"Dacă această dorinţă nu există, vă spun de acum, că nu vor fi miniştri şi PSD-ul nu va vota", a precizat liderul PSD, relatează News.ro.

Preşedintele PSD a mai afirmat că principala condiţie sau linia roşie a PSD-ului este cea legată de schimbarea direcţiei, de administrarea ţării.

"De aici plecăm. Dacă această condiţie nu e îndeplinită, nu mai avem ce să discutăm, mai departe. Dacă va fi îndeplinită, o să vedem modul, de aceea vă spuneam, modul în care gândeşte Luca Niculescu echipa, cum îşi gândeşte modul în care vrea să gestioneze lucrurile şi, sigur, având un mandat larg, eu voi veni în faţa colegilor mei spunându-le opţiunile pe care sau scenariile pe care le avem, urmare a acestei discuţii", a explicat Grindeanu.

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit, marți, la sediul central al PSD, pentru a decide dacă susține în Parlament viitorul cabinet al premierului desemnat, Luca Niculescu.

După ședință, Grindeanu a dat asigurări că în niciun caz PSD nu va da voturi pentru continuarea măsurilor de austeritate de tip Bolojan, reîmpachetate altcumva iar acest lucru nu ar face decât să ne ducă şi mai aproape de anticipate.

Oficialul a mai declarat că PSD nu poate acorda voturi în alb şi nici nu poate participa la o construţie politică fără fundamente solide.

”Toţi colegii şi-au exprimat revolta, dezamăgirea că preşedintele în loc să încredinţele mandatul de premier PSD a continuat să fac experimente politice”, a spus la acel moment Sorin Grindeanu.

El a mai spus că le-a cerut colegilor un mandat de negociere, pentru a-l asculta pe premierul desemnat, Luca Niculescu.

Preşedintele PSD a mai afirmat că mandatul pe care l-a cerut colegilor săi din PSD l-a primit în unanimitate.

"Zilele viitoare probabil vom avea aceste discuţii cu Luca Niculescu", a mai anunţat preşedintele PSD.

Referitor la Luca Niculescu, cel de-al patrulea premier desemnat oficial de către președintele Nicușor Dan, Sorin Grindeanu a avut numai cuvinte de laudă.

”Este o persoană echilibrată, care a demonstrat că poate gestiona dosare dificile precum OCDE”, a spus președintele PSD.

Cum au fost luați prin „surprindere” social-democrații

În PSD, reacțiile de luni seară, după nominalizare, au fost în mare parte negative, au precizat sursele pentru Știrile PRO TV. Social-democrații se așteptau ca nominalizarea pentru funcția de premier să vină din partea PSD.

În aceste condiții, este dificil ca PSD să susțină un guvern 100% tehnocrat, au mai precizat sursele. Dacă nici acest guvern nu va trece, PSD a spus că va susține alegerile anticipate, au mai precizat sursele.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că el este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de prim-ministru.

„PSD, ca principalul partid din Parlamentul României, a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu, iar această nominalizare a fost făcută în urmă cu câteva săptămâni. PSD îşi doreşte să fie parte a soluţiei. PSD îşi doreşte să avem rapid un guvern, un guvern care să facă rectificare, să facă bugetul anul acesta”, a spus Grindeanu, după discuţiile de la Palatul Cotroceni.

Și secretarul general al PSD, Claudiu Manda a spus înaintea consultărilor de la Cotroceni că PSD merge pregătit să îşi asume guvernarea, soluţia fiind un guvern PSD sau un guvern construit în jurul PSD, condus de liderul partidului, Sorin Grindeanu.

Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat premier pe diplomatul Luca Niculescu pentru a patra oară în încercarea de a forma un nou Executiv, pe fondul unei crize politice care durează de cinci luni.

Niculescu primește misiunea de a forma un nou Guvern și de a găsi în Parlament cele cel puțin 233 de voturi necesare pentru învestire.

Cinci luni fără Guvern cu puteri depline

Pe 5 mai, la mai puțin de un an de la învestitură, Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan, susținut de PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale, a fost demis prin moțiune de cenzură. Anterior, social-democrații părăsiseră coaliția de guvernare și inițiaseră moțiunea, adoptată de Parlament cu voturile AUR.

De atunci, au avut loc mai multe încercări de formare a unui nou Guvern.

La un an de la câștigarea mandatului de președinte, Nicușor Dan s-a consultat, pe 18 mai 2026, cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui premier. Pe 4 iunie, l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac, care și-a depus mandatul zece zile mai târziu, după ce nu a reușit să formeze o majoritate.

În aceeași zi, șeful statului l-a desemnat premier pe liberalul Adrian Veștea. Pe 22 iunie, Parlamentul a respins Guvernul propus de acesta, cu 189 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”, din 212 voturi valabil exprimate.

A doua zi, Nicușor Dan a convocat o nouă rundă de consultări, însă nu a desemnat un candidat, varianta discutată fiind, potrivit președintelui, formarea unui guvern minoritar.

O nouă rundă de consultări a avut loc pe 17 septembrie, când Nicușor Dan l-a desemnat premier pe liberalul Siegfried Mureșan. Acesta a dus procedura constituțională până la capăt, însă programul de guvernare și lista miniștrilor au fost respinse de Parlament pe 30 septembrie.

Aflat în acea zi într-o vizită oficială în Cehia, Nicușor Dan a anunțat că va convoca o nouă rundă de consultări și că, la final, va desemna un nou candidat la funcția de premier, eliminând varianta alegerilor anticipate, posibilă în prezent din punct de vedere constituțional.