Barna, puțin nervos în Parlament: ”Românii au dreptul să îşi aleagă primarii în două tururi"

×
Publicitate

Liderii deputaţilor PNL şi USR, Florin Roman şi Stelian Ion, au propus miercuri, în plenul Camerei, introducerea pe ordinea de zi a proiectelor referitoare la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Cu toate acestea, după discuţii de peste o jumătate de oră, plenul a decis, cu 148 de voturi "pentru" şi 40 - "împotrivă", sistarea dezbaterilor fără a se supune la vot aceste propuneri.

Liberalul Florin Roman a cerut introducerea pe ordinea de zi a Ordonanţei de Urgenţă 40/2019 referitoare la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene susţinând că PSD i-a propus un troc să renunţe la această propunere.

"Minţiţi cu nonşalanţă. Nu aveam de ce să vă rog pe dvs să introduceţi pe ordinea de zi ceva ce nu putea fi introdus pe ordinea de zi fără mine", a replicat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. El a declarat că Birourile permanente reunite au transmis toate iniţiativele legislative care vizează cadrul electoral la Comisia specială de cod electoral.

Şi liderul deputaţilor USR, Stelian Ion, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

"Vă solicit introducerea pe ordinea de zi a alegerii primarilor. Vreţi să debaronizăm România? Haideţi să votăm introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect. Este o solicitare legitimă", a subliniat Stelian Ion.

La rândul său, deputatul UDMR Marton Arpad a spus că Legile electorale nu pot fi modificate înainte cu un an de organizarea alegerilor.

După o consultare între liderii de grup, Alfred Simonis (PSD) a anunţat că nu există consens pentru introducerea acestor proiecte şi, ca urmare, ele nu pot fi puse pe ordinea de zi.

În replică, deputatul liberal Gabriel Andronache a susţinut că are argumente pentru a contrazice această concluzie, menţionând că există o decizie a CCR potrivit căreia un proiect poate fi discutat în plen fără raportul de la comisia de specialitate.

"Am argumentele de a contrazice. Invoc Decizia 209/2012 a CCR care spune că în situaţia în care o comisie nu poate întocmi un raport acest lucru nu este de natură a împiedica dezbaterea proiectului în plen. Spuneţi că proiectul ar fi la comisia specială. Nimic mai fals. Uitaţi-vă pe fişa proiectului, acesta este retrimis din plen la Comisia juridică. Birourile permanente reunite nu puteau să desesizeze Comisia juridică. Pe fişa actului normativ apare doar că este sesizată şi comisia specială cu acest proiect. Noi putem vota această chestiune, să respectaţi deciziile CCR. Dacă nu veţi supune la vot solicitările liderilor USR şi PNL încălcaţi deciziile CCR şi este un abuz. Decizia CCR 209/2012 arată obligaţia de a supune la vot propunerea", a precizat Andronache.

Deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că toate iniţiativele electorale au fost trimise către Comisia specială de cod electoral.

"Am solicitat în Birourile permanente reunite ca toate iniţiativele electorale să fie dirijate către comisia specială. Ca urmare, toate iniţiativele: alegerea primarilor în două tururi, trei tururi, şapte tururi, alegerea preşedinţilor de CJ sunt dirijate spre această comisie specială. În acest moment, comisia specială este singura care poate discuta aceste proiecte", a afirmat Iordache, adăugând că aceste solicitări nu pot fi supuse la vot.

"Fostul guvern a sfidat Parlamentul, a sfidat reguli parlamentare care funcţionează de 30 de ani şi a modificat o lege în vacanţă parlamentară. Aţi încălcat reguli de 30 de ani. Guvernul dvs nu a ţinut cont nici de recomandările Comisiei de la Veneţia", a replicat deputatul PNL Victor Paul Dobre.

Discuţiile pe această temă au fost sistate pentru a fi discutate proiectele de pe ordinea de zi.

"Atât politicianism nu am văzut în viaţa mea. Sunt două proiecte care nu suportă amânare - bugetul Camerei şi abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Riscăm din jocuri politicianiste să nu votăm aceste două puncte foarte importante", a arătat liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

După votul privind sistarea discuţiilor, reprezentanţii USR şi PMP au cerut Guvernului Orban asumarea răspunderii pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi sau emiterea unei ordonanţe pe această temă.

"Solicităm Guvernului Orban să îşi angajeze răspunderea sau să emită o ordonanţă pentru alegerea primarilor în două tururi. Românii au dreptul să îşi aleagă primarii în două tururi", a punctat liderul USR, Dan Barna, puțin nervos.

"PMP a adunat de la cetăţeni peste un milion de semnături pentru alegerea în două tururi, care este o normalitate. Solicităm asumarea răspunderii Guvernului", a spus şi deputatul PMP Petru Movilă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62099397
Circ în Parlament cu PSD și PNL: ”Delir și mârlănie”, ”mirosea a alcool”, ”bufonul”

Atmosferă tensionată, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, între parlamentarii PSD și cei de la PNL.

62086992
Orban, despre reducerea TVA: ”Nu putem accepta să aruncăm în aer România”

Premierul Ludovic Orban a făcut precizări, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, despre proiectul de lege privind reducerea TVA, susținând că Guvernul nu acceptă "populismele PSD".

62099377
Ministrul Economiei a anunțat ce se va întâmpla cu prețul la gaze și la energie electrică

Energia electrică şi gazele pentru populaţie nu au niciun motiv să fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 şi nici în iulie anul viitor, când preţul gazelor la producător va fi liberalizat, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.