Culisele sedintei de guvern unde vizita lui Iohannis a creat stupefactie. Presedintele a oprit evacuarea presei din sala

×
Publicitate

Presedintele Klaus Iohannis a condus miercuri pentru prima data o sedinta de Guvern.

Seful Statului a mers la Palatul Victoria neanuntat dupa ce marti a aparut informatia potrivit careia Executivul are in plan sa dea o ordonanta prin care ar gratia mii de detinuti si o alta lege care ar modifica infractiuni din Codul Penal.

"Este vorba despre doi elefanti, pe care nimeni nu-i vede", a comentat revoltat Klaus Iohannis. La randul sau, Sorin Grindeanu a evitat subiectul de fata cu presedintele, insa ulterior a recunoscut ca intr-adevar pregateste eliberarea a peste doua mii de oameni din inchisori.

Ora 9:20 miercuri dimineata - stupefactie la Guvern. Presedintele Klaus Iohannis ajunge la Palatul Victoria cu doar 10 minute inaintea sedintei cabinetului Grindeanu. In premiera, premierul afla de la Serviciul de Protectie si Paza ca are o vizita la nivel inalt.

Se intampla asta la o zi dupa ce Liviu Dragnea a plecat in Statele Unite iar cu o seara in urma au aparut mai multe zvonuri potrivit carora ministrul Justitiei pregateste pe ascuns o gratiere in masa, plus mai multe modificari ale Codului Penal. Hotarat sa conduca sedinta, Iohannis intra in sala dupa cateva discutii cu seful guvernului si ministrul justitiei. In acest moment reprezentantii guvernului decid scoaterea jurnalistilor din sala. Klaus Iohannis ii opreste.

"Este prima data cand particip la o sedinta de guvern. Am decis in aceasta dimineata sa fac o vizita domnului prim-ministru. Am avut o discutie foarte aplicata, foarte serioasa. In ce priveste concluziile discutiei pe care am avut-o cu domnul prim-ministru mai devreme, as prefera sa il las pe domnul prim-ministru sa detalieze aceste lucruri", a anuntat Iohannis.

"Asa cum l-am informat pe domnul presedinte in discutia avuta, noi discutam despre lucruri care se afla pe ordinea de zi. Punct. In general, sunt lucruri legate de constructia bugetara, a legii bugetului, pentru adoptarea unor ordonante de urgenta si a unor hotarari de guvern. Multumesc reprezentantilor presei.” a fost reactia premierului Sorin Grindeanu.

Cand vede ca nici acum premierul nu spune o vorba despre gratiere sau modificarea codului penal, presedintele opreste din nou evacuarea presei din sala.

"Inca o remarca, inainte sa iesiti. Cunoasteti povestea, ca este un elefant in incapere, dar nu se vede. Sunt doi elefanti: ordonanta de gratiere si ordonanta de modificarea a Codurilor Penale. Evident ca si despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineata, iar domnia sa mi-a spus ca discutia avusese loc deja cu anumiti colegi din guvern si ca nu va fi pusa pe ordinea de zi suplimentara aceasta chestiune s-a angajat ca aceste chestiuni sa nu fie bagate peste noapte in nicio sedinta de guvern" a spus Klaus Iohannis.

Dupa o sedinta fulger si dupa plecarea presedintelui, prim-ministrul a schimbat tonul radical.

Sorin Grindeanu: Nu erau trecute pe ordinea de zi ceea ce spuneti dvs… si ca sa fim clari, conform Constitutiei avem voie sa dam gratiere si amnistie? Scrie in Constitutie ca avem voie.
Reporter: Legea va obliga sa puneti in dezbatere publica proiect
Sorin Grindeanu: Scrie ca avem voie sa facem lucrurile astea? Da. Deci, nu sunt impotriva legii.

Proiectele privind gratierea si codul penal au fost puse in dezbatere publica abia dupa pranz. Desi atat premierul cat si ministrul justitiei au sustinut ca NU aveau de gand sa le aprobe azi, coincidenta sau nu in ele scrie clar ca termenul masurilor este 18.01.2017.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Ce presupune proiectul de gratiere care va elibera mii de detinuti. Voiculescu, Iliescu si Dragnea, printre beneficiari

Proiectul de ordonanta de urgenta privind gratierea va duce la punerea in libertate a mii de detinuti, dar va opri in egala masura dosare penale aflate pe masa procurorilor si procese in care diversi inculpati sunt judecati in acest moment.

Liderul USR, Nicusor Dan: Vor beneficia de gratierea unor pedepse Dan Voiculescu, Liviu Dragnea sau Calin Popescu Tariceanu

Presedintele USR Nicusor Dan sustine ca, prin proiectul ordonantei de urgenta privind gratierea unor pedepse, PSD urmareste sa scape de sanctiunile legii persoane precum Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Gabriel Oprea sau Calin Popescu Tariceanu.

Calin Popescu Tariceanu vorbeste ca un istoric: "Gratierea functioneaza din vremuri stravechi. Si in antichitate functiona"

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a afirmat miercuri ca gratierea functioneaza din vremuri stravechi, acest instrument nefiind inventat de catre actualul Executiv.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Eurodeputat PNL, despre opțiunile României înaintea negocierilor de la Bruxelles: Fonduri europene sau guvern PSD

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier refuzată de PSD și președintele Nicușor Dan, spune că România se află acum în situația de a alege între fondurile europene și un guvern social-democrat.