Cu alte cuvinte, dacă șefii săi militari de cel mai înalt grad sunt uciși, există planuri pentru ca sarcinile lor să fie preluate de alți trei generali, în mod succesiv, a declarat, pentru Știrile PRO TV, generalul (r) Virgil Bălăceanu.
Potrivit acestuia, strategia iraniană indică o pregătire pentru rezistență prelungită, nu pentru o confruntare scurtă cu SUA și Israelul.
Virgil Bălăceanu: „Ei au o succesiune de înlocuire, se spune, până la nivelul patru. Deci patru pentru fiecare post sunt pregătiți ca, ad hoc, când a dispărut unul din zona superioară să-l înlocuiască. Au descentralizat sistemul de comandă și control.”
Generalul explică faptul că misiunile de lovire ar fi fost stabilite dinainte, ceea ce permite continuarea operațiunilor chiar și în cazul eliminării unor lideri-cheie.
„Se pare că misiunile de lovire au fost prestabilite, n-a mai fost nevoie de adoptarea unei decizii în lanț ierarhic. Comandanții regionali (…) au drept de decizie pentru aplicarea acestor lovituri. Deci iranienii au fost pregătiți pentru a riposta și a conduce apărarea o perioadă de timp cât mai lungă.
Merg pe un conflict de cât mai lungă durată, care să ducă la epuizarea din punct de vedere al opiniei internaționale, care devine din ce în ce mai defavorabilă atacului asupra Iranului”, spune el.
De ce atacă Iranul țările arabe din regiune, inclusiv Dubaiul
Contextul regional este deja extrem de tensionat. Atacurile asupra bazelor militare SUA din Orientul Mijlociu dar și asupra unor obiective civile din Golf riscă să atragă în conflict și statele arabe din regiune.
Bălăceanu crede că, astfel, războiul ar căpăta brusc o dimensiune religioasă, care ar servi intereselor regimului de la Teheran.
Virgil Bălăceanu: „ E posibil ca țările arabe să se coalizeze și să pornească la luptă împotriva Iranului, să riposteze față de atacurile la care au fost supuse. Arabia Saudită a declarat că va participa la aceste acțiuni. Se creează o problemă însă destul de complicată. Intrarea țărilor arabe din zona Golfului - sunt țări sunite, ar însemna și sâmburii unui conflict deja existent, dar care s-ar amplifica între partea sunită și partea șiită, ceea ce ar crea o anumită coeziune la nivelul poporului iranian. (…) Asta ar da motiv iranienilor să spună că nu este un război împotriva regimului teocratic, este un război al sunițiilor, sprijiniți de american și de israelieni, împotriva credinței religiei noastre șiite, pe care trebuie să o apărăm printr-o coeziune populară și a statului Iran”.
