Fostul premier PSD Marcel Ciolacu, atac la Bolojan: ”Avem o mare problemă acum la Guvern. Dacă nu se oprește, criză socială”

62507028

Fostul premier PSD Marcel Ciolacu este de părere că ”marea problemă” a Guvernului României în acest moment este ”un deficit de empatie” şi avertizează că dacă Executivul nu se opreşte, atunci se va ajunge la ”o criză socială”.

Marcel Ciolacu a fost desemnat, sâmbătă, candidatul PSD la preşedinţia CJ Buzău, în cadrul Conferinţei Judeţene Extraordinare a PSD Buzău. La eveniment a fost prezent şi preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

”M-am cam săturat, după patru luni, de toată mizeria care mi s-a pus în cap şi am de gând să explic şi să arăt de fapt neperformanţa unde se află în acest moment şi lipsa de viziune economică care a transformat dintr-o problemă de deficit, a transformat într-o criză economică. De fapt, noi avem o mare problemă acum la Guvernul României, un deficit de empatie, care, dacă nu se opreşte, va duce la o criză socială”, a declarat Ciolacu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, potrivit News.ro.

El a fost întrebat cum va reuşi, în cazul în care va fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, să colaboreze cu Guvernul pe care îl acuză de lipsă de empatie, pentru a atrage fonduri în judeţul Buzău.

Criticile sunt întotdeauna binevenite. Am învăţat din propria experienţă. Când îţi asumi un rol în statul român şi o demnitate publică cum e cea de prim-ministru, trebuie să-ţi asumi şi criticile care vin. Dar cred că sunteţi de acord cu mine că, în acest moment, nu vorbim de nicio reformă structurală a statului român, vorbim de nişte concedieri colective. Ceea ce este cu totul şi cu totul altceva. Nu mai vorbim de burse, avem îngheţate salarii, avem îngheţate pensii, sunt blocate toate investiţiile, cineva le analizează, care-s bune şi care-s rele, toate investiţiile duc la anumiţi cetăţeni din diverse colţuri ale acestei ţări. Văd că e acelaşi deficit ca pe timpul meu, nicio îndreptare a deficitului prin acele măsuri de creştere a TVA-ului, vom vedea cum se închide anul. Deci ceva nu funcţionează”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a precizat că este convins că va colabora cu orice guvern, indiferent de cine este condus.

”Ciolacu nu mai este acolo. Ciolacu, ce a reuşit, primul trimestru al anului a avut încasări bune fiindcă este delay-ul investiţiilor de peste 120 de miliarde de anul trecut. Niciodată după Revoluţie, nu au fost atâtea investiţii în România. Deci sunt ferm convins că o colaborez foarte bine cu orice guvern, indiferent de cine este condus. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să spunem adevărul”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Grindeanu critică derapajele din coaliție. „Loialitatea nu înseamnă aplauze ca în Coreea de Nord”

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că loialitatea într-o coaliţie de guvernare nu exclude criticile, adăugând că „nu suntem în Coreea de Nord să aplaudăm toţi”.

Ilie Bolojan: Pacea nu mai este un fapt. Apărarea nu mai ţine doar de soldaţi şi echipamente, ci de întreaga societate. VIDEO

Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că trăim într-o perioadă complicată, în care pacea nu mai este un fapt, iar apărarea nu mai ţine doar de soldaţi şi echipamente, ci de întreaga societate.

De la Președinția României, la șefia Buzăului. Marcel Ciolacu explică de ce nu e asta un pas înapoi

Marcel Ciolacu a fost desemnat oficial candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Buzău. Fostul premier și candidat la Președinția României a declarat că prin această candidatură nu face un pas înapoi, ci dimpotrivă.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.