Bolojan: Nu pot să trădez această societate, nu pot să-mi bat joc de omul ăla care merge de dimineaţă până seara la lucru

62583843

Premierul Ilie Bolojan afirmă că proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor este unul ”de fond” şi nu unul ”care mimează corecţiile”.

 

”Acest proiect e unul care nu mimează corecţiile, ci este unul de fond. Tot ce am făcut a fost de bună-credinţă şi am căutat să respectăm toate cutumele şi toate deciziile anterioare pe care Curtea Constituţională le-a dat în speţe de genul acesta”, a afirmat Ilie Bolojan, joi seară, la un post TV.

El a explicat că, în ceea ce priveşte problema de formă a actului normativ, din cauza căreia acesta a fost considerat neconstituţional, avizul consultativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, este pentru prima dată când CCR impune un termen de aşteptare privind adoptarea legii după emiterea avizului.

”În practica de până acum, niciodată Curtea Constituţională nu a avut o decizie în care să impună un anumit termen la care Guvernul, care cere avizul, ar trebui să aştepte până CSM-ul dă sau nu un aviz. Subliniez că este un aviz consultativ (....) indiferent cum este acesta, asta nu înseamnă că propunerea este neconstituţională. Noi am comunicat inclusiv cu CSM-ul, cu Înalta Curte, cu Parchetul General şi cu mult mai multe zile înainte am trimis un tabel comparativ în care arătam cum arată textul de lege actual şi cum arată noul text de lege, ni s-a dat un răspuns că nu se pronunţă până nu au un proiect de lege. Înalta Curte, cu Parchetul General ne-au spus că nu sunt de acord, dar ne-au dat un răspuns”, a explicat Ilie Bolojan.

CCR impune un termen de 30 de zile

El a subliniat că, timp de 9-10 zile, CSM nu a răspuns solicitărilor Guvernului privind un aviz, deşi a avut activitate, a convocat Adunări Generale.

”Curtea a setat acum acest termen de 30 de zile pe care noi îl vom respecta, dar acest refuz, cu un vot, din câte am înţeles din presă, de 5 la 4, arată că cel puţin 4 judecători au considerat că Guvernul a aşteptat un timp rezonabil pentru un aviz de tip formal care nu are niciun efect asupra constituţionalităţii, asupra conţinutului”, a subliniat Ilie Bolojan.

În ceea ce priveşte aspectele de fond ale actului normativ, premierul a invocat criza bugetară, dar şi criza de încredere, aceasta din urmă pornind de la percepţia cetăţenilor că ”unii sunt privilegiaţi” în raport cu restul cetăţenilor.

”Imediat ce CCR îşi va motiva această decizie, trebuie reluată imediat procedura, respectat acel termen în aşa fel încât să fim în situaţia de a face o lege, dar nu orice fel de lege, că am avut până acum tot felul de legi, dar în condiţiile în care se dă o pensie cât ultimul salariu, creezi nişte probleme majore”, a adăugat prim-ministrul.

El a spus că are capacitatea de a negocia, dar nu pe cea de a ”trăda societatea”.

”Negociez orice, am participat la toate negocierile posibile, dar nu pot să trădez această societate, nu pot să-mi bat joc de omul ăla care merge de dimineaţă până seara la lucru, în sectorul public sau în sectorul privat”, a susţinut Bolojan.

Propuneri pentru a evita plecările imediate din sistem

El a spus că, în cadrul negocierilor cu reprezentanţii magistraţilor, le-a propus acestora ca în noua lege celor care au acum peste vârsta de pensionare şi care rămân în sistem să li se aplice vechea lege privind cuantumul pensiei, pentru a nu se înregistra ”plecări imediate” din sistem.

Bolojan a afirmat că a ţinut cont de discuţiile avute şi în ceea ce priveşte trecerea bruscă privind vârsta de pensionare a judecătorilor şi procurorilor.

”Pot negocia, dar niciodată nu voi fi de acord să negociem lucrurile care sunt elementare şi de bun simţ”, a adăugat Ilie Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Nicuşor Dan: Este important să avansăm în implementarea proiectelor de securitate şi apărare în strânsă coordonare UE-NATO

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, joi, la reuniunea liderilor UE de la Bruxelles, că este important să se avanseze în implementarea proiectelor de securitate şi apărare în strânsă coordonare UE-NATO.

Premierul Ilie Bolojan explică pauza dintre liceu și facultate și durata studiilor sale: „Este verificabil și conform legii”

Premierul Ilie Bolojan a făcut joi precizări referitoare la parcursul său educațional, după ce au apărut informații în spațiul public legate de studiile sale.

De ce blocul explodat din Rahova nu poate fi reconstruit de stat și proprietarii actuali să primească apartamente gratis

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că statul nu are, în prezent, un cadru legal care să îi permită reconstrucția blocului distrus în explozia din cartierul bucureștean Rahova.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.