Basescu: Fortarea votului pentru noul Guvern fara modificarea programului risca atacarea la Curtea Constituionala

61358393

Presedintele Traian Basescu a declarat ca fortarea unui vot in Parlament pentru noul Guvern, fara modificarea programului de guvernare, produce riscul atacarii la Curtea Constitutionala de catre 50 de parlamentari.

De asemnenea, presedintele a mai spus ca exista si riscul unui conflict constitutional Presedintie-Parlament.

"Nu se poate continua cu un program in care este mentionat USL, cand USL nu mai este la guvernare", a spus Basescu.

Potrivit presedintelui, fortarea unui vot fara modificarea programului de guvernare are riscuri: 1. sa fie atacata la CC de 50 de membri ai Parlamentului, ceea ce se va intampla, si 2. declansarea conflictului intre Presedintie si Parlament.

Presedintele Traian Basescu a propus asumarea raspunderii Guvernului pe programul de guvernare, sustinand ca se poate face exceptie, prin decizia Birourilor Parlamentare reunite, de la termenul de 5 zile pentru asteptarea observatiilor la program si asigurand ca imediat dupa asumare numeste ministrii. De asemenea, seful statului a declarat ca in cazul asumarii raspunderii Guvernului pe programul de guvernare, chiar daca se depune motiunea de cenzura, nu asteapta votul pe aceasta, ci va numi imediat ministrii.

Basescu a mai declarat ca, in discutia pe care au avut-o, premierul Victor Ponta i-a promis ca "incearca sa rezolve aceasta problema la Parlament". "Sunt convins ca incearca in modul cel mai sincer sa o rezolve", a spus presedintele Basescu. El a aratat ca nu stie daca premierul a imbratisat ideea sa.

"Mie mi-a promis ca incearca sa rezolve aceasta problema. Nu va pot garanta ca este de acord cu mine. S-ar putea sa aiba declaratii publice in care sa spuna ca nu e de acord. Avem fiecare puncte de vedere. Dar eu i-am prezentat variantele care pot fi, inclusiv un atac din Parlament, conflict interinstitutional declansat de presedinte", a mai spus Basescu.

Traian Basescu a mai afirmat ca nu doreste sa se creeze un precedent "in care sa fie ca la romani: da-i ca merge si asa". "Nu merge si asa, avem nevoie de putina rigoare in viata politica si in functionarea institutiilor", a adaugat presedintele.

"Cred ca discuta si el cu liderii partidelor de coalitie, cu liderii PSD, solutia pe care trebuie sa o gaseasca", a mai spus Basescu.

Despre faptul ca a vorbit, dupa ruperea USL, despre o demisie a premierului, presedintele Traian Basescu a raspuns: "Am ajuns in alta etapa. Suntem in alta etapa, nu mai discutam. si eu am spus, si Crin Antonescu a spus, plecand de la abordarea politica: USL nu mai exista, iar acum se guverneaza cu formatiuni politice care au fost la guvernare in 2010, UDMR, UNPR si minoritatile. Mai e o singura formatiune care nu a fost in Guvernul din 2010, PSD, in rest toate au facut parte din Guvernul Boc si Ungureanu", a comentat seful statului.

Traian Basescu a tinut sa precizeze ca a dorit sa dea aceste explicatii pentru a nu exista pareri rauvoitoare.

"Vreau sa avem un guvern legitim si, in acelasi timp, vreau sa prevenim atacuri la Curte", a afirmat presedintele, care a adaugat ca nu mai exista niciun temei pentru un atac la Curtea Constitutionala, din partea opozitiei, daca se ajusteaza programul de guvernare si se vine pe realitatea momentului.

Sinteza declaratiilor

- Va asigur ca aceasta scrisoare nu este o chichita, este o conditie. Nu se poate continua cu un program in care este mentionat de multe ori USL, cand USL nu se mai afla la guvernare. De asemenea, au aparut noi obiective asumate prin procoalele de guvenare care trebuie incluse. Un vot fara modificarea programului are 2 riscuri: hotararea sa fie atacata de 50 de membri ai Parlamentului, si din cate stiu va fi atacata, si atunci se suspenda pana la pronuntarea CCR.

- Eu cred ca trebuie respectat spiritul Constitutiei, iaer Romania are nevoie de un guvern care sa fie instalat repede si legitim.

- Este greu sa se mai obtina legitimiattea pe care o avea USL-ul, dar macar sa se obtina o legitimitatea. Am avut discutii cu premierul in acest sens, exista totala deschidere in partea mea sa gasim solutii. Solutia asumarii raspunderii pe program este o solutie care necesita formalitati parlamentare. Daca birourile parlamentare hotarasc ca se poate fara a se sta 5 zile pentru depunere de observatii pe program, cu siguranta si plenul va accepta. Interesul Romaniei este sa aiba un Guvern legitim. Nu este o chestiune de jocuri politice. Am spus public despre inadvertentele din programul USL si noua situatie creata, azi am trimis o scrisoare oficiala premierului, cred ca ar fi fost mai bine sa o transmit de ieri.

- Daca nu procedam asa va fi imposibila instalarea Guvernului in noaptea aceasta, pentru ca va exista atacarea guvernului la Curtea Constitutionala. Voi valida ministrii in noaptea asta, dar daca nu se trece prin asumare programul, sunt obligat sa astept pana cand CCR se pronunta pe un eventual atac.

- Ponta incearca sa rezolve lucrurile. Sau cel putin asta e senzatia mea. Si pe de alta parte e evident ca in program scrie de USL.

Presedintele Traian Basescu i-a trimis, marti, o scrisoare premierului Victor Ponta in care ii transmite ca este necesar ca, anterior aprobarii de catre Parlament a propunerilor de modificare in Guvern, sa solicite aprobarea Legislativului pentru un nou program de guvernare, in raport cu noua componenta.

Prezentam integral textul scrisorii publicate de Administratia prezidentiala:

"Domnului Victor-Viorel Ponta,
Prim-ministru al Guvernului Romaniei

Stimate Domnule Prim-ministru,

Avand in vedere ca in cursul zilei de astazi este programat votul Parlamentului pentru aprobarea remanierii guvernamentale, in calitate de Presedinte al Romaniei si in virtutea atributiei constitutionale de a veghea la buna functionare a autoritatilor publice, in temeiul dispozitiilor Art. 80 alin. (2) din Constitutia Romaniei, va solicit sa luati masurile necesare pentru instalarea noului Guvern cu respectarea procedurilor constitutionale.

Astfel, anterior aprobarii de catre Parlamentul Romaniei a propunerii dumneavoastra de modificare a structurii si compozitiei politice a Guvernului, este necesar sa solicitati aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare in raport cu noua componenta politica.

In urma intelegerilor politice pe care le-ati parafat, noul Guvern este sustinut de Partidul Social Democrat, Partidul Conservator, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei, Uniunea Democrata Maghiara din Romania si Minoritatile Nationale reprezentate in Parlamentul Romaniei. Noua configuratie este de natura a produce o fractura puternica a votului acordat de catre cetateni la alegerile din decembrie 2012, care cu o majoritate covarsitoare au incredintat Uniunii Social Liberale mandatul de a forma Guvernul.

Apreciez ca respectarea regulilor democratice si a normelor care instituie reguli procedurale constitutionale trebuie realizata intotdeauna cu buna-credinta, in spiritul unui comportament loial fata de Constitutie, dar si fata de votul exprimat democratic la alegerile parlamentare. In masura in care veti solicita aprobarea Parlamentului, mentinand programul cu care a fost investit Guvernul USL si care in prezent nu mai exista, consimtiti la delegitimarea Guvernului Romaniei.

Cu consideratie,

TRAIAN BASESCU


PRESEDINTELE ROMANIEI"

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61389109
Rovana Plumb promite ca elimina saracia, dar habar nu are ce inseamna un om sarac. Raspunsuri ciudate ale viitorului ministru

Rovana Plumb a primit, marti, avizul favorabil al comisiilor parlamentare pentru a ocupa functia de ministru al Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si al Persoanelor Varstnice.

60577398
Crin Antonescu promite ca va demisiona din functia de presedintele al Senatului cu o singura conditie. Totul depinde de PSD

Presedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni seara, ca isi va prezenta demisia de la sefia acestei Camere a Parlamentuluidoar intr-o singura situatie.

61240818
LISTA ministrilor din Guvernul Ponta 3

Premierul Victor Ponta a prezentat, luni, 3 martie 2014, componenta noului Cabinet. Din acesta fac parte reprezentanti ai PSD, PC, UNPR, UDMR si independenti.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.