Noi dezvăluiri în scandalul Epstein: mii de documente, înregistrări video și fișiere FBI făcute publice de Justiția americană

62569396
Getty

Aproape 8.000 de documente noi din scandalul Epstein erau disponibile marţi pe site-ul Departamentului american al Justiţiei, acuzat de reţinerea unor informaţii şi criticat de către opoziţia democrată din cauza difuzării. 

Aceste fişiere noi conţin sute de înregistrări video sau audio - inclusiv imagini de supraveghere din august 2019, când infractorul sexual newyorkez Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula în care era încarcerat, potrivit unei analize AFP.

Între fişiere se află, de asemenea, transcrieri ale unor auudieri, dosare FBI şi ale Departamentului Justiţiei, e-mailuri şi articole de presă.

Departamentul Justiţiei a fost obligat prin lege să publice dosarul Epstein şi dosarul complicei sale Ghislaine Maxwell până la 19 decembrie.

Însă departamentul a anunţat că, din cauza volumului mare de materiale, urmează să le publice treptat, pentru a cenzura detalii despre persoane care apar în ele.

Vineri, Departamentul american al Justiţiei a publicat sute de mii de documente provenind din ancheta cu privire la infractorul sexual Jeffrey Epstein.

Însă, a doua zi, cel puţin 16 fişiere nu mai puteau fi accesate.

Între aceste documente dispărute se află imagini ale unor picturi reprezentând femei nud şi o fotografie în care Donald Trump apare alături de Epstein, Melania Trump şi Ghislaine Maxwell, o veche asociată a infractorului.

În noiembrie, Congresul american a cerut Departamentului Justiţiei să facă public, în termen de 30 de zile, dosarul judiciar al lui Jeffrey Epstein.

”Toată lumea era drăguţă cu acest tip”, a reacţionat preşedintele american Donald Trump, care şi-a exprimat îngrijorarea că publicarea dosarului Epstein poate ruina ”reputaţia” celor care s-au ”întâlnit inocent” cu infractorul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62601227
Viituri devastatoare în California: ploi record, victime și avertismente de evacuare înainte de Crăciun

30 de milioane de americani din California stau cu emoții că vor fi evacuați chiar de Crăciun, din cauza inundațiilor.

62569396
Donald Trump a zburat de cel puţin opt ori cu avionul privat al lui Epstein. Ce dezvăluie un nou lot de documente din dosar

Preşedintele american Donald Trump a zburat de cel puţin opt ori cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein în avionul privat al acestuia în anii 1990.

62601201
A doua încercare a Chinei de a finaliza testarea unei rachete spaţiale reutilizabile s-a încheiat printr-un eşec

Prima treaptă a rachetei chineze reutilizabile Long March 12A nu a fost recuperată la zborul inaugural, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.