„Toate regiunile sunt pe roșu”. Epidemie de gripă în Franța. Spitalele sunt în alertă

62218355

De la începutul lunii decembrie, epidemia de gripă s-a instalat durabil în toate regiunile metropolitane franceze, care se află acum la un nivel maxim de alertă, vârful fiind aşteptat în perioada sărbătorilor, relatează AFP, preluat de News.ro.

„Toate regiunile sunt astăzi pe roşu, cu o dinamică foarte similară cu cea observată anul trecut în aceeaşi perioadă”, a declarat dr. Bruno Coignard, directorul direcţiei de boli infecţioase de la Santé publique France, agenţia naţională de sănătate publică.

Autoritățile avertizează asupra unei creșteri continue

Această creştere rapidă nu ar urma să încetinească în viitorul apropiat, ci dimpotrivă, proiecţiile anticipează o continuare a creşterii cel puţin până în ultima săptămână a anului, un scenariu care îngrijorează autorităţile sanitare, în condiţiile în care spitalele sunt deja supuse unei presiuni puternice în perioada de iarnă.

„Se observă o creştere rapidă a indicatorilor în medicina ambulatorie, cu o dinamică similară cu cea de anul trecut”, spune Bruno Coignard. Această dinamică vizează toate categoriile de vârstă, de la copii la vârstnici.

Consultaţiile pentru sindromul gripal s-au înmulţit semnificativ, iar în câteva zile, ponderea sindroamelor gripale în rândul vizitelor la urgenţe a crescut, determinând automat o creştere a spitalizărilor.

Virusurile de iarnă cresc presiunea pe spitale

Virusurile gripale de tip A domină în mare măsură, în special subtipurile A(H3N2), denumit şi varianta K, şi A(H1N1), o configuraţie care, în acest an, se înscrie într-un context de co-circulaţie cu alte virusuri de iarnă, precum VRS şi SARS-CoV-2, accentuând presiunea asupra sistemului de sănătate.

Conform modelului de prognozare utilizat de specialiştii francezi, probabilitatea ca vârful să apară în săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou ajunge la aproape 70 %, faţă de 15 % pentru săptămâna precedentă şi 12% pentru prima săptămână din ianuarie. Se aşteaptă apoi o scădere a numărului de vizite la urgenţe, în special datorită vacanţelor şcolare, care duc la o scădere a contactelor şi, prin urmare, a transmiterii virusului în rândul copiilor.

Modelul nu reuşeşte, deocamdată, să previzioneze epidemia pe tulpini, dar pentru dr. Bruno Coignard, miza principală nu este atât de mult să prezică cu precizie fiecare tulpină virală, cât „să modeleze impactul global al epidemiei asupra spitalelor”.

Pentru a limita progresul bolii şi a evita contaminarea de la o persoană bolnavă, experţii reamintesc populaţiei importanţa măsurilor de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62384132
Parlamentul European a votat o rezoluție care permite femeilor să facă avort gratuit în alt stat UE

Parlamentul European a votat miercuri un proiect care ar permite femeilor din țările ce restricționează avortul să își întrerupă sarcina într-un alt stat membru, gratuit.

62528975
Zelenski: „Colegii americani susțin că Putin este gata să pună capăt războiului”. Ce fel de compromis caută SUA

Volodimir Zelenski a declarat că Vladimir Putin nu dorește să pună capăt războiului, în ciuda afirmațiilor SUA, adăugând că sancțiunile, înghețarea activelor și presiunea occidentală vor determina următoarele mișcări ale Moscovei.

62600074
Demisie la vârful FBI. Directorul adjunct va pleca din funcție luna viitoare: „Am servit cu scop”. Care este motivul

Directorul adjunct al FBI, Dan Bongino, a declarat miercuri că va demisiona din funcţie luna viitoare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.