Băsescu, atac dur la adresa lui Predoiu: "Slugăreşte şi el puţin, poate primește o medalie"

62040642
Agerpres

Traian Băsescu critică dur desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, acuzând-l pe ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu că "slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA".

Fostul președinte avertizează că ”ne întoarcem în epoca „statului cu dosul” pe dosare”.

”Cătălin Predoiu este, la un pas, să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca „statului cu dosul” pe dosare. În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine”, scrie Băsescu pe Facebook, potrivit News.ro.

El avertizează că desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va aduce din nou judecătorii şi mulţi procurori sub controlul DNA ca singură instituţie care poate investiga reclamaţii legate de presupuse fapte de corupţie.

”Perfect de acord că, luând în considerare unele excese comise de SIIJ, instituţia a fost afectată (vezi „mita” pentru aducerea lui Nicolae Popa). Dar ministrul Justiţiei, în loc să taie ramurile uscate, taie tot copacul. Se comportă fix ca PSD-iştii care voiau să desfiinţeze DNA doar pentru că nu le convenea cine era în fruntea instituţiei. Pulverizarea unei instituţii pentru PR în prag de sărbători, fără dezbatere publică, nu este de bun augur pentru justiţie”, consideră Băsescu.

El subliniază că aproximativ 3.000 de judecători şi procurori au avut dosare penale la DNA, dosare bazate, de multe ori, pe simple reclamaţii ale unor justiţiabili nemulţumiţi sau dosare întocmite de procurori DNA unor judecători pentru simplul motiv că nu au dat verdictele dorite de procurorii DNA în dosare în care probele pentru faptele incriminate nu existau.

”Iar pentru a ţine sub presiune şi a şantaja judecătorii, procurorii DNA nu trebuie să facă mare lucru. Este suficient să lase dosarele în nelucrare, iar judecătorul să ştie că acel dosar există sau, nimic mai simplu pentru un procuror DNA, să citeze o singură dată un judecător sau un procuror după care să lase dosarul în nelucrare. Ne întoarcem la epoca „statului cu curul” pe dosarele sensibile, ca să citez dintr-un fost procuror – şef DNA. Asta se cheamă presiune şi şantaj la adresa celor vizaţi şi nu este o poveste, este o realitate a DNA şi a justiţiei noastre din ultimii ani”, afirmă Traian Băsescu.

În opinia sa, este inadmisibil ca ministrul Cătălin Predoiu să nu ţină cont de o realitate sumbră a comportamentului DNA de până acum câteva luni, iar a crea condiţii ca lucrurile să se repete este o lovitură dată justiţiei chiar de Ministrul Justiţiei.

”Nu sunt un specialist care să poată spune că actuala SIIJ trebuie să funcţioneze sau nu în forma actuală. Ştiu însă cu certitudine că, dacă SIIJ se va desfiinţa, în mod obligatoriu, trebuie pusă în loc o altă structură de Parchet General, obligatoriu INDEPENDENTĂ, care să fie o garanţie de profesionalism şi corectitudine în anchetarea magistraţilor garantându-le acestora independenţa. Oare memoria domnului Predoiu este atât de scurtă încât a uitat condamnările fără probe în care şi procurorii şi judecătorii au refuzat celor acuzaţi un proces corect prin respingerea efectuării unor expertize independente, sau episoadele cu judecători hăituiţi doar pentru că nu au dat verdictele cerute de DNA, sau abuzurile procurorilor DNA în unele dosare ANRP, sau abuzurile din secţia DNA Ploieşti cu vestitul procuror Portocală, unde se fabricau martori şi înscrisuri, sau înscenările împotriva judecătorilor puse la cale de procurorul Man şi ortacii lui la secţia DNA Oradea, sau cazurile Ruşanu, Niţu, Georgescu, Mironescu, Banias, Păcuraru, Greblă, Surupăceanu etc, etc, ca să nu mai vorbim despre moda arestului preventiv pentru suspecţi care nu prezentau nici un fel de pericol public şi care au fost, în final, achitaţi de instanţe?”, spune fostul preşedinte.

El precizează că aceste realităţi sunt exact motivele pentru care Justiţia a fost puternic decredibilizată în ultimii doi ani, iar Ministrul Justiţiei nu poate fi cel care să creeze condiţii să se revină la controlul DNA şi a altor instituţii asupra judecătorilor.
”Şi când te gândeşti ce spectacole televizate în direct s-ar putea organiza din nou în faţa DNA. Ce vremuri domnule Predoiu în 2015 şi 2016. Dacă te străduieşti puţin, le poţi aduce înapoi domnule Predoiu, vei compromite definitiv justiţia, dar vei fi decorat de ambasadori”, îşi încheie Băsescu postarea.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a expus, în debutul şedintei de Guvern de vineri seara, motivele pentru care Secţia Specială ar trebui desfiinţată. Predoiu a spus că organisme internaţionale s-au opus înfiinţării acestei Secţii care a fost constituită fără o consultare publică şi cu reacţii negative din partea multor magistraţi. "Analizăm propunerea, de principiu mi se pare o propunere corectă şi ea e şi în programul de guvernare", a spus premierul Ludovic Orban.

Memorandumul referitor la desfiinţarea Secţiei Speciale s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Orban anunță încă o ședință pe 30 decembrie. „Miniștri nu ar trebui să aibă zile libere”

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri seara, la începutul şedinţei de Guvern, că în data de luni, 30 decembrie, va avea loc o nouă şedinţă a Guvernului.

Ciolacu: O discuție despre desfințarea secției speciale este revoltătoare

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susţine că o discuție despre desființarea Secţiei speciale este revoltătoare, în contextul actual.

Anunț important făcut de Gabriela Firea. Ce spune despre candidatura la șefia PSD

Preşedintele PSD Bucureşti, primarul general al Capitalei Gabriela Firea, a declarat vineri seara că nu va candida pentru preşedinţia PSD la următorul congres al formaţiunii pentru că vrea să se dedice "în totalitate" Primăriei Capitalei.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.