Basescu: Criza economica s-ar putea extinde in mai multe parti ale lumii

60185881

Presedintele si premierul au declarat la Bruxelles ca UE propune modificarea sistemului financiar international, ca urmare a crizei economice globale.


Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la Bruxelles, dupa reuniunea informala a sefilor de stat si de guvern, ca nu este exclus sa apara si alte focare de criza, la nivel mondial, dupa SUA, dimensiunile crizei financiare generand riscul unei crize economice globale.
Basescu a aratat ca, la nivel international, criza financiara, prin dimensiune, a ajuns si criza economica.

El a mentionat ca, din pacate, resursele financiare ale institutiilor financiare, gen FMI si Banca Mondiala, nu sunt suficiente in cazul altor focare de criza.

Premierul Tariceanu a declarat ca reuniunea Consiliului European va avea ca tema eleborarea unor solutii la criza economica. El a mentionat ca institutiilr financiare europene vor primi un rol sporit.

"UE isi asuma deschis, si este o afirmatie pe care o fac cu responsabilitate, vocatia de lider in economia mondiala", a precizat seful statului.

Basescu a mai spus ca una dintre deciziile reuniunii a fost ca s-a decis "cresterea plajonului lui de interventie a UE, de la 12 miliarde la 25 de miliarde de euro".


Seful guvernului a insistat asupra diminuarii chetuielilor publice. Cei doi au plecat inapoi spre casa asa cum au venit: cu avioane diferite. Motiv de gluma pentru seful statului.






Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
60189849
Traian Basescu, la o reuniune pe tema crizei financiare
Reuniunea informala va avea loc la Bruxelles si la ea vor participa sefii de stat si de guvern din statele membre UE.
60189849
Presedintele Basescu e convins ca putem depasi criza
Presedintele Traian Basescu a sustinut o declaratie de presa inainte de plecarea la summitul informal de la Bruxelles. Tema acestui summit este criza economica.
60190277
Ludovic Orban "Salvatorul": a potolit bataia sustinatorilor inflacarati
Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat la sediul PNL ca i s-a cerut sa intervina in bataia de joi seara pentru ca situatia era critica, potrivit colegului sau Stefan Szobotka.