi vicepremierului Dan Barna să ia "labele de pe Justiţie", adăugând că acesta nu are dreptul să comenteze o decizie a unei instanţe sau a unui magistrat.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.