Alegeri europarlamentare 2019 în România. Sistem informatic de prevenire a votului ilegal

61991099

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că alegerile europarlamentare din 2019 au loc în data de 26 mai și că, în afara oricăror dubii, va fi implementat sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Acest sistem a fost folosit şi la alegerile din 2016.

"Aplicăm acest sistem cu respectarea în totalitate a normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal.", a menţionat premierul.

Viorica Dăncilă a precizat că vineri sunt stabilite detaliile pentru organizarea alegerilor europarlamentare.

"Ne pregătim temeinic pentru alegerile reprezentanţilor României în Parlamentul European, care vor avea loc duminică, 26 mai, anul acesta. Responsabilitatea Guvernului nostru este să asigurăm organizarea în bune condiţii a acestui scrutin, iar rezultatele să reflecte cu acurateţe opţiunile alegătorilor. În bugetul pentru acest an am alocat sumele necesare fiecărei instituţii implicate în procesul electoral.", a spus Dăncilă, potrivit Agerpres.

La finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a anunțat că au fost adoptate mai multe acte normative pentru pregătirea alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019.

”A fost aprobat și programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor români în Parlamentul European. De exemplu, cu 60 de zile înainte de ziua de referință, adică până la data de 28 martie 2019, trebuie depuse și înregistrate candidaturile.”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
61957765
A fost stabilită perioada în care vor avea loc alegeri europarlamentare în 2019
Alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 23-26 mai 2019, a decis, marţi, Consiliul Uniunii Europene, după consultarea Parlamentului European.
61522887
Portretul celui mai tanar europarlamentar roman. Printre planurile lui Victor Negrescu: reducerea TVA-ului la prezervative
Social democratii il trimit la Bruxelles pe cel mai tanar dintre candidatii la europarlamentare. Desi nu credea ca va reusi, Victor Negrescu a castigat mandatul dupa ce numarul 2 de pe lista, Ecaterina Andronescu, a anuntat ca va ramane la Bucuresti.
61521690
Singurul candidat care a castigat la alegerile de duminica, dar nu merge la Bruxelles. Decizie surprinzatoare in PSD
Anunt surprinzator facut de senatoarea social-democrata Ecaterina Andronescu. Aleasa a doua pe lista europarlamentarilor PSD, la alegerile de duminica, aceasta a anuntat ca renunta la postul de la Bruxelles.