Virgil Bălăceanu este general în rezervă, fost comandant în structurile NATO și președinte de onoare al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.
Într-un interviu realizat de jurnalistul Cosmin Stan pentru ȘtirileProTV.ro, generalul Bălăceanu a explicat pe ce straturi de apărare se bazează România după ce membrii CSAT au acceptat forțe militare americane pe teritoriul României.
România, între relevanță geostrategică și riscuri de securitate după decizia CSAT
Primul mesaj transmis de generalul Bălăceanu este unul care temperează temerile, fără a le ignora complet. În opinia sa, decizia CSAT reprezintă, înainte de orice, o consolidare a poziției României pe harta securității europene și transatlantice.
„Cred că România, după această decizie, își consolidează relevanța ca poziție geostrategică și, să sperăm, într-o, să-i spun normalizare a relațiilor cu Statele Unite, normalizare în sensul în care o serie întreagă de obiective ale politicii externe ar trebui să le realizăm. Din punct de vedere al riscurilor, nu le desconsiderăm, dar argumentele care sunt destul de puternice spun că aceste riscuri sunt minore", a declarat generalul Virgil Bălăceanu pentru Știrile Pro TV.
Cu alte cuvinte, fostul comandant în structurile NATO nu exclude existența unor riscuri, însă le plasează într-o categorie de probabilitate redusă, argumentând că beneficiile strategice ale deciziei depășesc potențialele pericole.
România, printr-o eventuală decizie finală luată în Parlament, devine un actor mai vizibil și mai relevant în arhitectura de securitate a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru aduce cu sine și o serie de garanții suplimentare de protecție.
Amenințarea iraniană: retorică sau pericol real
Una dintre cele mai sensibile întrebări ridicate în contextul acestei decizii vizează amenințările formulate de Iran. Teheranul a avertizat că orice stat care va sprijini — direct sau indirect — operațiunile militare americane și israeliene va deveni o potențială țintă.
România, prin aprobarea prezenței forțelor americane pe teritoriul său și prin existența bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu, intră teoretic în această categorie.
Generalul Bălăceanu a explicat de ce probabilitatea unui atac iranian eficient asupra României este una extrem de scăzută.
„Retorica iraniană ne este cunoscută. Și cine sprijină direct și cine sprijină indirect poate să fie o țintă. Numai că probabilitatea de a lovi cu eficiență, adică să se atingă ținta, în privința bazei aeriene de la Kogălniceanu, este extrem de scăzută. Rachetele lor bat 2.000 de km. Este o discuție, dar neconfirmată, că Sejil, un anumit tip de rachetă, ar bate 2.000–2.500 km", a declarat generalul.
Un prim argument tehnic este chiar limita de rază a rachetelor iraniene. Deși există speculații neconfirmate despre racheta de tip Sejil, care ar putea atinge o rază de 2.000–2.500 de kilometri, generalul subliniază că această informație nu este verificată oficial.
Iar chiar dacă ar avea o rază de acțiune suficientă, această rachetă ar trebui să traverseze un spațiu aerian apărat de mai multe sisteme de interceptare înainte de a ajunge pe teritoriul României.
Straturile de apărare: de la Turcia la Capul Midia
Generalul Bălăceanu a dat detalii și despre sistemele de apărare antirachetă care protejează România și, mai larg, flancul estic al NATO. Fostul comandant a trasat, practic, o hartă a scutului antirachetă, pornind din centrul Turciei și ajungând până pe litoralul românesc.
„În primul rând la Turcia, apoi chiar și la Irak, pentru că își continuă prezența americanii acolo. Mergem înspre Israel și nu mai dezvoltăm. Mergem în zona Ciprului, unde există o grupare navală europeană în curs de consolidare, care are capabilități anti-rachetă deosebite. Și apoi mergem în spațiul sud-est european, unde avem scutul de la Deveselu, și el are un rol în interceptarea rachetelor balistice iraniene, chiar dacă vorbim cu cele cu rază medie, și vorbim apoi de capabilitățile naționale, plus sistemul francez Mamba din Capul Midia", a detaliat generalul Bălăceanu.
Primul și cel mai important element al acestui sistem este radarul din provincia Malatya, Turcia — inima tehnică a apărării antibalistice NATO în regiune. Generalul a subliniat rolul său esențial: „Până la radarul de la Deveselu, care este al sistemului, avem radarul cel mai important al sistemului, care este dislocat în centrul Turciei, în provincia Malatya. Și acel radar este destinat să depisteze, să decripteze și să urmărească traiectoria tuturor rachetelor care s-ar îndrepta înspre teritoriul european."
Cu alte cuvinte, orice rachetă lansată din Iran în direcția Europei ar fi detectată și urmărită încă din primele sale momente de zbor, oferind sistemului NATO timpul necesar pentru a reacționa.
Scutul de la Deveselu și rolul rachetelor SM-3
Al doilea strat major de apărare este reprezentat de scutul antirachetă de la Deveselu, județul Olt — una dintre cele mai cunoscute și mai discutate instalații militare de pe teritoriul României. Generalul Bălăceanu a explicat că rachetele SM-3 din dotarea acestui sistem sunt capabile să intercepteze rachete balistice inclusiv în afara atmosferei terestre.
„Până la folosire a scutului de la Deveselu, care poate fi folosit SM3-ul, rachetele care sunt în dotarea scutului sistemului de la Deveselu, lovesc rachetele balistice, inclusiv în spațiu extraatmosferic, dar dacă se intră în spațiu atmosferic, pe ramura coborâtoare a traiectoriei, sunt foarte eficiente sistemele Patriot și chiar sistemul MAMBA al francezilor de la Capul Midia", a precizat fostul comandant NATO.
Aceasta înseamnă că, în scenariul în care o rachetă iraniană ar reuși cumva să depășească radarul din Turcia și alte sisteme intermediare, ea s-ar confrunta cu un nou strat de interceptare în apropierea teritoriului românesc: sistemele Patriot și, la ultima linie, sistemul francez Mamba, amplasat la Capul Midia, pe litoralul Mării Negre.
Concluzia: un atac cu câteva rachete ar fi sortit eșecului
Astfel, mai precizează generalul Bălăceanu, chiar dacă Iranul ar decide să lanseze o rachetă sau mai multe în direcția României, șansele ca acestea să își atingă ținta sunt minime, dată fiind densitatea sistemelor de apărare existente.
„Din punct de vedere tehnic, dacă s-ar încerca o lovire, mai ales dacă lovirea va fi cu un număr mic de rachete, probabilitatea de a-și atinge ținta este extrem, extrem de scăzută", a concluzionat generalul Virgil Bălăceanu.
