A fost stabilită data alegerilor europarlamentare din 2019. România are un loc în plus

×
Publicitate

Pe 26 mai, românii sunt chemaţi la vot pentru alegerea celor 33 de parlamentari europeni care ne vor reprezenta la Strasbourg.

Aşadar, au mai rămas 100 de zile până atunci. Miza acestor alegeri este una foarte mare, deoarece legile votate de Parlamentul European se aplică pe tot cuprinsul Uniunii, iar ele aduc soluţii la probleme importante, de la migraţie şi economie, până la locuri de muncă pentru tineri, schimbări climatice sau protecţia vieţii private.

În Parlamentul European sunt 751 de locuri, dar la alegerile de pe 26 mai vor fi puse la bătaie 705 dintre acestea. România are 32 de deputaţi în prezent, iar din următorul mandat, care începe peste trei luni, vom primi 33 de locuri. Asta pentru că ieşirea Marii Britanii din Uniune a dus la redistribuirea fotoliilor. Alegerile vor fi, ca de obicei, într-o zi de duminică.

Viorica Dăncilă: "Pentru a asigura desfășurarea scrutinului electoral în condiții corecte, în afara oricăror dubii, va fi implementat Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Acest sistem a fost folosit și la alegerile din 2016."

Sistemul nu permite votul multiplu pentru că odată scanat buletinul persoanei, aceasta nu mai poate merge la alta secţie.

Prezenţa la vot în rândul tinerilor a fost la ultimul scrutin de doar 20 de procente, însă perspectivă pentru următoarele alegeri s-a schimbat.

Politicienii pe care românii îi vor trimite în Parlamentul European vor contribui la deciziile foarte importante, care se vor aplica apoi în fiecare stat membru, inclusiv la noi în ţară. Pe site-ul dedataastavotez.eu găsiţi toate informaţiile despre vot.

 

Românii din ţara vor putea vota în orice secţie, nu doar în cea din localitate. Cei din străinătate - doar la ambasadă sau în secţii amenajate de consulate.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62021893
Culisele scandalului din Parlament. Liviu Dragnea, discurs furibund și un gest rar

Cu mare întârziere, Parlamentul României a adoptat vineri legea bugetului de stat pentru acest an. Textul vine cu două veşti bune pentru copii: alocaţii majorate de la 84 la 150 de lei şi mese calde în toate şcolile de stat. 

62021889
Președintele PSD Liviu Dragnea, către Alex Dima: ”Vii cu mine în baie?”

Președintele PSD Liviu Dragnea l-a întrebat pe corespondentul Pro TV Alex Dima dacă vine cu el în baie, după ce jurnalistul i-a pus întrebări despre fondurile europene.

62009737
Versuri în Parlament: ”Degeaba aveţi 10 la economie, bugetul dumneavoastră e o poezie”

Deputatul PNL Cătălin Predoiu consideră că proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019, adoptat vineri de Parlament, este "o poezie", astfel că a vorbit în versuri după vot.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.