„Omul invizibil” din dosarele Epstein. E-mailuri care ar putea duce la prințul Andrew zguduie din nou Casa Regală

62569391
StirilePROTV

În cel mai recent set de documente din dosarele Epstein apare un schimb de e-mailuri între Ghislaine Maxwell şi o persoană semnată „A”, salvată ca „Omul invizibil”, despre care se crede că este fostul duce de York, prințul Andrew.

ABC News precizează că nu a putut confirma oficial că este vorba de prinţul Andrew, între timp decăzut din titlurile sale nobiliare în urma scandalului Epstein. Există, însă, indicii puternice că este într-adevăr vorba despre Andrew Mountbatten-Windsor, aşa cum este cunoscut acum fostul duce, menţionează postul american de televiziune, relatează ABC News.

Referiri la Balmoral și „prietene nepotrivite”

Într-unul dintre mesaje – din august 2001 – „A” precizează că se află „la tabăra de vară Balmoral pentru familia regală” şi apoi o întreabă pe Ghislaine Maxwell, partenera infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein, dacă i-a găsit „nişte prietene noi nepotrivite”. Andrew se afla la Balmoral în acel moment, potrivit relatărilor din presă de la acea vreme.

Două zile mai târziu, Maxwell îi răspunde, spunându-i lui „A”: „Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar adevărul trebuie spus. Am reuşit să găsesc doar prietene potrivite”, a scris ea şi a semnat: „Pupici. G”.

Într-un alt mesaj care pare să-l implice pe fostul prinţ, „A” îi spune lui Maxwell că valetul său a murit şi că tocmai a părăsit „RN”, o referire aparentă la Marina Regală. Andrew a părăsit Marina Regală în iulie 2001 şi, potrivit The Guardian, ziarele au relatat la acea vreme că valetul lui Andrew murise.

„Probabil că nu ştii, dar joi mi-am pierdut valetul. A murit în somn. Era cu mine de când aveam 2 ani”, spune mesajul de la „A” către Maxwell. „Sunt puţin dezechilibrat, deoarece nu numai că biroul meu a fost restructurat, dar am părăsit Marina Regală şi acum întreaga mea viaţă este un haos, pentru că nu am pe nimeni care să aibă grijă de mine. El era un adevărat stâlp de sprijin şi aproape un membru al familiei. Dacă ai vreo idee bună despre cum să-mi revin, ţi-aş fi recunoscător pentru sfaturi”, a scris „A”, a cărui adresă de e-mail este salvată ca „Omul invizibil”.

„Ne vedem foarte curând... Sper că vei veni”, se încheie mesajul, semnat „A, xxx”.

Referiri la o posibilă călătorie în Peru

Într-un al treilea mesaj făcut public marţi de Departamentul de Justiţie, Maxwell îi transmite lui „A” un mesaj de la o altă persoană în care este vorba despre posibile activităţi într-o călătorie în Peru la începutul anului 2002, care include o altă referire la găsirea de fete.

„Mă îndoiesc că va găsi pe cineva aici, dar putem încerca”, scrie contactul peruan, sugerând totodată şi alte activităţi, inclusiv schi nautic şi călărie pe plajă.

„A” îi răspunde lui Maxwell: „Mi-ar plăcea să le fac pe toate, dar mă tem că nu va fi suficient timp! În ceea ce priveşte fetele, las asta în întregime în seama ta” şi a contactului peruan, a scris „A”.

Andrew a efectuat într-adevăr o vizită oficială în Peru în martie 2002.

Reacția Palatului Regal

ABC News a întrebat Palatul Regal – care a declarat anterior că nu îl mai reprezintă pe Andrew – despre aceste mesaje. Palatul a refuzat oficial să comenteze, dar a îndrumat ABC News către declaraţia publicată la momentul în care i-au fost retrase titlurile: „Gândurile şi simpatia profundă a regelui şi a reginei au fost şi vor rămâne alături de victimele şi supravieţuitorii oricărei forme de abuz”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62599746
Plan de pace în Ucraina ”în 20 de puncte”. Volodimir Zelenski spune că este ”cadrul principal pentru încheierea războiului”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Statele Unite își doresc încheierea unui acord final de pace, după raportul prezentat de negociatorii ucraineni conduși de Rustem Umerov în urma discuțiilor cu emisarii americani.

62601373
Șeful Statului Major din Libia, Mohamed Al-Haddad, a murit după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în Turcia

Şeful Statului Major al forţelor libiene a murit într-un "accident" de avion în timp ce pleca de la Ankara, în Turcia, unde s-a aflat într-o vizită, a anunţat marţi seara prim-ministrul libian Abdelhamid Dbeibah, notează AFP.

62601372
Unul dintre creatorii jocului „Call of Duty”, Vince Zampella, a murit într-un accident de maşină. Momentul a fost filmat

Vince Zampella, co-creatorul popularei serii de jocuri video Call of Duty, a murit într-un accident de mașină în California, la vârsta de 55 de ani.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.