Ciucă pune tunurile pe traseiștii din politică: „Bolnav și jenant. Sunt nişte dezertori”

62427663
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Focşani, vorbind despre traseismul politic, că aceia care aleg să facă acest pas "sunt nişte dezertori politici, nu sunt oameni politici".

Potrivit liderului liberalilor, impresia că ei ar putea obţine mai mult plecând la alt partid politic este falsă, pentru că fondurile europene se dau numai cu respectarea procedurilor şi reglementărilor în vigoare.

"Modul acesta în care se face politică şi se încearcă obţinerea de rezultate în alegeri, prin a lua primari, prin a-i împinge să se încadreze pe parcursul acesta de traseist este absolut greu de înţeles, bolnav de demult şi nici nu ştiu dacă avem vreun medicament să putem să tratăm", a afirmat Nicolae Ciucă.

El a spus că "este şi jenant şi dovedeşte lipsa de statornicie şi lipsa de înţelegere a argumentelor pentru care te-ai angajat într-o construcţie politică, într-o responsabilitate pentru oamenii pe care îi reprezinţi".

"Oameni buni, chestiunea aceasta că mă duc la PSD că îmi dă nu ştiu ce este absolut falsă. Nu au ce să dea. Şi credeţi-mă, vorbesc din experienţă. Nu au cum să le dea. Că primesc nişte bani din Fondul de rezervă, primeşte toată lumea. Poate acolo unde au avut interesul să impresioneze şi să determine pe un primar să facă pasul, să dezerteze, pentru că nu sunt altceva decât nişte dezertori politici, să dezerteze dintr-o formaţiune politică şi să meargă în alta pentru nişte firfirei, ăştia nu sunt oameni politici şi nu merită de niciun fel atenţia noastră. Ce poţi să faci cu nişte zeci de mii sau sute de mii? Atât e valoarea unui primar? Eu am văzut primari care au demnitate, care au verticalitate şi care îşi văd cu adevărat de proiecte şi de grija pentru cetăţeni. Proiectele la Ministerul Dezvoltării, la CNI nu au cum să se întâmple pentru că fondurile sunt bine structurate şi atribuite pe fiecare proiect în parte. Este doar o amăgire. Personal am vorbit cu ministrul Dezvoltării şi mi-a spus că nimic nu se întâmplă fără respectarea procedurilor, a regulilor şi a reglementărilor în vigoare", a punctat preşedintele PNL.

Liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, s-au aflat sâmbătă, la Focşani, unde au participat la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Vrancea.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Roșia Montană: Calea de atac a canadienilor de la Gabriel Resources, după ce România a pus sechestru pe acțiunile companiei

România a pus sechestru pe acțiunile deținute de compania canadiană Gabriel Resources la Roșia Montană. Este primul pas pentru încasarea despăgubirilor de la compania canadiană în procesul pe care l-a pierdut cu statul român.

Intrăm în Schengen terestru înainte de autostrada care să ne lege de Vest? Interviu cu comisarul Adina Vălean

Trebuie insistat în continuare și găsite soluții politice pentru a rezolva și Schengen-ul terestru.

Cum și-a făcut Viktor Orban selfie cu Marcel Ciolacu GALERIE FOTO

Premierul Viktor Orban și-a făcut un selfie cu omologul său român Marcel Ciolacu în vizita pe care a făcut-o la București, iar imaginea a fost distribuită pe contul oficial de Facebook al liderului maghiar.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.