Aleșii încep, luni, dezbaterile privind proiectul de buget pentru 2018. Când va avea loc votul final

61927853
Inquam Photos / George Calin

Parlamentul se va reuni, luni, în ședință comună, începând de la ora 11.00, pentru a dezbate proiectul bugetului de stat și al asigurărilor sociale pentru anul 2018.

De la ora 10,00 va avea loc şedinţa Birourilor permanente reunite pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen. Votul final asupra bugetului este programat pentru data de 21 decembrie, informează Agerpres.

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, vineri, cu 17 voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”, raportul asupra proiectului de buget de stat pe 2018.

Parlamentarii din comisii au adoptat un amendament în baza căruia cotele defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale cresc de la 71,5% la 100% pentru a compensa diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Impactul amendamentului nu a fost calculat, dar, dacă suma este consistentă, există riscul depăşirii deficitului bugetar, a declarat, vineri seară, Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice.

Proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2018 cu un excedent în sumă de 191,071 milioane lei, care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, veniturile totale fiind estimate la 62,9 miliarde lei, iar cheltuielile la 62,71 miliarde lei.

Pentru anul 2018, din totalul veniturilor bugetare, 88% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,2% din venituri nefiscale şi 11,8% subvenţii primite de la bugetul de stat", se menţionează în expunerea de motive a proiectului.

Din totalul veniturilor bugetare, 62,591 miliarde lei sunt aferente sistemului public de pensii (99,5%) şi 316,079 milioane lei aferente sistemului asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale (0,5%). Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 sunt diminuate cu suma de 7,31 miliarde de lei aferentă Pilonului II de pensii. Pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanţează din acest buget, în anul 2018, din bugetul de stat se alocă o subvenţie de circa 7,409 miliarde lei.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 au fost stabilite avându-se în vedere cotele de contribuţii sociale, reglementate de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: 25% cota de contribuţii de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajaţi; cotele de contribuţie de asigurări sociale datorate de angajatori de 4% pentru condiţiile deosebite de muncă şi 8% pentru condiţii speciale de muncă; cota de 5% din contribuţia asiguratorie pentru muncă datorată de angajatori, distribuită pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale; modificarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente, în sensul stabilirii la un venit cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară, independent de nivelul venitului realizat de către asigurat, conform Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; 3,75% cota de contribuţie la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II), reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Sistemul asigurărilor pentru şomaj este programat în anul 2018 cu un excedent de 318,857 milioane lei. Din totalul veniturilor bugetare, 1,325 miliarde lei sunt aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj (61,3%) şi 838,082 milioane lei aferente fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale (38,7%).

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61928953
Dacian Cioloș, mesaj pentru români: „Faceți-vă vocea auzită. Tăcerea va fi semn că suntem de acord cu ce se întâmplă”

Fostul premier și fondatorul Platformei România 100, Dacian Cioloș, îndemnă cetățenii „să se facă auziți” în „bătălia pentru cinste și justiție.”

61926681
Deputații au cheltuit, într-o singură lună, peste șapte milioane de lei. Pe ce au dat banii

Camera Deputaţilor a cheltuit, într-o lună, peste şapte milioane de lei. Banii au fost alocați pentru indemnizaţiile, diurnele, cazarea, deplasările şi birourile parlamentarilor.

61928528
Lovitură pentru Ludovic Orban. Peste 50 de liberali s-au înscris în partidul lui Tăriceanu

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, în şedinţa Biroului Politic Teritorial (BPT) al ALDE Sector 2 de joi seară, condusă de preşedintele filialei, deputatul Anton Anton, a fost anunţată oficial înscrierea a peste 50 de membri ai PNL Sector 2.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.