Cine este George Ciamba, desemnat pentru portofoliul de ministru delegat al Afacerilor europene

62000753
Agerpres

Secretarul de stat în MAE George Ciamba a fost desemnat, la 13 noiembrie 2018, de Biroul Permanent Naţional al PSD, pentru portofoliul de ministru delegat al Afacerilor europene.

George Ciamba s-a născut la 20 februarie 1966. A absolvit Facultatea de Inginerie Electronică (1989). A urmat cursurile Programului de Economie şi Relaţii Internaţionale la Hoover Institution - Universitatea Stanford (1992) şi a fost selectat să participe la Programul "International Visitor" pentru lideri în formare pe probleme de politică externă al Agenţiei de Informaţii a SUA (1997). Deţine o diplomă de studii aprofundate în relaţii internaţionale, obţinută ca şef de promoţie în 1993, din partea Universităţii Bucureşti şi a MAE. A publicat articole în domeniul relaţiilor internaţionale, cu accent pe Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, respectiv integrarea euro-atlantică a României, potrivit site-ului mae.ro, transmite Agerpres.

După absolvirea studiilor superioare, a intrat în Ministerul Afacerilor Externe ca ataşat şi a parcurs toate etapele carierei diplomatice, în anul 2004 fiindu-i acordat gradul diplomatic de ambasador. Între 1991-1995 a ocupat diferite funcţii în cadrul MAE: referent de spaţiu pentru SUA, pentru Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi pentru problematica neproliferării.

A ocupat funcţiile de director adjunct (1996-1997) şi apoi director al Direcţiei America de Nord (1997-1999). A fost membru în comisia interguvernamentală şi Grupul de Iniţiativă România-SUA creat sub egida Centrului de Studii Strategice Internaţionale din Washington.

Între 1999-2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Turcă, precum şi reprezentant permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, între 2001-2003.

În perioada iulie 2003 - septembrie 2005 a deţinut funcţia de secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale şi ulterior, Globale, în MAE. În această calitate, a coordonat dosarele asociate cu UE (Conferinţa Interguvernamentală), NATO, Consiliul Europei, ONU şi alte organizaţii internaţionale.

A fost ambasador al României în Republica Elenă (2005-2012). În noiembrie 2012 a fost numit secretar de stat pentru Afaceri Europene. În februarie 2016 a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la MAE, iar în ianuarie 2017 a fost numit din nou secretar de stat în MAE.

În 1999 a primit distincţia "Ambasadorul Anului", acordată de cotidianul "Nine O'clock", iar în 2000, a fost decorat cu "Ordinul Meritul Naţional în Grad de Comandor".

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62000755
Dragnea: M-am săturat de completuri ilegale. M-aș fi așteptat ca CSM să se autosesizeze
Liviu Dragnea a declarat marți că s-ar fi așteptat la o autosesizare din partea Consiliului Superior al Magistraturii după ce un site a scris că în completul inițiat judecătorii „erau trei la doi în defavoarea” sa.
62000754
Dragnea îi dă replica lui Firea: ”Doamne ferește, cum să piardă partidul un asemenea om?”
Liderul PSD Liviu Dragnea a avut o primă reacție după ce Gabriela Firea a declarat marți, la Parlament, că a auzit legat de remanierea guvernamentală faptul că în Comitetul Executiv Național se vor da „teste grilă”
62000739
Dragnea: Temele României sunt altele, nu MCV-ul. E obsesia lui Iohannis ca acest guvern să pice
Liderul PSD Liviu Dragnea a susținut declarații de presă la Parlament alături de Viorica Dăncilă.