Ursula von der Leyen a supraviețuit celor două moțiuni de cenzură din Parlamentul European. Mesajul postat la scurt timp

62581403
AFP

Parlamentul European a respins joi, la Strasbourg, cu o largă majoritate, cele două moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, una a extremei drepte şi cealaltă a stângii radicale.

Niciuna dintre cele două moţiuni care au vizat Comisia Europeană nu a reunit minimum de voturi necesar de 361 de voturi din cei 720 de eurodeputaţi, prima fiind votată de 179 de europarlamentari, iar a doua de 133.

Împotriva primei moţiuni au votat 378 de eurodeputaţi din grupurile centriste, iar împotriva celei de a doua 388. În total au fost exprimate 594 de voturi din 720 posibile, ceea ce înseamnă din nou că peste o sută de membri ai PE fie au absentat de la vot, fie au fost prezenţi şi nu au dorit să voteze.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat satisfacţia după voturi privind "susţinerea puternică" de care se bucură în Parlamentul European.

"Apreciez profund susţinerea puternică primită astăzi", a postat ea pe reţeaua socială X, după respingerea, în jurul prânzului, a celor două moţiuni de cenzură.

Ursula von der Leyen a pledat luni seară, în dezbaterea comună a celor două moţiuni, pentru unitate între forţele pro-UE împotriva celor care încearcă să destabilizeze blocul comunitar.

Pe 10 iulie, PE a mai respins o moţiune de cenzură împotriva CE, iniţiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), cu 175 de voturi pentru, 360 împotrivă şi 18 abţineri.

Un vot favorabil ar fiobligat întreaga Comisie Europeană să demisioneze, dar ar fi nevoie ca 360 din cei 719 membri ai Parlamentului European să voteze pentru.

Care este obiectul moțiunilor de cenzură

Moțiunile de cenzură au fost depuse de grupurile de extremă dreapta Patriots for Europe (PfE) și The Left și au fost discutate într-o dezbatere comună luni trecută.

Prima se concentrează pe politicile de mediu ale Comisiei Europene și pe acordurile comerciale recente încheiate cu SUA și cu țările Mercosur.

Moțiunea susține că acordul amenință industria agricolă europeană, permițând produse care nu respectă standardele de mediu, sociale și de sănătate ale UE, creând o concurență neloială care pune în pericol mii de fermieri și crescători de animale europeni.

De asemenea, critică modul în care Comisia gestionează migrația ilegală și o pretinsă lipsă de transparență.

Moțiunea stângii are câteva puncte în comun cu cea a PfE, și anume acordul de liber schimb UE-Mercosur, acordul comercial UE-SUA și pretinsa lipsă de transparență a lui von der Leyen.

Dar condamnă și „incapacitatea Comisiei de a aborda atât criza climatică, cât și criza socială din Europa”, precum și poziția Comisiei față de războiul dintre Israel și Hamas, calificată drept „incapacitate de a reacționa la atacurile militare brutale ale guvernului israelian și la încălcările sistematice ale dreptului internațional și umanitar în Gaza”, notează Euronews.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Copii morți după ce au luat sirop de tuse. Proprietarul companiei din India care l-a produs a fost arestat

Poliţia indiană l-a arestat pe proprietarul companiei Sresan Pharmaceutical Manufacturer, producătoarea siropului de tuse legat de moartea a cel puţin 17 copii în statul Madhya Pradesh, a transmis Reuters.

Armata israeliană va începe pregătirile pentru retragerea din Gaza. Ordinul dat de șeful Statului Major

Armata israeliană a anunţat joi că a început pregătirile şi stabileşte un protocol de luptă pentru a se retrage "în curând" din Fâşia Gaza pe linia convenită, se arată într-un comunicat, citat de EFE.

Lipsa fondurilor obligă ONU să reducă cu un sfert forțele de menținere a păcii la nivel global. SUA, principalul datornic

Naţiunile Unite vor reduce cu un sfert, în următoarele luni, numărul forţelor de menţinere a păcii din nouă operaţiuni din întreaga lume, din cauza lipsei de fonduri, au declarat miercuri înalţi oficiali ai ONU.

Recomandări
Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).