Florin Iordache a cerut ca toate Legile Justiției să treacă pe la el. Parlamentul a aprobat

61868627

Florin Iordache a solicitat conducerii Parlamentului extinderea atribuţiilor comisiei speciale astfel încât să aibă competenţe pentru modificarea tuturor legilor cu incidenţă asupra justiţiei.

 

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi "pentru" și 119 "împotrivă", modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislației în domeniul Justiției, astfel încât actele normative cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în această comisie, relatează Agerpres.

Președintele comisiei speciale, Florin Iordache, a trimis luni Birourilor permanente reunite o scrisoare în care solicită ca toate actele normative cu incidență asupra Justiției care sunt în procedură parlamentară să fie dezbătute și modificate în această comisie.

Iordache a solicitat BPR modificarea regulamentului comisiei pe care o conduce cu articolul următor: "examinarea, modificarea și completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidență asupra Justiției, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum și a celor ce urmează a intra în procedura parlamentară, pe toată perioada desfășurării activității Comisiei și care vor fi transmise acesteia".

Deputatul PNL Ioan Cupșa a declarat la dezbateri că liberalii vor vota împotriva acestei modificări.

"PNL va vota împotriva acestui hocus-pocus, acestor modificări ale regulamentului acestei comisii speciale și vă atenționăm că în legătură cu legile Justiției singura modalitate normală, sănătoasă, așezată și regulamentară era să sesizați comisiile permanente din fiecare cameră și mai apoi rapoartele care s-ar fi redactat de comisiile permanente să le fi supus votului în plenul camerelor. Orice altă procedură este neregulamentară, este nelegală și drept urmare ne va permite să contestăm aceste așa—zise legi ale Justiției, să le atacăm în privința neconstituționalității", a menționat Cupșa.

Și parlamentarii USR au anunțat că vor vota împotriva acestor modificări.

"Este regretabil faptul că această comisie nu funcționează după un regulament clar, faptul că astăzi se încearcă acoperirea unor greșeli de procedură legislativă. Grija principală ar trebui să fie aceea de transparență, ar trebui ca la comisie să ni se pună la dispoziție toate documentele în timp util pentru a discuta aceste legi. Din păcate lucrul acesta nu se întâmplă. Noi vom vota împotriva modificărilor", a menționat deputatul USR Stelian Ion.

Senatorul PMP Traian Băsescu a spus la rândul său că este o greșeală a Parlamentului înființarea acestei comisii speciale.

"Cred că cea mai mare greșeală o facem constituind această comisiei care să rezolve toate problemele pe care le are Justiția. Mai mult decât atât puneți această comisie și sub președinția unui coleg de-al nostru care, în urma aventurilor din prima parte a anului, a reușit să devină o emblemă a antireformei în Justiție. Sugestia mea este să renunțăm la orice comisie specială, lăsați proiectele de legi să meargă prin Comisiile juridice și plenurile celor două camere și sunt convins că vom avea legi mai bune. Modul cum s-a constituit comisia și cel care reprezintă comisia, președintele ei, domnul Iordache, vor fi dezavantaje uriașe pentru ca aceste legi să poată fi duse la capăt datorită reacției publice care va exista", a declarat Băsescu.

 


 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Iniţiativa PNL privind alegerea primarilor în două tururi a fost respinsă de plenul Senatului

Plenul Senatului a respins luni cu 59 voturi ”împotrivă, 46 voturi ”pentru” şi 6 abţineri iniţiativa PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi. ALDE a votat alături de PNL această iniţiativă, dar voturile PSD şi UDMR au fost decisive.

Tăriceanu, despre Iohannis: ”Acel domn care funcţionează la Cotroceni, patronul statului paralel”

Preşedintele Senatului, Călin popescu Tăriceanu, a declarat luni că nu a primit din partea Administraţiei Prezidenţiale invitaţie pentru a participa la parada de 1 Decembrie sau la recepţia de la Palatul Cotroceni.

Moțiunea de cenzură depusă de PNL, citită în Parlament. Miercuri se decide când va fi votată

Moţiunea de cenzură depusă de PNL a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, fiind prezenţi 287 de senatori şi deputaţi.

Recomandări
Călin Georgescu, ridicat dintr-o parcare. Percheziții DIICOT la locuința sa, într-un dosar de înșelăciune de 1 milion de euro

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă. Procurorii DIICOT au descins în locuința sa de lângă București. Anchetatorii fac percheziții într-un dosar mai vechi. 

Problema urșilor din România, fără rezolvare. Autoritățile, cercetătorii și activiștii au răspunsuri diferite: „E haos total”

Țara dintre oameni și urși”, partea a II-a. Oamenii cer siguranță. ONG-urile cer protecție pentru animal. Vânătorii, intervenție. Autoritățile schimbă proceduri, dar bâjbâie mult și ineficient. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.