Firea: „Retragerea lui Dragnea ar fi benefică pentru PSD. Nu poate fi tot Guvernul de la Teleorman”

61983687

Primarul general, Gabriela Firea, a apreciat că o retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD "ar fi benefică", în cazul în care liderul politic nu reuşeşte să îşi schimbe modul de lucru, acela de a se consulta "doar cu două-trei persoane".

"Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu alţi colegi. Din punctul meu de vedere, da (ar trebui să facă un pas în spate, n.r.). (...) Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu nimeni, nu am cerut acceptul nimănui.

Ori schimbă modul de lucru şi renunţă la a se mai consulta doar cu două-trei persoane - multe care nici nu fac parte din Guvern - deci ori schimbă total modul de lucru, dar nu cred că poate să lucreze în acest sens, pentru că ar fi făcut-o - dacă poate, ar fi minunat - dacă nu, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid şi nu atât pentru partid, cât pentru ţară", a precizat Firea, întrebată fiind dacă Liviu Dragnea ar trebui "să facă un pas în spate", la TVR, potrivit Agerpres.

În ce priveşte persoanele cu care se consultă Dragnea, Firea a menţionat că sunt "câţiva apropiaţi", mai mult din afara partidului, iar apropiaţii din interiorul partidului sunt "din ce în ce mai puţini".

"În ceea ce priveşte propunerile legislative sau iniţiativele guvernamentale care sunt cu impact public, care sunt mai sensibile, care trebuie comunicate şi explicate în mod public, cred că ar fi fost mult mai înţelept şi democrat să discute anterior cu membrii BPN, cu membrii Comitetului Executiv, pentru a găsi cele mai bune soluţii. A crede că doar un consilier sau a crede că doar un consultant deţine adevărul absolut nu este în regulă. De ce? Pentru că întreaga echipă suferă. Nu acei consilieri sau nu acei consultanţi decontează, ci noi toţi, ca echipă. (...) Este nedemocratic ca vicepreşedinţii partidului şi membrii comitetului executiv să afle lucruri importante despre Guvern şi Parlament de pe surse, de pe site-uri", a afirmat Firea.

Potrivit acesteia, sunt mulţi membri ai PSD, chiar vicepreşedinţi, care după căderea Guvernului Tudose au aflat "pe surse" sau din presă care sunt candidaţii pentru funcţia de premier. Firea a adăugat că acest lucru "nu este normal".

"Seara a propus-o pe doamna Carmen Dan. Pentru că au fost câţiva colegi pe care i-a chemat şi s-au opus, a schimbat cu doamna Dăncilă, dar restul, practic, aflau pe surse", a declarat ea.

Întrebată de ce s-au opus membrii PSD consultaţi unei nominalizări a lui Carmen Dan, Firea a răspuns că nu a fost de faţă, dar că aceştia i-au spus că "nu poate fi tot Guvernul de la Teleorman".

"Doamna Dăncilă, având această anvergură europeană, nu a fost considerată ca o exponentă a judeţului Teleorman. S-a considerat că este un europarlamentar român, la al doilea mandat, cu o relaţie bună la Bruxelles cu oameni politici influenţi din Europa. Spun sincer că am susţinut-o şi că Bucureşti a fost prima organizaţie, împreună cu Ilfov, care i-am acordat public susţinere şi chiar nu regret acest lucru", a declarat Firea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61983474
Firea: "Dragnea e lapte şi miere în şedinţe, dar în subterane, deciziile sunt altele"

Gabriela FIirea a susţinut că din primele sale zile de mandat a solicitat Guvernului să colaboreze în anumite proiecte pentru Bucureşti, dar atunci era premier Dacian Cioloş şi nu a găsit "un răspuns bun".

61978741
Olguţa Vasilescu: Nu există aşa ceva, să facem o nouă rectificare bugetară

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, că Guvernul nu va face o nouă propunere de rectificare bugetară, întrucât au fost programate plăţi "necesare şi urgente"

61671758
Protestatarul atacat de Vâlcov cere daune de 1 MILION de euro. Specialiştii contrazic Ministerul Muncii

Protestatarul Sandu Matei a depus plângere penală împotriva lui Darius Vâlcov și îi cere despăgubiri de un milion de euro, după ce Vâlcov a postat pe Facebook actele sale medicale.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.