Zelenski: Celor supuşi sancţiunilor, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română, le retrag cetăţenia ucraineană

62285062
Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă sancţiuni pentru peste 600 de persoane din ”elita de la conducerea Rusiei”, inclusiv membri ai Dumei de Stat din Rusia.

Zelenski a declarat, în mesajul de miercuri noapte, că a fost luată o decizie importantă de către Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare, iar 606 persoane care apaţin ”elitei de la conducere din Rusia” vor fi sancţionate. Este vorba despre ”28 de membri ai Consiliului de Securitate din Rusia, 154 de membri ai Consiliului Federaţiei din Rusia, 424 de deputaţi ai Dumei de Stat din Rusia”.

”Ei sunt cu toţii responsabili pentru acest război, pentru teroarea împotriva poporului nostru. Şi niciunul dintre ei nu va scăpa de responsabilitate – e doar o chestiune de timp. Am făcut deja câţiva dintre paşii necesari, legal, diplomatic şi politic, pentru ca ei să înfrunte această responsabilitate. Vom mai face şi alţi paşi”, a susţinut el.

Totodată, preşedintele Ucrainei a arătat că Serviciul de Securitate din Ucraina a desfăşurat o ”operaţiune importantă”, referitoare la activitatea unor persoane supuse sancţiunilor pe teritoriul ţării.

”Am subliniat în mod repetat: nu va exista loc de contrabandişti şi reţele criminale în Ucraina. Se pare că unii nu au înţeles. Ei bine, vor înţelege. Oficialii de la Vamă care au ajutat contrabandiştii, inclusiv conducerea, au fost îndepărtaţi din funcţii şi vor răspunde legal pentru acţiunile lor ilegale. Cât despre acele persoane supuse sancţiunilor, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română, pe baza propunerii Serviciului de Securitate din Ucraina şi conform normelor legale actuale, am decis să le retrag cetăţenia ucraineană”, a subliniat Zelenski.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62263319
Regina Elisabeta a II-a amână încă o întâlnire, la sfatul medicilor. Care este starea de sănătate a monarhului
Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii a fost sfătuită de medici să amâne o reuniune a consilierilor săi care urma să aibă loc miercuri, a anunţat Palatul Buckingham.  
62084446
Erdogan susține că Ucraina este aprovizionată cu fier vechi, nu cu arme. Liderul Turciei, noi elogii la adresa Rusiei
Președintele Turiciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu omologul său sârb, că Ucraina primește fier vechi în loc de arme.
62272050
Plan de atentat împotriva președintelui Macron. Parchetul antiterorist a trimis în judecată 12 persoane
Parchetul naţional antiterorist (PNAT) francez cere trimiterea în faţa unui tribunal corecţional a 12 persoane suspectate că au „elaborat un proiect de acţiune violentă” împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron, în noiembrie 2018, informează AFP.